Fost șef Transelectrica, cercetat pentru înșelăciune și uz de fals: percheziții în București și Ilfov

Fost șef Transelectrica, cercetat pentru înșelăciune și uz de fals: percheziții în București și Ilfov

Trei percheziţii au loc marţi în Bucureşti şi Ilfov, la domiciliile fostului şef al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, cercetările fiind pentru folosirea de documente false care atestau studii necesare angajării în companie, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că percheziţiile procurorilor au loc în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la domiciliul declarat şi la alte imobile deţinute de fostul director al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol.

Sursele citate susţin că cercetările se fac pentru infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals, constând în modul fraudulos de angajare în cadrul unei companii naţionale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcţiei în cauză.

Prejudiciul stabilit este de peste 460.000 de lei, sumă cu care compania angajatoare s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În a doua jumătate a lunii septembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) s-a autosesizat în cazul fostului director de la Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer, au declarat atunci surse judiciare.

Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica din funcţia de preşedinte al Directoratului companiei şi din funcţia de membru al Directoratului.

În locul său a venit Claudia Gina Anastase. noul preşedinte al Directoratului Transelectrica şi CEO al companiei, după revocarea lui Marius Dănuţ Caraşol din funcţii, a informat, la acel moment, compania.

Schimbările au fost făcute după ce Universitatea Politehnică Bucureşti a anunţat că Marius Dănuţ Caraşol nu a finalizat studiile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul instituţiei în condiţiile în care Caraşol preciza în CV-ul oficial faptul că a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior în perioada 1999-2005, obţinând la finalizarea studiilor diploma de Inginer Diplomat.

Prin intermediul aceluiaşi răspuns, Universitatea Politehnică din Bucureşti a confirmat faptul că preşedintele Directoratului Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, a fost student în cadrul UPB, dar nu a finalizat studiile. „La solicitarea mass-media, comunicăm faptul că diploma cu seria D, nr. 0286614, din 2005, nu a fost eliberată de Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), Facultatea de Electronică. Persoana menţionată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, se precizează în răspunsul UPB.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top