Vineri, 22 06 2018
Zece ziariști din Iași iau pensii speciale

Zece ziariști din Iași iau pensii speciale

Trebuie să cotizezi minim cinci ani la UZPR. Monopolul asociației e un fel de Caritas. De anul trecut, 10 jurnalişti-pensionari din Iaşi primesc o pensie cu 50% mai mare. Ei au beneficiat de un text de lege propus de un senator UNPR. Singurei asociaţii de ziarişti prin intermediul căreia este posibilă creşterea pensiei în baza acestei legi i-a crescut numărul de membri de patru ori. Mare parte din membrii acestei asociaţii fie sunt angajaţi la stat, fie sunt mediocri, fie ambele.

 

Mană cerească pentru jurnaliştii cu cinci ani vechime în una dintre asociaţiile de profil.

Pensiile speciale au băgat boala-n ziarişti

Apariţia Hotărârii Guvernului nr. 1650/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006, prin care se acordă o indemnizaţie specială ziariştilor care fac parte din Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), singura uniune de ziarişti recunoscută ca fiind de utilitate publică, a făcut ca o lungă serie de persoane să devină brusc interesate să facă parte din UZPR.

Cuantumul indemnizaţiei speciale este echivalentul a 50% din pensia cuvenită sau aflată în plată la data solicitării. Limita maximă a acesteia este echivalentul a două salarii de bază minime brute. În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, ceea ce înseamnă că indemnizaţia specială este de cel mult 2.900 de lei. „Dacă până la apariţia legii erau cel mult 500 de ziarişti înscrişi, în prezent sunt peste 2.000. Brusc au fost mulţi care şi-au amintit că au fost ziarişti profesionişti, chiar dacă nu mai practică meseria de vreo 20 de ani“, spune actualul preşedinte al Consiliului Director al UZPR, ieşeanul Adi Cristi.

 

Adi Cristi (centru, sacou alb), proaspăt ales în fruntea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

 

Glăvan, acuzat că a înscris mai mulţi membri

„Borcanul cu miere” a provocat un scandal imens în uniune. Într-o întrunire a membrilor, preşedintele Comisiei de Atestare Profesională, Gheorghe Frangulea, a declarat că fostul preşedinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan, a acceptat plata cotizaţiei de către sute de persoane, care au încasat aceste pensii speciale imediat după ce au achitat cotizaţiile retroactiv. „Sunt 130 de dosare primite prin Secretariatul tehnic ce nu întrunesc condiţiile de acceptare pentru primirea indemnizaţiei“, spune Frangulea, în timp ce Adi Cristi susţine că ar fi vorba de mai puţine: „Din câte ştiu eu, ar fi vorba despre vreo 43 de persoane care au fost primite în rândurile UZPR pentru a lua acea pensie. În general sunt persoane apropiate lui Doru Dinu Glăvan.“

 

Dat afară cu scandal

Pe 2 septembrie, Adunarea Generală Extraordinară a uniunii a decis destituirea lui Doru Dinu Glăvan din funcţia de preşedinte. Glăvan este acuzat „de încălcarea Statutului şi a reglementărilor sale, acordarea adeverinţelor pentru indemnizaţia jurnaliştilor pensionari, după bunul plac, prin servirea unor interese de grup, fără transparenţă şi fără îndeplinirea condiţiilor necesare, nerespectarea hotărârilor Comitetului Director şi ale Juriului de onoare, derapaje grave în modul în care sunt cheltuiţi banii Uniunii”, după cum a scris pe site-ul uniunii Ion Petrescu.

În urma Adunării Generale Extraordinare, fostul vicepreşedinte Adi Cristi, care este unul dintre cei mai vechi membri ai uniunii, a fost ales preşedinte al Consiliului Director.

