Traficanți de droguri, prinși în flagrant delict la Craiova: trei persoane arestate preventiv și una plasată în arest la domiciliu

Traficanți de droguri, prinși în flagrant delict la Craiova: trei persoane arestate preventiv și una plasată în arest la domiciliu

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. Craiova, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au depistat în flagrant delict, la data de 1 august a.c., un tânăr, de 19 ani, din Craiova, imediat după ce ar fi pus în vânzare pliculeţe ce conţineau canabis.

Faţă de patru persoane au fost luate măsuri preventive.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova au acţionat pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri.

Astfel, poliţiştii au depistat în flagrant delict, în Craiova, un tânăr de 19 ani, la scurt timp după ce acesta pusese în vânzare 10 pliculeţe de canabis.

În continuare, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din Craiova.

În urma percheziţiilor, au fost depistați doi urmăriţi internaţional, de 23 şi 28 de ani, ambii din comuna Leu, faţă de care, la data de 12 martie 2019, Tribunalul Dolj emisese mandate de arestare preventivă, într-o altă cauză penală, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

De asemenea, a fost depistat un tânăr, de 20 de ani, bănuit că ar fi la rândul său implicat în aceste operaţiuni.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 1,8 kg. de canabis, 105 gr. de rezină de canabis (haşiş), 4 dispozitive de mărunţit, tip grinder, 5 telefoane mobile, 1.050 de euro şi 16.948 de lei.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, Tribunalul Dolj a emis pe numele persoanelor respective trei mandate de arestare preventivă şi un mandat de arestare la domiciliu, în prezent, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, fiind încarceraţi 3 bărbaţi.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top