fbpx
 
Percheziții la o grupare de proxeneți din Buzău care transporta tinere în Spania și Elveția pentru a le exploata sexual

Percheziții la o grupare de proxeneți din Buzău care transporta tinere în Spania și Elveția pentru a le exploata sexual


În această dimineață, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 9 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane.

Percheziţiile au avut loc pe raza municipiului Buzău şi a două comune limitrofe, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2019, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani, ar fi pus bazele unei grupări infracţionale, în scopul exploatării sexual a mai multor tinere. Astfel, ar fi recrutat 11 tinere, pe care le-ar fi transportat în Spania şi ulterior în Elveţia, unde ar fi fost determinate să se prostitueze.

Ar fi fost atrasă în activitatea infracţională şi una dintre tinere, în vârstă de 31 de ani, care, pe lângă faptul că s-ar fi prostituat, ar fi avut și rolul de a transfera banii obţinuți de celelalte fete în conturile deţinute de aceasta la mai multe bănci, atât din Elveţia, cât şi din România.

Ulterior, banii ar fi fost investiţi de membrii grupării în imobile şi autoturisme de lux. Prejudiciul a fost estimat la 944.000 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate telefoane mobile, înscrisuri, bani, bijuterii şi un pistol deţinut ilegal.

Poliţiştii au pus în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, pentru audieri.

Totodată, în cauză urmează a fi instituite sechestre asigurătorii asupra mai multor imobile şi autoturisme până la concurenţa sumei de 944.000 de euro.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul S.C.C.O. Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

În cauză, s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Spania şi Elveţia.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În activități au fost angrenați și poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti și jandarmi din Ploieşti şi Buzău.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: