fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 16 Februarie 2018

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 15 februarie 2018, cu E.S. Isabel Rauscherambasadorul Republicii Austria în România, în cadrul unei vizite de prezentare.

Au fost trecute în revistă stadiul actual și perspectivele de consolidare a relațiilor bilaterale, a cooperării parlamentare, inclusiv la nivelul președinților celor două Parlamente, în vederea asigurării unei colaborări eficiente pentru pregătirea deținerii Președinției Consiliului UE de către Austria (1 iulie-31 decembrie 2018) și România (1 ianuarie-30 iunie 2019).

Au fost discutate și aspecte ale cooperării în plan economic, președintele Senatului exprimând încrederea că schimburile comerciale dintre cele două țări vor continua tendința de creștere.  A arătat că evoluția pozitivă a indicatorilor economici ai României și măsurile adoptate pentru stimularea inițiativei private în rândul tinerilor, constituie argumente solide în favoarea unor noi investiții străine în România și a sporirii contactelor între antreprenorii români și diaspora românească din Austria, pentru dezvoltarea de proiecte comune.

Au fost menționate rolul pozitiv și contribuția pe care membrii diasporei românești le au în societatea austriacă, președintele Senatului exprimând speranța că măsurile de reformă în sistemul social austriac, pe care noul Executiv de la Viena le-ar putea avea în vedere în viitor, nu îi vor dezavantaja, în raport cu alți cetățeni UE rezidenți, pe membrii acestei comunități bine integrate în societate.


Publicat in Parlament

Bronşite acute şi cronice, crize de astm, boli cardiovasculare, alergii la polen, cancere pulmonare şi ale căilor respiratorii şi afecţiuni ale aparatului reproducător se numără printre consecinţele concrete pe care poluarea aerului le generează asupra sănătăţii oamenilor, potrivit unui studiu publicat joi în Franţa, informează cnewsmatin.fr.

Nivelurile maxime de poluare înregistrate la Paris şi în alte mari aglomeraţii urbane, devenite din ce în ce mai frecvente, au repercusiuni importante asupra sănătăţii publice. Indiferent dacă este analizată pe termen scurt sau pe termen lung, absorbţia de particule fine, prezente în aerul respirabil, este deosebit de nefastă.

La nivel mondial, se estimează că 1,3 milioane de persoane mor în fiecare an din cauza poluării aerului. În Franţa, această cifră a fost estimată la cel puţin 48.000 de victime de către experţii agenţiei Sante Publique France, care precizează că numărul deceselor este ‘probabil mai mare’. Particulele fine determină, de asemenea, cel puţin 9% din mortalitatea naţională.

‘Acest fapt corespunde unei reduceri a speranţei de viaţă cu doi ani pentru persoanele care au în prezent vârsta de 30 de ani’, au explicat reprezentanţii aceleiaşi agenţii. Activităţile umane (industrie, agricultură, transporturi, încălzitul public) reprezintă principala sursă de poluare a aerului.

Aceeaşi agenţie, care se adresează celor 60 de milioane de consumatori din Franţa, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte 46 de produse de uz menajer, considerate o sursă de ‘poluare majoră a aerului din interiorul’ locuinţelor, conform unui studiu publicat joi.

Anumite categorii ale populaţiei sunt mai vulnerabile decât altele. Aşa cum precizează OMS, ‘efectele cele mai grave asupra sănătăţii sunt observate la persoanele deja bolnave. În plus, populaţiile mai vulnerabile, precum copiii, persoanele în vârstă şi familiile cu venituri mici, care au un acces limitat la îngrijirile medicale, sunt mai sensibile la efectele negative generate de expunerea la poluarea aerului’.

Bronşitele acute şi cronice

Poluanţii atmosferici au ca efect fragilizarea bronhiilor, care devin astfel mai expuse la virusuri şi bacterii – care provoacă bronşite acute şi cronice. Se estimează că 950.000 de cazuri de bronşite acute sunt provocate de poluarea aerului, care cauzează şi 134.000 de cazuri de bronşite cronice în fiecare an.

Bronşitele cronice pot să degenereze în bronhopneumopatii cronice obstructive. Aceasta este o afecţiune permanentă şi nereversibilă. Între 10% şi 15% din totalul acestor cazuri sunt asociate cu poluarea aerului.

Crize de astm

Astmul constituie principala afecţiune declanşată sau agravată de poluarea aerului. Se estimează că între 10% şi 35% din cazurile de astm identificate în fiecare an sunt asociate cu acest tip de poluare.

Boli cardiovasculare

Poluarea este un factor care poate să declanşeze accidente vasculare cerebrale (AVC), infarcte miocardice şi angine pectorale.

Alergii la polen

Particulele fine prezente în aer contribuie la situaţia în care moleculele de polen eliberează proteine care se fac vinovate de apariţia mai uşoară a alergiilor şi permit proteinelor din anumite tipuri de polen – precum cel de mesteacăn, de exemplu – să pătrundă mai uşor în căile respiratorii secundare, fapt care poate să provoace crize alergice.

Cancere pulmonare şi ale căilor respiratorii

Este dificil de estimat cu precizie numărul de cancere asociate poluării, întrucât cauzele cancerului sunt, prin definiţie, dificil de identificat. Totuşi, specialiştii sunt de părere că poluarea reprezintă un factor care poate să provoace acest tip de boală.

Afecţiuni ale sistemului reproducător

Poluarea atmosferică este considerată vinovată de scăderea fertilităţii masculine, de creşterea numărului de naşteri premature şi a cazurilor de mortalitate intrauterină.

(Agerpres/FOTO arhivă economica.net)


Publicat in Sanatate

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în ţara noastră a ajuns la 31, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Ultimele două persoane decedate din cauza virusului gripal sunt o femeie în vârstă de 62 ani, din judeţul Bihor, confirmată cu virus gripal tip B, vaccinată, având condiţii medicale preexistente, respectiv o femeie în vârstă de 88 ani, din municipiul Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip B, având condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale necunoscute.

(Agerpres/FOTO arhivă maramedia.ro)


Publicat in Sanatate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a deschis dosar penal privind lucrările de modernizare de la sediul din localitate al Partidului Social Democrat.

Anterior, primarul Iaşului, Mihai Chirica, a dat publicităţii un comunicat de presă în care afirmă că respectivele lucrări nu ar respecta legea.

Sediul Partidului Social Democrat se află într-o clădire monument istoric şi, în urma investigaţiilor întreprinse de angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Servicului de Urbanism din cadrul Poliţiei Locale, s-a constatat că nu au fost obţinute autorizaţiile necesare pentru a face intervenţii la o clădire din această categorie.

Mai mult, Mihai Chirica arată, în comunicat, că nu au fost găsite nici documentele ce trebuiau depuse de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Maricel Popa, şi de preşedintele executiv, Victorel Lupu, pentru obţinerea aprobării din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

Într-un comunicat dat publicităţii în ianuarie, Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD afirma că se cunoaşte statutul de monument istoric al clădirii în care funcţionează, dar că lucrările constau în igienizarea şi întreţinerea spaţiilor interioare prin lucrări de finisaje, precum şi înlocuiri la pardoseli fără a fi aduse modificări structurii de rezistenţă sau aspectului arhitectural al clădirii.

Sursa:Radio Iaşi


Publicat in Administratie Locala

Primarul suspendat al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a anunțat vastăzi că renunță la mandatul său și a cerut organizarea unor alegeri noi în capitală.

El a declarat, într-o conferință presă, că data alegerilor ar trebui stabilită pe 20 mai 2018, pentru că după această dată nu vor mai putea fi organizate scrutine.

Dorin Chirtoacă a subliniat că renunță la mandat în semn de protest față de actuala guvernare, care ar controla din umbră acțiunile Silviei Radu, cea care îndeplinește în prezent funcția de primar interimar.

Potrivit acestuia, locuitorii capitalei ar trebui să aibă un primar ales.

Totodată, el a menționat că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în cadrul dosarului parcărilor cu plată, în care este cercetat penal.

Silvia Radu nu a comentat declarațiile lui Dorin Chirtoacă.

(radiochisinau.md/ FOTO Moldova.org)


Publicat in Moldova

Primăria a aşteptat 16 ani pentru ca asociaţia care administrează Liceul Waldorf să ridice o şcoală pe un teren acordat gratuit din patrimoniul public. Cum acest lucru nu a avut loc, Consiliul Local a luat terenul înapoi. Deodată, Asociaţia s-a trezit, nu vrea să predea terenul şi ameninţă cu procesele.

Printr-o Hotărâre de Consiliu Local din 2001, Asociaţia Waldorf a primit de la municipalitate, în folosinţă gratuită, un teren de 17.912 mp, situat în strada Albineţ nr. 2.

Pe 28 decembrie 2017, Primăria Iaşi a dat o altă hotărâre, prin care a anulat decizia din 2001 şi a solicitat asociaţiei terenul înapoi, motivând că aceasta nu a finalizat construirea pe acel teren a unei şcoli.

Noi am primit în folosinţă terenul de la Primărie în 2001. În condiţiile în care au început atunci lucrările de construcţie, anul următor a mai fost dată o hotărâre, prin care ne era concesionat terenul pentru o perioadă de 49 de ani. Nu s-a impus asociaţiei vreo condiţie pentru concesionarea terenului. Din ce ştiu eu, atunci lucrările au fost sistate deoarece nu au mai fost fonduri“, explică Cristina Tayari, preşedinta Asociaţiei Waldorf.

 

5 ani pentru autorizaţia de construcţie

Exista, totuşi, o condiţie, trecută negru pe alb în hotărârea de Consiliu Local: „În situaţia în care, la un an de la adoptarea acestei hotărâri, Şcoala Waldorf nu va demara lucrările pentru realizarea obiectivului, terenul revine la Consiliul Local Municipal Iaşi”. Asociaţia nu a respectat această obligaţie şi a obţinut Planul Urbanistic de Detaliu pentru construcţie de-abia în 2004, iar autorizaţia de construcţie în 2006. Cu toate acestea, nu i s-a luat terenul atunci.

În documentaţia hotărârii de Consiliu Local din decembrie 2017 se afirmă că „din informaţiile deţinute, până în prezent construcţia nu a fost finalizată motivat de faptul că Federaţia Waldorf a sistat fondurile pentru nerespectarea proiectului de construire.”

 

Nu vor să dea terenul înapoi

Asociaţia Waldorf a primit notificarea la în decembrie anul trecut, iar pe 22 ianuarie s-a întrunit Adunarea Generală a Asociaţiei, care a decis să nu înapoieze terenul. „După ce am primit notificarea de la Primărie, noi am convocat Adunarea Generală şi, în urma acelei şedinţe, am decis să nu acceptăm să dăm terenul înapoi. Nu ni se pare normal să ne fie luat deoarece folosinţa a fost acordată pentru 49 de ani. Am comunicat decizia Primăriei şi în următoarele 30 de zile vom primi un răspuns. Noi am decis să contactăm şi un avocat pentru a putea vedea ce putem face pentru a păstra terenul. Conform pedagogiei Waldorf, care presupune ca şcoala să fie în mijlocul naturii, o şcoală construită pe terenul din Albineţ nr. 2 ar asigura toate condiţiile necesare de studiu. Avem multe proiecte de ore out-door, care nu pot fi ţinute în actualul sediu“, adaugă preşedinta asociaţiei.

REPORTER DE IAŞI a solicitat un punct de vedere oficial şi din Primăriei Iaşi legat de acest teren, însă nu a primit niciun răspuns din partea municipalităţii.

