Duminica, 17 02 2019
Matteo Politi, “medicul” italian cu 8 clase, prins la granița cu Ungaria

Matteo Politi, “medicul” italian cu 8 clase, prins la granița cu Ungaria

Escrocul italian care opera în mai multe spitale din Capitală a fost prins la granița cu România. Matteo Politi, alias Matthew Mode, încerca să iasă din România cu un tren, prin vama Curtici, cu destinația Budapesta. 


„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră. Potrivit unor surse judiciare, el a fost preluat cu un mandat de aducere și urmează a fi dus la audieri în București. Cetățeanul italian va fi audiat miercuri la sediul Secției 4 Poliție, la momentul în care va ajunge în Capitală. 
Poliţia Capitalei a confirmat faptul că pe 20.11.2018, ofiţerii au declanşat cercetările într-un dosar de înșelăciune. La acea dată, potrivit anchetatorilor, două persoane au mers la Secția 4 de Poliție, unde au sesizat faptul că un cetățean străin, care le-a spus că este proprietarul unei clinici private, i-a păcălit. Individul le-ar fi promis că le oferă un spațiu în acea clinică pentru desfășurarea unor activități medicale. Cei doi au şi plătit o sumă considerabilă de bani ca avans pentru contractul de închiriere, ce era valabil pe un an. Medicul fals nu a mai dat banii înapoi. După declanșarea scandalului, polițiștii au confirmat că străinul era nimeni altul decât Matteo Politi. Trenul în care se afla falsul chirurg italian a plecat din Gara de Nord, din București, marți seară la ora 21.20, și urma să ajungă la destinație, la Budapesta în Gara Keleti, miercuri dimineață la ora 11.50. Aceasta înseamnă că Matteo Politi a intervenit în direct la Tv, prin telefon, în timp ce se afla în tren, în drumul său către Ungaria. El a fost ridicat din tren în jurul orei 6 dimineața, miercuri, la PCTF Curtici. În intervenția telefonică la emisiunea lui Dan Capatos, Matteo Politi, alias Matthew Mode, a spus că ar prefera să nu mai fie numit un fals medic, și  că nu fuge – dar nu vrea să spună unde e – şi că are tot dreptul de a profesa în România pentru că i-au fost recunoscute şi echivalate diplomele. 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top