Concret, modificările adoptate la cele trei legi vor determina următoarele consecinţe:
- autorii unor categorii largi de fapte care sunt în prezent sancţionate de legea penală nu vor mai putea fi traşi la răspundere;
- se reduc limitele de pedeapsă pentru anumite infracţiuni ceea va avea ca efect prescrierea răspunderii penale, adică va fi depăşit termenul în care autorii acestor fapte vor putea fi pedepsiţi;
- se impun condiţii suplimentare pentru că anumite fapte să poată intra în sfera infracţiunilor, prin urmare, numeroase dosare aflate deja pe rol la parchet sau instanţe se vor clasa;
- se introduc condiţii suplimentare pentru că anumite cerinţe aprobate prin directive europene, cum ar fi confiscarea extinsă, să poată fi aplicate efectiv, ceea ce va îngreuna recuperarea foloaselor obţinute prin infracţiuni.
- Nu mai este considerată infracţiune şi, prin urmare, nu mai este pedepsită, fapta de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite aşa cum este formulată de art. 132 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Articolul 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Consecinţă:
Abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 afectează în mod grav activitatea desfăşurată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în condiţiile în care există un număr de 1.249 dosare în care a fost începută urmărirea penală in rem sau in personam pentru această infracţiune.
Aproximativ 25% din totalul infracţiunile trimise în judecată de DNA reprezintă infracţiune definită de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Prin urmare, dacă întră în vigoare, această modificare ar determina închiderea unui procent important din numărul cauzelor soluţionate în prezent de către Direcţia Naţională Anticorupţie.
Mai mult, articolul respectiv transpune în legislaţia română dispoziţiile art. 19 privind abuzul de funcţie din Convenţia O.N.U. privind Corupţia (Convenţia de la Merida) ratificată de România. Conform acestui articol, una dintre caracteristicile infracţiunii de corupţie este condiţia ca fapta să fie comisă în scopul obţinerii unor avantaje necuvenite pentru sine sau pentru altul.
- Termenele de prescripţie se reduc (se micşorează perioada de timp în care autorii pot fi traşi la răspundere); se îngreunează modalitatea de întrerupere a cursului prescripţiei.
Termenele de prescripţie se reduc
„De la 10 la 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; De la 8 la 6 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;”
Această modificare afectează major activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât infracţiunile care sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (prevăzute de Legea nr. 78/2000) intră în categoria infracţiunilor pentru care se reduc termenele de prescripţie.
Consecinţa: clasarea cauzelor, respectiv încetarea procesului penal.
Acest lucru va produce consecinţe mai ales în cauzele complexe cu mai mulţi inculpaţi şi cu mai multe infracţiuni
Multe dosare dintre cele aflate în instrumentare riscă să fie clasate, iar dintre cele deja trimise în judecată, multe riscă să fie finalizate cu încetarea procesului penal, pe motiv de prescrierea faptelor.
Practic, prin această modificare, în toate cauzele Direcţiei Naţionale Anticorupţie se vor reduce termenele de prescripţie, situaţie în care un mare număr dintre persoanele suspectate pentru comiterea faptelor de corupţie vor putea scăpa de răspunderea penală.
- Descoperirea şi tragerea la răspundere a infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă este extrem de mult îngreunată de noua prevedere ce limitează la un an termenul până la care persoana care a săvârşit fapta, în caz că o denunţă, nu mai este pedepsită.
„Mituitorul/făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia.”
În foarte puţine cauze, denunţătorii anunţă organele de urmărire penală imediat după consumarea infracţiunii, deoarece la acel moment sunt mulţumiţi de folosul primit în schimb.
Din practică, s-a constatat că, denunţurile se înregistrează când apar neînţelegeri între participanţii la infracţiune sau când aceştia doresc să profite de cauzele de reducere a pedepselor. Nu se explică raţiunea pentru care se doreşte protejarea celor care au luat mită şi garantarea faptului că, după trecerea a un an nu mai pot fi traşi la răspundere.
Nu e indicat nici un argument care să justifice o asemenea modificare. În legislaţia română, cauza de nepedepsire a denunţătorului pentru infracţiunile de corupţie e o instituţie tradiţională, în vigoare în mod neîntrerupt din 1936.
- Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate, precum şi a infracţiunilor de fraudare a fondurilor europene intră în sfera acelora pentru care acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, devine circumstanţă atenuantă.
Se consacră un tratament penal mai blând pentru cele mai grave infracţiuni.
De asemenea, aceeaşi acţiune, respectiv acoperirea integrală a prejudiciului de către oricare dintre autorii infracţiunii, în cauzele de corupţie, determina reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru toţi participanţii infracţiunii, chiar dacă plata a fost făcută doar de unul dintre aceştia.
Se creează inechitate între inculpaţi: autorii infracţiunii de furt calificat, spre exemplu, nu beneficiază de circumstanţă atenuantă, dar cei care fraudează bugetul Uniunii Europene, da. De asemenea, beneficiază cei care fac trafic cu minori, spală bani, fac trafic de organe.
Nu există decizie CCR, directivă europeană care să justifice amendamentul.
- Deşi aparent aria confiscării extinse se lărgeşte şi va cuprinde toate infracţiunile cu pedepse mai mari de 4 ani, se introduc condiţii suplimentare care îngreunează aplicarea instituţiei confiscării extinse.
Spre exemplu, nu vor mai face obiectul confiscării extinse bunurile transferate unui membru al familiei sau unui terţ, dacă acesta nu cunoştea că scopul transferului este evitarea confiscării.
- Se limitează situaţiile în care procurorii pot ridica documente sau înscrisuri necesare în investigaţii penale şi, de asemenea, se îngreunează posibilitatea ca organele de urmărire penală să obţină date privind tranzacţiile financiare.
Şi prin aceste modificări, se restrânge nejustificat culegerea de probe în cauzele penale, fiind necesară existenţa de „probe sau indicii”, faţă de reglementarea în vigoare care prevede doar condiţia „suspiciunii rezonabile”.
- Se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statutului de martor ameninţat.
„În cazul în care există probe sau indicii temeinice că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.”
Prin această modificare se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statului de martor ameninţat fiind necesar să existe „probe sau indicii”, faţă de reglementarea existentă acum care prevede doar condiţia „suspiciunii rezonabile”.
Sursa: Epoch Times
