fbpx
 
Un jandarm francez a împușcat din greșeală doi oameni în timpul discursului lui Francois Hollande (VIDEO)

Un jandarm francez a împușcat din greșeală doi oameni în timpul discursului lui Francois Hollande (VIDEO)


Doi oameni au fost împuşcaţi, marţi, din greşeală, de un jandarm în timpul unui discurs al preşedintelui francez François Hollande, care participa la inaugurarea unei linii de cale ferată în vestul Frantei, potrivit BBC.com.

 

Un jandarm dintr-un Pluton specializat în protecţie din cadrul jandarmeriei franceze (PSPG), mobilizat să consolideze securitatea evenimentului la care participa preşedintele francez, a făcut „o eroare de manipulare în timp ce-şi schimba poziţia”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului, transmite News.ro.

 

„Glonţul a atins partea din spatele genunchiului unei persoane şi şi-a încheiat traiectoria în piciorul alteia”, a precizat aceeaşi sursă.

 

 

François Hollande inaugura o linie de cale ferată de mare viteză în oraşul Villognon din vestul Franţei, când a fost auzit un foc de de armă. Un angajat al unei companii din domeniul feroviar şi şeful de sală al restaurantului unui hotel au fost răniţi uşor, unul în picior, iar celălalt în gleznă, potrivit presei locale.

 

Din primele informaţii, piedica armei poliţistului ar fi sărit, iar arma s-a descărcat. Zgomotul focului de armă a întrerupt discursul preşedintelui francez pentru câteva momente, dar nimeni nu fost cuprins de panică, potrivit relatărilor de la faţa locului. Hollande a reacţionat spunând „Sper că nu e grav.“, iar după câteva momente de pauză a spus „Cred că nu e (grav, n.r.)“ şi şi-a reluat discursul.

 

Autorităţile au anunţat că viaţa celor doi răniţi este în afara oricărui pericol, iar o anchetă a fost declanşată pentru elucidarea tuturor circumstanţelor.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: