O palmă dată românilor: Dosarul Mineriadei, retrimis la Parchet. Înalta Curte a constatat NULITATEA rechizitoriului

O palmă dată românilor: Dosarul Mineriadei, retrimis la Parchet. Înalta Curte a constatat NULITATEA rechizitoriului

Dosarul Mineriadei se întoarce la procurorii militari pentru refacerea rechizitoriului. Decizia vine la aproape 2 ani de la trimiterea în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, să trimită dosarul Mineriadei înapoi la procurorii militari, după ce a constatat nulitatea rechizitoriului.

Decizia - care vine după ce dosarul a stat doi ani în camera preliminară a instanţei - nu este însă definitivă şi poate fi atacată.

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, Viorel Ene, a precizat, pentru că va face apel la hotărârea judecătorilor.

Reamintim că, pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe: Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Au mai fost deferiţi justiţiei: amiral (rez.) Emil 'Cico' Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere 'Valea Jiului'; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Petre, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.

La momentul respectiv, AVMR a acuzat că dosarul a fost deschis doar parţial. Concret, AVMR a susţinut că procuratura "refuză să cerceteze despre victimele îngropate la Străuleşti şi Domneşti" şi refuză să-i pună sub urmărire penală pe procurorii care, în '90, au emis mandate ilegale de arestare împotriva cetăţenilor reţinuţi ilegal la Măgurele şi Băneasa. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici. Tot AVMR a mai susţinut că instituţiile statului implicate în represiunea populaţiei civile trebuie să răspundă în solidar cu inculpaţii.

Mineriada

În zorii zilei de 13 iunie 1990, statul român, condus de Ion Iliescu, a trimis impresionante efective de poliţişti şi soldaţi în Piaţa Universităţii împotrivă unei mâini de grevişti ai foamei. Tot pe 13 iunie, în Bucureşti s-a tras, 4 oameni fiind ucişi prin împuşcare. O zi mai târziu, în Bucureşti au năvălit minerii chemaţi de Iliescu, precum şi alţi mii de cetăţeni din toată ţara, convocaţi de senatori şi deputaţi. Au urmat bătăi, arestări, jafuri şi devastare.

Bilanţul acelor zile de teroare s-a soldat cu uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea altor 18. De asemenea, 1.388 de persoane au suferit vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, iar 1.250 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic.

Ceea ce face din Mineriadă unul dintre cele mai dureroase şi ruşinoase episoade ale istoriei contemporane este faptul că preşedintele ţării a asmuţit cetăţeni ai acestei ţări împotriva compatrioţilor lor. În plus, nu trebuie uitat că, potrivit martorilor vremii, armata dotată cu muniţie de război a tras împotriva populaţiei civile. Pe 13 iunie 1990, patru persoane au fost omorâte prin împuşcare iar alte 18 rănite.

25 de ani mai târziu, în data de 21 octombrie 2015, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în dosarul "Mineriada". A fost nevoie de încă un an şi aproape trei luni pentru ca Iliescu să devină din suspect, inculpat.

Pe 13 iunie 2017, Ion Iliescu a fost trimis finalmente în judecată de Parchetul Militar.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top