fbpx
 
Ion Iliescu, audiat la Parchetul General în Dosarul Revoluției

Ion Iliescu, audiat la Parchetul General în Dosarul Revoluției


Ion Iliescu s-a prezentat, joi dimineaţa, la Parchetul General pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul Revoluţiei. În noiembrie anul trecut, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus în dosarul Revoluţiei extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul infracţiunii contra umanităţii. Ion Iliescu nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Parchetului.

 

Potrivit procurorilor, pentru păstrarea puterii, noua conducere politică şi militară instaurată după 22 decembrie 1989 a efectuat acţiuni ce „au determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii".

 

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, noua conducere politică şi militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i şi k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal", a informat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Procurorii spun că  incidentele armate produse într-un număr mare de localităţi indică faptul că s-a acţionat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri şi legitimarea acestora.

 

Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanităţii alături de Virgil Măgureanu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu.

 

(Sursa: HotNews.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30