Vineri, 16 11 2018
„Muzicuță”, violatorul care a îngrozit Anglia

„Muzicuță”, violatorul care a îngrozit Anglia

Seria infractorilor periculoși care ne fac de râs în Occident este continuată acum de un ieșean: polițistul care l-a anchetat a spus despre el că este un „prădător calculat”. Florin Moraru, zis Muzicuță, are 26 de ani și a plecat în Anglia după ce, în septembrie 2016, a ieșit din pușcărie. Fusese condamnat pentru că făcea parte dintr-o rețea de tâlhari care smulgea lănțișoare de la femei din municipiul Iași. În noaptea de Anul Nou, la 11 zile de la venirea în Anglia, a snopit în bătaie o tânără și a violat-o. A fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare. Un parlamentar britanic, chestionat asupra acestui caz, care a făcut mare vâlvă în Regat, a cerut ca persoanele eliberate din pușcării să nu mai aibă dreptul a intra în Anglia. Mama lui Florin Moraru spune că acesta i-a făcut viața un coșmar.

 

Părinții se rușinează să discute despre ce a făcut fiul lor în Anglia; fratele lucrează la un restaurant din Iași și se ferește să se afle la serviciu că Florin tocmai a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru viol.

O poveste atât de comună în ultimii ani, din păcate: Florin Moraru, poreclit Muzicuță, a ieșit din pușcărie și a plecat la muncă în Anglia. După doar 11 zile a bătut și a violat o fată, iar proba ADN l-a indicat drept vinovat. Inițial a negat tot, apoi a recunoscut și, acum câteva zile, a fost condamnat. Un  nou motiv pentru englezi să ne arate cu degetul, mai ales că un parlamentar cere protecție împotriva imigranților și verificări mai dure în cazul acestora.

 

Lovită peste față de cel puțin 8 ori

În noaptea de Revelion, Florin Moraru, un tânăr de 26 de ani din satul ieșean Golăiești, avea 11 zile de când ajunsese în Anglia. Lucra deja la o spălătorie auto, loc de muncă pe care i-l găsiseră niște prieteni. Ancheta a stabilit că a urmărit o fată care a plecat dintr-un club din Kettering, Northamptonshire, iar când a ajuns în curtea unei biserici a atacat-o. Polițiștii au prezentat la proces probe că tânăra a fost lovită peste față de cel puțin 8 ori, având leziuni ale feței și fracturi ale oaselor craniene.

Trecătorii au auzit țipetele, au alertat poliția, dar, până când a ajuns un echipaj, Florin Moraru a dispărut. Anchetatorii au aflat că ieșeanul o cunoscuse în club, s-au sărutat și i-a propus fetei să facă sex. A fost însă refuzat. În timpul anchetei, a declarat că actul sexual a fost cu acordul ambilor, dar, în fața probelor, a recunoscut până la urmă adevărul.

 

Toate ziarele din Regat au relatat cazul lui Moraru

 

Judecător: „Ai violat-o sălbatic”

Înainte de a citi sentința de aproape 11 ani de închisoare pentru Florin Moraru, judecătorul Rupert Mayo i s-a adresat: „A fost clar pentru toată lumea că nu a dorit compania ta. Ai așteptat-o, ai mers la un minut în urma ei când ai urmărit-o în curtea bisericii. Acolo ai violat-o sălbatic și ți-ai folosit pumnii să-i distrugi fața”.

În timpul procesului a reieșit că anterior, în club, Moraru a încercat s-o sărute și fata a acceptat. A mers apoi la o țigară, în fața clubului, și acolo i-a propus să facă sex. Ea i-a spus că nu se va întâmpla așa ceva. Când fata a plecat din club, a urmărit-o. Camerele de supraveghere l-au suprins urmărind-o. Strigătele ei, când era bătută și violată, au fost auzite de o persoană care a alertat serviciile de urgență.

Ulterior, detectivul care s-a ocupat de caz a spus că „Florin Moraru este un om foarte violent. Comportamentul său din noaptea atacului a fost de prădător calculat. A arătat insistență și nu i-a păsat de drepturile sau dorințele victimei sale.”

 

Iași: 6 tâlhării în 5 zile

Florin Moraru fusese eliberat condiționat în septembrie 2016 din Penitenciarul Botoșani. Executase o parte dintr-o pedeapsă de 5 ani și 4 luni de închisoare pentru tâlhărie. Cu încă doi prieteni, era parte a unei rețele care a lovit 6 femei din Iași și le furaseră lănțișoarele de aur de la gât. Moraru era cel care amaneta bunurile furate de complici.

Seria de tâlhării începuse pe 21 iunie 2013 și se terminase pe 27 iunie, cu prinderea și ulterior arestarea grupului de trei tâlhari. Toate victimele aveau certificate medico-legale. Polițiștilor le-a fost foarte simplu să-i prindă: imediat după tâlhării, cei trei depuneau prada în case de amanet, cu buletin și proces-verbal.

Înainte de seria de tâlhării, Florin Moraru a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. A furat o drujbă dintr-o căruță, în satul natal. Victimă i-a fost un vecin cu care tatăl său se certase.

 

De la grădiniță a început să fure, să mintă, să ascundă. Pleca la grădiniță pe o parte, venea pe cealaltă imediat. Lua bani de la oameni din sat, spunea că l-am trimis noi. Am plătit o groază după el.”, Mama lui Florin Moraru

 

Mama: „Era dificil de mic”

Mama lui Florin Moraru spune că, dintre cei patru copii pe care-i are, doar cu unul a avut probleme. „De la grădiniță a început să fure, să mintă, să ascundă. Pleca la grădiniță pe o parte, venea pe cealaltă imediat. Lua bani de la oameni din sat, spunea că l-am trimis noi. Am plătit o groază după el”, povestește mama lui Florin Moraru.

Femeia spune că nu știe exact ce a pățit în Anglia, ce s-a întâmplat, și nu știe că a fost deja condamnat. „Eu am înțeles de la băieții cu care a plecat că probleme a avut cu o vecină de-a lui, una la vreo 50 de ani, nu cu o tânără. Nu știu altceva, pentru că nu ne-a sunat deloc. Am aflat de pe Facebook, ne-au spus niște prieteni de-ai lui. El a sunat o singură dată la o vecină, a întrebat de noi, dar nu a spus cine este”, mai spune femeia.

 

Vecin: „Fura. Fura tot timpul

Moraru a mai fost plecat, dar în Italia, cu tatăl său, dar acesta l-a trimis acasă. Începuse să fure. „Am crezut că dacă se duce în Anglia, eliberat din pușcărie de aici fiind, se liniștește. Uite că nu a fost așa. Așteptăm vești de la el, să vedem cum este. Nici măcar nu știm unde este închis, în ce oraș. Ne-a făcut de râs pe toți, ceilalți copii se gândesc să nu se afle pe unde lucrează ei ce-a făcut. Fratele lui lucrează la un restaurant în Iași, râdeau colegii de el când era închis Florin în România. Cine știe ce or să spună acum dacă află că este închis în Anglia”, mai povestește femeia.

Și vecinii spun că Florin Moraru era cunoscut drept hoț. „Fura. Fura tot timpul. Tot satul știe. I-a chinuit pe părinți. Au încercat diverse metode, nu a mers. Era soi rău. Ceilalți copii sunt la locul lor, mai are două surori și un frate, au servicii, își văd de treabă”, ne-a spus o vecină. Nici părinții, nici vecinii nu-și amintesc însă ca, până la tâlhăriile asupra a șase femei din Iași, să fi agresat vreodată o femeie.

 

Parlamentarul Hollobone, revoltat de cazul Moraru

 

Politician britanic: „Trebuie verificat cazierul imigranților”

În jurul procesului lui Florin Moraru s-a făcut multă vâlvă în Marea Britanie. Ziarele au relatat pe larg cazul, dar și procesul. Parlamentarul conservator Philip Hollobone a profitat de ocazie ca să ceară, după condamnarea românului, ca străinilor cu cazier să le fie respinsă intrarea în Marea Britanie. „Străinilor care au cazier criminal trebuie să li se interzică intrarea în Regatul Unit. Străinii care comit crime în Regatul Unit trebuie să facă pușcărie integral, în țara de origine, și niciodată să nu le mai fie permisă intrarea în țara noastră. Mă tem că, atât timp cât rămânem în Uniunea Europeană, cetățenii europeni cu cazier sunt liberi să călătorească dintr-o țară membră în alta, dar, odată ce ieșim și recăpătăm controlul asupra frontierelor noastre, putem să oprim mișcarea liberă a criminalilor”, a explicat Hollobone.

 

Pe viață în registrul violatorilor

Registrul violatorilor există în numeroase țări cu populație vorbitoare de limba engleză: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Statele Unite, Trinidad Tobago, Jamaica, Africa de Sud, Regatul Unit și Irlanda. Statele Unite este singura țară care pune la dispoziția publicului numele din registru. În celelalte țări, registrul poate fi consultat doar de anchetatori. În Anglia, unde  ajuns și numele lui Florin Moraru, “Violent and Sex Offender Register” (ViSOR) este o bază de date ale celor care au fost închiși pentru mai mult de 12 luni pentru infracțiuni cu violență, pentru delicte sexuale și ale celor necondamnați, dar care prezintă risc. Registrul poate fi accesat de Poliție, Serviciul Național de Probațiune și Sistemul Penitenciar al Majestății Sale.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top