 

534 de pensionari în ţară

Potrivit informaţiilor deţinute de Adi Cristi, în prezent, nu mai puţin de 534 de persoane primesc pensiile speciale. „Am cerut Casei de Pensii o evidenţă a tuturor persoanelor care primesc aceste pensii speciale datorită înscrierii în UZPR. Vrem să facem publică această listă, tocmai pentru a da dovadă de transparenţă totală“, susţine acutualul preşedinte al UZPR.

În ceea ce priveşte membrii uniunii din Iaşi, Adi Cristi susţine că nu ştie exact care sunt persoanele care le primesc. „Eu ştiam că sunt vreo opt persoane, care lucrează sau au lucrat la TVR şi Radio Iaşi, dar nu vreau să avansez nume pentru că nu ştiu exact care este situaţia lor“, precizează Adi Cristi. O statistică pe judeţe de pe site-ul UZPR arată în dreptul Iaşului cifra 10 pensionari-ziarişti cu pensie specială.

Paradoxal, aproape nici unul dintre numele mari ale presei din România nu este membru al acestei organizaţii. Fac parte însă din UZPR personaje dubioase, politicieni care s-au trezit jurnalişti sau condamnaţi penal: Dan Ilie Morega fost parlamentar din Gorj, Florin Egner, fost primar din Botoşani sau Florentin Scaleţchi, ajuns după gratii pentru corupţie.  

 

Doru Dinu Glăvan, acuzat de mişmaşuri cu adeverinţe

 

Şi Burlui e membru

Potrivit site-ului UZPR, ca membri din Iaşi ai uniunii, figurează şase persoane care au vârsta de pensionare: Vasile Burlui, Nicolae Creţu, Dorian Clement Popa Obreja, Camelia Savitescu, Laurenţiu Şoitu şi Dan Teodorescu. Despre aceste persoane, Adi Cristi susţine însă, că niciunul nu ia pensie specială graţie statutului de membru UZPR. „Sunt membri UZPR dar nu iau indemnizaţie specială datorită acestui statut. Vasile Burlui, Nicolae Creţu sau Dorian Obreja iau pensie specială, dar în calitate de membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Odată ce iau această indemnizaţie, nu mai pot lua încă una datorită calităţii de membru UZPR. Laurenţiu Şoitu ştiu că a fondat chiar el o asociaţie a ziariştilor. Dan Teodorescu a intrat de puţin timp în UZPR“, precizează Adi Cristi.

„Sunt membru UZPR, dar n-am solicitat şi nici nu voi solicita acordarea acelei pensii speciale“, afirmă Burlui. „Eu sunt membru de doi ani în UZPR. Neavând cinci ani de plătit cotizaţii, nu pot solicita acea pensie specială“, zice Dan Teodorescu.

La rândul său, Dorian Obreja susține că mai are un an până la pensie și că nu primește niciun fel de pensie: „În prezent nu primesc nici un fel de pensie, nici cea obişnuită, pentru limită de vârstă, nici de la UZPR, şi cu atât mai puţin de la USR (la care abia mi-am depus dosarul şi nu ştiu să fi devenit membru al acesteia)”, spune jurnalistul.

 

Cine mai ia indemnizaţii speciale

Potrivit Legii nr. 8/2006, de indemnizaţia specială beneficiază pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Adică este vorba despre toţi cei care sunt pensionari şi sunt membri ai uneia dintre cele opt uniuni de creatori, printre care Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România sau Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În total, este vorba despre câteva mii de oameni. Ziariştii din UZPR au intrat de anul trecut pe această listă după o iniţiativă a senatorului UNPR din acea vreme, Haralambie Vochiţoiu. La momentul adoptării legii, UZPR era o structură formată din jurnalişti puţin cunoscuţi, mai ales din sistemul de stat, având însă avantajul că este bine organizată şi, mai ales, fiind unica din presă recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică.

Principala condiţie pentru a lua această pensie specială prin intermediul UZPR este calitatea de membru, fapt ce poate fi obţinut având legitimaţie de ziarist şi plata cotizaţiei în ultimii cinci ani.

 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top