Miercuri, 22 11 2017
Autobuz MAI pe linia de tramvai. Șoferul, amendat și lăsat fără permis

Autobuz MAI pe linia de tramvai. Șoferul, amendat și lăsat fără permis

Şoferul autocarului Jandarmeriei care a fost filmat în timp ce mergea cu viteză pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitală a fost amendat cu 1.450 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 30 de zile.

Bridaga Rutieră a Capitalei a anunţat, luni, că şoferul autocarului Jandarmeriei care a fost flmat circulând cu viteză pe linia de tramvai a fost audiat la sediul instituţiei.

Declaraţia sa a fost completată cu declaraţiile vatmanilor din zonă şi s-au vizionat şi alte imagini identificate pe traseu, în afara celor apărute în spaţiul public săptămâna trecută, relatează News.ro

S-a dispus sancţionarea contravenţională a celui în cauză cu suma de 1.450 de lei pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare”, anunţă Brigada Rutieră.

De asemenea, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Un autocar înmatriculat la Ministerul de Interne a fost filmat în timp ce depăşea coloana de maşini mergând cu viteză pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitală, după difuzarea imaginilor Poliţia Capitalei anunţând că este un vehicul al Jandarmeriei şi că au loc verificări pentru a stabili identitatea şoferului şi a aplica măsurile legale.

În imagini poate fi văzut autocarul cu numere de înmatriculare specifice Ministerului de Interne depăşind coloana de maşini pe linia de tramvai, iar din cauza vitezei evită în ultimul moment un tramvai al liniei 41 care vendea din sens opus.

Jandarmeria Română a transmis că a fost identificat şoferul autobuzului, fiind vorba despre un plutonier major încadrat în anul 2007 şi că au fost dispuse măsuri de urgenţă pentru a stabili vinovăţia acestuia.

Autocarul apartine unei unităţi din cadrul Jandarmeriei, iar în acest moment s-au dispus măsuri de urgenţă pentru a stabili vinovăţia şoferului implicat. Şoferul autobuzului a fost identificat, plutonier major E.M, încadrat în anul 2007. Acest comportament în trafic nu este tolerat şi nu este specific conducătorilor din cadrul instituţiei noastre. Ne cerem scuze pentru această situaţie”, a transmis Jandarmeria.

La rândul său, ministrul de Interne Carmen Dan a afirmat că şoferul „va suporta rigorile”.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top