17 ani de închisoare pentru bruta din Iași care și-a incendiat iubita: a stat lângă ea să vadă cum arde de vie

17 ani de închisoare pentru bruta din Iași care și-a incendiat iubita: a stat lângă ea să vadă cum arde de vie

O femeie din județul Iași și-a găsit sfârșitul într-un mod terifiant, după ce ar fi fost incendiată de vie chiar de iubitul ei.

În urma tragicului incident, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus miercuri condamnarea lui Iulian Rață, în vârstă de 42 de ani. „Instanța îl condamnă pe inculpat, în prezent aflat sub imperiul măsurii arestului preventiv în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa principală de 17 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, au precizat magistrații ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul individului a început pe data de 27 noiembrie 2018. Asta, după ce el fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv, începând cu data de 9 octombrie 2018.

Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Iulian Rață, sub acuzaţia de omor calificat.

La începutul lunii octombrie 2018, individul a intrat în atenţia oamenilor legii, în urma unui incident de–a dreptul şocant.

Potrivit procurorilor, pe 7 octombrie 2018, Raţă şi iubita sa se aflau într-un imobil aflat în construcţie în care locuiau de ceva vreme. Pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, individul a lovit victima în zona feţei.

Iritat de faptul că persoana vătămată a continuat să consume vin, individul ar fi turnat un lichid inflamabil pe iubita lui şi i-ar fi dat foc, după care ar fi sunat la 112 şi le-ar fi spus medicilor că tânăra ar fi umblat la o butelie cu gaz şi s-ar fi aprins din greşeală. Oamenii legii au constatat ulterior adevărata poveste.

Procurorii au precizat că groaznicul incident a avut loc într–un imobil aflat în construcţie din zona Moara de Vânt.

În urma întâmplării, victima a fost transportată la spital, dar aceasta a decedat din cauza leziunilor suferite, respectiv arsuri pe mai mult de 50 la sută din suprafaţa corpului, potrivit anchetatorilor.

Oamenii legii au stabilit că totul a pornit de la o ceartă care a avut loc între cei doi, iar, la un moment dat, individul ar fi aruncat pe femeia de 31 de ani cu un lichid inflamabil şi i-ar fi dat foc.

 

Sursa: realitatea.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top