fbpx
 
INML a finalizat și trimis DIICOT raportul privind probele ADN în cazul Caracal

INML a finalizat și trimis DIICOT raportul privind probele ADN în cazul Caracal


Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) a informat Ministerul Sănătăţii că raportul privind probele ADN în cazul Caracal este finalizat şi a fost transmis către DIICOT, informează surse de la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit surselor menţionate, instituţiile abilitate vor prezenta public rezultatul analizelor efectuate asupra probelor ADN respective.

DIICOT a informat miercuri, 14 august, că fragmentele osoase găsite lângă o pădure din Caracal nu sunt ale Alexandrei Măceşanu, ci provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, potrivit raportului de expertiză medico-legală antropologică înaintat de INML către DIICOT.

„Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' a înaintat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparţinând victimei majore. Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 - 19 ani şi că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuinţa inculpatului Dincă Gheorghe", a precizat un comunicat al DIICOT transmis miercuri.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: