fbpx
 

Items filtered by date: Sambata, 10 Februarie 2018

Gripa a mai făcut ieri o victimă, ridicând la 17 numărul deceselor înregistrate în această iarnă.

Majoritatea erau copii şi vârstnici, sufereau şi de alte afecţiuni şi nu erau vaccinaţi antigripal.

Virusul a fost confirmat până acum prin analize de laborator în 300 de cazuri, cele mai multe fiind în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi.

Ministrul sănătăţii, Sorina Pinea, spune, însă, că în România nu este epidemie de gripă, ci doar o circulaţie mai intensă a virusului, care se poate prelungi până în luna aprilie. Pentru evitarea răspândirii bolii, multe spitale au introdus restricţii de vizitare a pacienţilor şi au impus carantina în unele secţii.

Cele 10 cazuri de gripă confirmate la nivelul judeţului Vaslui au făcut ca prudenţa în rândul poulaţiei să crească în privinţa afecţiunilor respiratorii, astfel că medicii de familie au constatat că la cabinet se prezintă zilnic, în ultima perioadă, zeci de pacienţi care se tem să nu fie bolnavi de gripă.

De la începutul anului şi până în prezent Direcţia de Sănătate Publică a raportat peste 2.000 de cazuri de îmbolnăviri cu viroză şi pleumonii.

Medicii reamintesc recomandările de bază în astfel de cazuri, precum: evitarea glomeraţiilor, consumul de fructe şi legume şi în primul rând vaccinarea antigripală. În cabinetele medicilor de familie mai sunt în prezent peste 2.000 de doze de vaccin atigripal care pot fi administrate gratuit vasluienilor. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)


Publicat in Moldova

Municipalitatea suceveană va organiza, în acest week-end, ample manifestări cu ocazia împlinirii a 630 de ani de atestare documentară a oraşului şi a Cetăţii de Scaun, cu participarea delegaţilor din Republica Moldova – Soroca, Polonia – Sosnowiec, Ucraina – Cernăuţi şi Franţa – Laval.

Potrivit primarului Ion Lungu, în cadrul evenimentului ce va debuta sâmbătă în curtea interioară a Cetăţii de Scaun a Sucevei cu deschiderea oficială şi alocuţiunile reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţe, se vor înmâna trei sute de medalii şi diplome aniversare.

Programul manifestărilor include şi un moment artistic, de reconstituire istorică, în cadrul căruia va fi citit documentul de atestare documentară a Sucevei – scrisoarea Principelui moldav Petru II Muşat (1375-1391), din 10 februarie 1388, adresată regelui Poloniei, Wladyslaw II Jagiello, în care este menţionat marele împrumut financiar de ‘trei mii de ruble de argint frâncesc’, pentru care se oferă drept garanţie provincia Pocuţia, încheindu-se cu ”… Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388′.

Tot sâmbătă, după o slujbă de pomenire oficiată în capela Cetăţii de Scaun, se va semna un protocol de înfrăţire între municipiul Suceava şi municipiul Soroca din Republica Moldova.

Programul zilei de sâmbătă se va încheia cu trei concerte de muzică în aer liber, respectiv Trupa 9, Unison Band şi Carla’s Dreams.

Duminică, programul include, la teatrul ”Matei Vişniec” din Suceava, un concert extraordinar de muzică simfonică şi unul de muzică populară, urmate de un spectacol de teatru cu temă istorică, ‘Povestea Unirii’. (Agerpres/ FOTO crainou.ro)


Publicat in Moldova

Ministerul de Externe anunţă că în clădirea secţiei consulare a ambasadei României la Bruxelles, ieri, a fost o alertă cu un plic suspect.

Reprezentanții unei societăți comerciale din același imobil cu Secția consulara română au semnalat poliției prezența unui plic care conținea o pulbere albă.

Ca măsură de precauție, autoritățile belgiene au aplicat procedurile standard, intrarea în imobil fiind izolată, fără a afecta activitatea de lucru cu publicul a Secției Consulare.

Poliţia a determinat că nu există motive de îngrijorare și că au fost îndeplinite procedurile standard, aplicabile în astfel de situații.

În prezent, activitatea Secției Consulare se desfășoară în parametri normali, iar acest eveniment nu a afectat integritatea și siguranța cetățenilor români și a personalului diplomatic român. (Rador/ FOTO jurnalulnational.ro)


Publicat in Eveniment

Acestea sunt acordate cuplurilor de indragostiți care își vor putea face declarații de dragoste la megafonul din Gara de Nord București, anunță CFR Călători.

Oferta se numeşte ‘Plimbaţi-vă în doi! Jumătate tu, jumătate noi!’ şi este valabilă pentru zilele de 14 şi 24 februarie.

Reducerea este de 50% din tariful biletului întreg şi se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren, pe aceeaşi rută şi în aceeaşi zi.

Oferta este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR, este valabilă la anumite trenuri, nu se cumulează cu alte oferte, iar tariful de rezervare a locului se achită integral pentru fiecare călător, a precizat operatorul feroviar.

„Aşadar, cuplurile sunt aşteptate în zilele de 14 şi 24 februarie să-şi declare public iubirea la megafonul din Gara de Nord Bucureşti şi să călătorească în doi, cu un singur bilet. Cei hotărâţi pot face chiar şi cereri în căsătorie. Mesajele/declaraţiile în direct vor fi reunite într-o galerie a iubirii pe pagina Facebook CFR Călători”, mai anunță compania CFR. (Rador/ FOTO adevarul.ro)


Publicat in Companii

Dosar inedit pe masa judecătorilor ieşeni. O familie din Iaşi a cerut 5.000 de lei despăgubiri în instanţă de la vecinii lor, după ce au avut un conflict cu aceştia.

 

Expresii jignitoare, ofensatoare”

Victoria şi Marian P. s-au plâns că familia care locuieşte lângă ei li “s-a adresat, într-o manieră defăimătoare, utilizând cuvinte şi expresii jignitoare, ofensatoare”.

Reclamanţii susţin că Alina şi Constantin T. i-ar fi acuzat că au aruncat gunoiul în curtea acestora, aspecte care ar fi reprezentat doar un pretext pentru declanşarea scandalului. Ca probe, Victoria şi Marian P. au adus o înregistrare făcută cu telefonul mobil în care ar fi surprins o parte din insultele şi ameninţările unuia dintre vecini. Acesta din urmă a arătat însă în instanţă că expresiile jignitoare pe care le-a folosit nu ar fi fost adresate familiei care locuieşte lângă el, “astfel încât nu ar fi putut produce stări de intimidare, denigrare ori de angoasă, nelinişte sau chiar inferioritate”.

 

Nu l-au crezut

Judecătoria Iaşi a decis ca doar Constantin T. să plătească 2.000 de lei daune morale vecinului său, Marian P., pentru că i-a adresat cuvinte jignitoare şi obscene. Instanţa a subliniat că, în mod clar, există un conflict între cele două familii, dar nu s-a putut stabili de la ce a plecat acesta. “Pârâtul este înregistrat în momentul în care adresează injurii şi cuvinte obscene reclamantului care realiza această înregistrare, fiind neîntemeiată apărarea formulată prin întâmpinare potrivit căreia cuvintele erau adresate într-un spaţiu privat şi nu aveau ca destinatari reclamanţii din prezenta cauză” , se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Iaşi. Decizia instanţei nu este însă definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

Cele două familii nu au putut fi contactate pentru a-şi spune punctul de vedere.

Daune pentru postările de pe Facebook

Judecătora Iaşi a obligat doi tineri din comuna Popricani să plătească 10.000 de lei daune morale pentru jignirile aduse patronilor unei firme de transport pe un grup de pe Facebook. Scandalul din localitate ar fi început după ce Micedu Company ar fi mărit preţurile la abonamentele de transport public.

Emilian Oprea, moderator al grupului “Eşti din Popricani dacă…”, ar fi publicat poza în care apare un angajat al societăţii Marianei şi a lui Constantin Dinte într-o „ipostază nedemnă” însoţită de comentariul „ţiganul nostru mult iubit domnul Dinte”. Pe de altă parte, Magdalena Caracaş ar fi postat pe acelaşi grup o fotografie cu Mariana Dinte şi fiul ei minor însoţită de comentariul „Ea e dracu!”. Pentru aceste afirmaţii, administratorii firmei au cerut 100.000 de lei depăgubiri. Procesul va fi reluat la Tribunalul Iaşi pe 12 februarie, după ce ambele părţi au făcut apel.

 


Publicat in Slideshow HOMEPAGE

REPORTER DE IAŞI a realizat topul veniturilor din sportul ieşean. 17 dintre primele 20 de poziţii sunt ocupate de fotbaliştii de la echipa de primă ligă. Doar Cătălin Moroşanu se poate “bate” cu câştigurile din fotbal. O prezenţă inedită este cea a baschetbalistului Tsintsadze.

În condiţiile în care banii în sport sunt din ce în ce mai puţini, într-un Top 10 al celor mai mari venituri ai sportivilor de la cluburile ieşene, cele mai multe locuri sunt ocupate de fotbalişti de la CSM Politehnica Iaşi.

 

Cristea, lider în vestiar şi la salariu

Primul loc al veniturilor obţinute în Iaşi de un sportiv este ocupat de căpitanul formaţiei CSM Politehnica Iaşi, atacantul Andrei Cristea. Jucătorul are un salariu lunar de 5.000 de euro. În înţelegerea cu gruparea ieşeană, Cristea are stipulate nişte clauze potrivit cărora va mai încasa nişte mii de euro în funcţie de numărul de meciuri jucate ca titular şi în funcţie de numărul de goluri marcate.

Poziţia a doua în topul veniturilor este ocupat de luptătorul Cătălin Moroşanu, de la CS Scorpions, care are un venit anual de aproximativ 60.000 de euro, deci aproximativ 5.000 de euro lunar. „În cazul lui Cătălin, nu se poate vorbi despre salariu sau despre un venit lunar. El are câteva gale pe an, pentru care se pregăteşte. Bursele pentru aceste gale sunt negociate înainte cu promotorii“, explică antrenorul lui Cătălin, Mihai Constantin.

Bursa de meci în cazul lui Moroşanu variază între 5 şi 20.000 de dolari, iar din acei bani 30% sunt daţi antrenorului. În plus, Cătălin are contracte de sponsorizare, cel mai mare fiind cel încheiat cu „Militari Residence“, firmă deţinută de omul de afaceri Năstase Robu.

 

Fotbaliştii ar putea da lovitura

Podiumul în clasamentul salariilor este încheiat de mai mulţi fotbalişti de CSM Politehnica. Este vorba de mare parte dintre jucătorii aduşi în vară de firma de impresariat a lui Arcadie Zaporojanu şi care au ajuns titulari de bază în echipa lui Flavius Stoican. Este vorba despre stranierii Qaka, Platini, Pedro şi Jo, care au salarii de 4.500 de euro. Acelaşi salariu îl încasează şi portarul Kelava.

Pe poziţia a patra într-un top al salariilor se află Kizito şi fundaşii centrali, Frăsinescu şi Mihalache, ce primesc lunar un salariu de 4.000 de euro.

Jucătorii nu mai au stipulate în contract prime de joc. Se va acorda la final un bonus, pentru intrarea în play-off. În funcţie de locul ocupat la finalul sezonului regulat, vom vedea ce măsuri vom lua pentru a-i putea stimula în continuare pe jucători“, explică preşedintele clubului ieşean Adrian Ambrosie.

Bonusurile ar putea să depăşească 10.000 de euro în cazul în care echipa va termina pe un loc care permite participarea în cupele europene sau mai puţin, în funcţie de locul ocupat la final.

 

Un baschetbalist în top

Poziţia a cincea este deţinută de baschetbalistul georgian Giorgi Tsintsadze, adus la Iaşi pe un salariu lunar de aproximativ 3.700 de euro. „Pe Tsintsadze am reuşit să-l aducem doar prin prisma relaţiilor pe care le avem. El este căpitanul echipei naţionale a Georgiei, sportiv care în urmă cu câţiva ani avea un salariu de aproape 4 milioane de dolari la ŢSKA Moscova, echipă de Euroligă. Este aproape imposibil să poţi aduce jucători foarte buni la Iaşi pe salarii sub 5.000 de dolari“, explică managerul echipei, Gabriel Toma.

 

Un alt luptător în top cinci

Colegul lui Cătălin Moroşanu, Sebastian Ciobanu, este şi el prezent în topul veniturilor, acesta având o medie lunară a veniturilor de aproximativ 3.500 de euro. „La noi depindem foarte mult de starea de sănătate şi de ce faci în meciuri. Dacă iei KO sau dacă te accidentezi, pe urmă câteva luni nu mai poţi lupta. Eu anul trecut am avut patru gale mari. Banii se negociază înainte de gală“, zice Sebastian Ciobanu.

Bursa de meci variază între 3.000 de euro, pentru un meci echilibrat şi poate ajunge şi la 10.000 euro în cazul unui adversar de calibru. Ciobanu este sponsorizat de Cristin Zămosteanu, dezvoltatorul imobiliar care deţine brandul Oxygen.

Tot 3.500 de euro lunar va primi şi noua achiziţie a Politehnicii, Sadiq El Fitouri, jucător transferat în această iarnă şi care a trecut pe la cele două mari echipe din Manchester, City şi United.

 

Din nou, fotbal

În topul veniturilor obţinute de sportivi de la cluburile ieşene apar şi alţi fotbalişti de la CSM Politehnica Iaşi, care au salarii între 2.000 şi 3.000 euro. Astfel, Bogdan Gavrilă, jucător transferat în această iarnă, va avea un salariu de 3.000 de euro, în timp ce Cioinac sau Koşelev au 2.500 de euro, iar Sin, Bosoi sau Mihăescu, adus în această iarnă, au câte 2.000 de euro. În cazul acestora se poate adăuga la finalul sezonului bonusurile de performanţă, caz în care valoarea câştigurilor creşte.

Moroşanu câştigă bine, dar după lupte foarte dificile

 

Topul veniturilor sportivilor de la cluburile ieşene

1. Andrei Cristea (CSM Politehnica Iaşi - fotbalist) – 5.000 euro

2. Cătălin Moroşanu (CS Scorpions – luptător) – aproximativ 5.000 euro

3. Qaka, Luís Carlos Almada Soares „Platini“, Pedro Mendes şi Joálisson Santos Oliveira „Jo“ (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) – 4.500 euro

4. Luwagga William Kizito, Cosmin Frăsinescu şi Ovidiu Mihalache (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) – 4.000 euro

5. Giorgi Tsintsadze (Politehnica Iaşi – baschetbalist) – 3.700 euro

6. Sebastian Ciobanu (CS Scorpions – luptător), Sadiq El Fitouri (CSM Politehnica Iaşi – fotbalist) – 3.500 euro

7. Bogdan Gavrilă (CSM Politehnica Iaşi – fotbalist) - 3.000 de euro

8. Ionuţ Cioinac, Alexei Koşelev (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti)- 2.500 de euro

9. Andrei Sin, Gabriel Bosoi, Mădălin Mihăescu (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) - 2.000 de euro

10. Narcis Bădic, Ionuţ Panţîru (CSM Politehnica Iaşi – fotbalişti) - 1.500 euro.

*În cazul fotbaliştilor, aceştia mai pot primi bonusuri de performanţă ce pot ajunge la 10.000 euro.

** În cazul luptătorilor, sumele au fost calculate fiind împărţite veniturile anuale. La aceste sume se adaugă sponsorizările.

 


Publicat in Reportaje

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28