Caz șocant la Iași: bărbat arestat după ce și-a violat soția și a abuzat sexual de cei șapte copii ai săi

Caz șocant la Iași: bărbat arestat după ce și-a violat soția și a abuzat sexual de cei șapte copii ai săi

Un bărbat din Iaşi a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat că şi-a violat în repetate rânduri soţia, ameninţând-o cu un cuţit. Pe cei şapte copii ai săi i-a abuzat sexual, dar i-a şi lovit, înjurat, înfometat. Mai mult, bărbatul i-a obligat pe copii să fumeze şi să consume băuturi alcoolice.

Potrivit procurorilor, procurorul specializat în instrumentarea cauzelor cu victime minore din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a propus joi luarea măsurii arestării preventive faţă de un bărbat din Iaşi, căsătorit şi taă a 7 copii minori, pentru viol, agresiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului, informează Mediafax.

Propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi.

Bărbatul este acuzat că, într-o noapte de la sfârşitul lunii iulie 2019, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, şi-a trezit soţia şi a obligat-o să meargă în camera de la mansardă, împreună cu fiul lor în vârstă de un an şi cu toate că a refuzat, a obligat-o să întreţină raporturi sexuale, ameninţând-o că o taie cu cuţitul.

De asemenea, din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, „i-a dezbrăcat de la jumătate în jos pe minorii în vârstă de 11 ani, 4 ani, 6 ani, 10 ani şi i-a supus unor acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea lor de a-şi exprima voinţa”.

Din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, cel puţin trei ori, bărbatul mai este acuzat că şi-a supus fetiţa de 8 ani unor acte de natură sexuală.

„Inculpatul, de la naşterea fiecăruia dintre cei 7 copiii cu vârste cuprinse între 11 ani şi 1 an, dar mai ales din toamna anului 2018 până în luna iulie 2019, în mod repetat, i-a lovit, înjurat, insultat, înfometat, i-a obligat pe rând să fumeze şi să consume băuturi alcoolice, i-a ameninţat cu cuţitul, şi-a exhibat comportamentul sexual aberant, nu le-a asigurat condiţiile de trai necesare şi nici educaţia corespunzătoare, acţiuni care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiecăruia dintre copii, faptele întrunind elementele constitutive a 7 infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Bărbatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se că a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.

Cei 7 copii şi mama lor au fost preluaţi de într-un centrul al Direcţiei de Asistenţă Socială.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top