Percheziții la Iași: case de amanet păcălite cu bijuterii spoite cu aur. Patru persoane, reținute

Percheziții la Iași: case de amanet păcălite cu bijuterii spoite cu aur. Patru persoane, reținute

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au efectuat miercuri, șase percheziții domiciliare în municipiul Iași și în comuna Grajduri, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în perioada iulie-octombrie 2019, trei bărbați ar fi constituit un grup infracţional organizat. Astfel, doi dintre aceștia ar fi achiziţionat bijuterii din aur, contrafăcute de către cel de-al treilea bărbat, iar ulterior acestea ar fi fost amanetate pe raza municipiului Iași.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă.

9 persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, patru persoane au fost reținute de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Cei patru urmează să fie prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

La activități au participat și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Iași și de la Poliția Municipiului Iași, iar acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Iași și Brigăzii de Operațiuni Speciale Iași, dar și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și al jandarmilor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top