Înarmați până-n dinți: 9 percheziții în Mureș, într-un dosar de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Înarmați până-n dinți: 9 percheziții în Mureș, într-un dosar de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Poliţiştii din Mureş au reţinut 4 persoane în urma percheziţiilor efectuate ieri, la locuinţele unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi  braconaj, iar faţă de alte 2 persoane a fost luată, de către instanţă, măsura arestului la domiciliu.

La data de 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat 9 percheziții, în localităţile Reghin, Gurghiu, Brâncoveneşti şi Ideciu de Jos, la locuinţele unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi de braconaj cinegetic.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au găsit şi ridicat, în vederea cercetărilor, 2 arme letale deținute ilegal, calibrul 5,6 mm, dintre care una confecţionată artizanal, 4 arme neletale deținute ilegal din categoria celor supuse autorizării, 1.667 de cartuşe muniție letală de diferite calibre, 2 amortizoare de sunet, 2 dispozitive de vedere pe timp de noapte, mai multe trofee de cervide, două piei de mistreț și una de urs, 135 de kilograme carne și preparate de carne de vânat, precum şi    instrumente pentru reglarea armelor și componente pentru fabricarea muniției.

4 persoane, cu vârste cuprinse între 41 şi 64 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi braconaj, iar faţă de 2 dintre persoanele reţinute anterior, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu.

Reamintim faptul că la data de 18 septembrie a.c., poliţiştii mureşeni au oprit în trafic, pe raza municipiului Reghin, un autoturism în care se aflau 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 40 şi 65 de ani, doi dintre ei fiind din municipiul Reghin, iar altul din comuna Gurghiu, aceştia fiind reţinuţi de poliţişti.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului competent, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar în activități au fost angrenați și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „col. Sabin Motora” Mureş.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top