 

Acuzaţi că nu au avut grijă de proprietate

În fundamentarea hotărârii, prin care se anulează darea în folosinţă a terenului, Primăria a notat că Asociaţia a fost notificată de mai multe ori pentru a avea grijă de acel de teren. „Terenul nu a fost îngrijit şi vegetaţia s-a dezvoltat necontrolat. Pe teren se află edificată o construcţie cu un regim de înălţime de P+2E, aflată într-un stadiu avansat de degradare şi mai multe fundaţii de beton, reale pericole pentru locuitorii din zonă. Prin mai multe adrese, prima fiind înregistrată cu nr. 91888/07.10.2015, s-a solicitat fundaţiei să ia măsuri de igienizare a zonei şi să precizeze dacă intenţionează şi au fodnurile necesare pentru continuarea proiectului. Nu s-au înregistrat răspunsuri, iar terenul nu a fost împrejmuit şi curăţat conform solicitărilor noastre“, se arată în noa de fundamentare a municipalităţii.

Reprezentanţii Asociaţiei Waldorf susţin că periodic s-au făcut lucrări de întreţinere a terenului. „Anul trecut am făcut o acţiune de igienizare. Chiar cu ajutorul Primăriei am făcut acolo lucrări. Am primit nişte puieţi, pe care i-am plantat împreună cu părinţii din asociaţie, cu profesorii şi cu copiii. De asemenea, au fost mai multe acţiuni pentru igienizarea acelui teren. Nu am împrejmuit terenul pentru că nu am ştiut exact care va fi planul de dezvoltare al şcolii şi unde exact se va construi“, menţionează preşedinta asociaţiei.

 

Investiţie majoră în liceu

În 2014, şi apoi în 2017, prin alte Hotărâri de Consiliu Local, Asociaţia Waldorf a primit din partea municipalităţii în folosinţă gratuită mai multe spaţii, situate pe Calea Chişinăului nr132bis, ce au aparţinut Liceului Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări.

Când am primit acele spaţii în zona Metalurgie a trebuit să facem investiţii din fondurile asociaţiei pentru ca şcoala să fie funcţională. Aproximativ 100.000 lei, din banii părinţilor, au fost cheltuiţi pentru ca sălile de clasă să fie funcţionale. În următorii doi ani, s-au investit 250.000 lei în renovarea sălii de sport. Am făcut acţiuni de fundraising. Numai pentru tarkett, suprafaţă de joc specială, folosită în sălile de sport, s-a plătit 10.000 euro. Am investit în acele clădiri, deşi municipalitatea poate veni în orice moment şi să ni le ia pentru că noi suntem şcoală publică, nu suntem privaţi. Am investit pentru a le putea asigura condiţii decente de studiu copiilor noştri“, menţionează Tayari.

Cristina Tayari este optimistă şi crede că proiectul va fi pus în practică.

Vor să facă şcoala şi sala de sport

În continuare, Asociaţia Waldorf intenţionează să construiască pe terenul primit în folosinţă de la primărie în 2001 o şcoală şi o sală de sport. „Nu s-a ştiut exact cum va evolua şcoala. Acesta unul dintre motivele pentru care nu s-a construit pe terenul din Albineţ. Am început cu o clasă pe ciclu şi acum s-a ajuns la câte două clase. Noi, acum, avem 19 clase, cu tot cu cele de grădinţă. Se preconizează să ajungem la 28 de clase, cu tot cu grupele de grădiniţă. Adică vor fi aproximativ 840 de copii, pentru care intenţionăm să construim şcoala şi sala de sport. Timpul nu a fost o presiune pentru noi ştiind că avem terenul în folosinţă pentru încă 33 de ani. De principiu, s-a discutat despre proiect, dar nu putem avansa încă o sumă necesară construirii şcolii şi a sălii de sport“, mai spune Cristina Tayari.


Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Liderul TSD Iași are încheiate mai multe contracte cu direcțiile subordonate Primăriei. A stat lipit de Nichita, cât a fost lider, apoi s-a mutat la Chirica. E în grupul de apropiați ai lui Harabagiu.

Traseul politic al unui tânăr activist PSD: membru, apoi un pic de șefuleț în organizația de tineret. Prezența, discretă, dar cvasi-permanentă, în siajul liderului PSD, indiferent de numele acestuia.

Apoi, contracte prin firma sa cu instituții de stat. În paralel, o sinecură: membru AGA la o altă instituție publică. În fine, răsplata cu caimac: consilier local și director la stat. Acest oportunist poartă și un nume: Bogdan Crucianu, actual președinte executiv al tineretului social democrat (TSD Iași), consilier local și director la Casa de Cultură a Studenților.

 

A ciugulit de la Poliție și Termo-Service

În trecutul recent, în perioada în care urca treaptă cu treaptă în politică și în administrație, Crucianu a făcut și afaceri cu societățile subordonate Primăriei. Concret, din 2013 și până la sfârșitul lui 2016, Bogdan Crucianu a fost unic asociat al SC Safe Wheels SRL. Din această calitate, a avut contracte cu Termo-Service și Poliția Locală.

În total, între 2014 și 2016, SC Safe Wheels SRL a avut contracte în valoare însumată de 34.701 lei cu cele două entități publice. O ciuguleală. În schimbul acestor bani, firma lui Crucianu a asigurat servicii de vulcanizare și a furnizat anvelope.

„Nu mai am firma de la sfârșitul anului 2016”, a declarat Bogdan Crucianu. Chiar dacă a cedat acțiunile, Crucianu mai are alte două societăți, apropiate ca denumire și ca profil de activitate: Safe Wheels Prest și Safe Wheels Invest. „Pe una prestez servicii, pe cealaltă fac comerț cu anvelope”, a explicat acesta. Iar vulcanizarea de pe CA Rosetti e tot a lui. Dar acum nu mai are contracte cu instituțiile Primăriei. „Ar fi conflict de interese”, a spus Crucianu.

 

Cu hârlețul în prima linie

În paralel cu afacerile cu societățile subordonate Primăriei, Bogdan Crucianu a dezvoltat relații apropiate și cu lideri ai PSD, totodată persoane cu funcții înalte în administrație. Spre exemplu, în 2015, Crucianu a fost unul dintre promotorii acțiunii de internship (un soi de practică) a tinerilor în Primăria Iași condusă pe atunci de Gheorghe Nichita.

Tot Crucianu a fost cel care a adus parte din voluntarii care l-au însoțit pe Nichita în una dintre ultimele apariții publice înainte de scandalurile de corupție.

La acțiunea de plantări din primăvara anului 2015, petrecută în Piața Voievozilor din Alexandru, tânărul Crucianu s-a aflat cu hârlețul în prima linie.

 

Ascensiune rapidă

Nichita a fost suspendat din fucția de primar în primăvara anului 2015, dar Crucianu s-a reorientat rapid. A fost în primul cerc de susținători ai lui Mihai Chirica, devenit primar interimar. Iar răsplata a venit aproape instantaneu: Crucianu a fost numit, în iunie 2015, în Adunarea Generală a Acționarilor de la Salubris, poziție remunerată cu 800 lei lunar. În același timp, Crucianu a deținut și funcția de prim-vicepreședinte TSD Iași.

În decembrie 2016, după ce Camelia Gavrilă a fost aleasă deputat, Crucianu a intrat în Consiliul Local în locul acesteia. Ulterior, în august 2017, Crucianu a fost numit director la Casa de Cultură a Studenților. Cunoscut ca un apropiat al primarului Mihai Chirica și a viceprimarului Gabriel Harabagiu, tânărul Crucianu a lipsit de la ședința Biroului Permanent Județean al PSD în care s-a luat decizia excluderii din partid a celor doi.

Contracte ale Safe Wheels cu instituții subodonate Primăriei

- 2.232 lei cu Termo-Service în 2015

- 1.847 lei cu Termo-Service în 2016
- 4.810 lei (anvelope) cu Poliția Locală în 2014
- 1.000 lei (vulcanizare) cu Poliția Locală în 2014
- 10.300 lei (anvelope iarnă) cu Poliția Locală în 2014
- 2.000 lei (vulcanizare) cu Poliția Locală în 2014
- 2.000 lei (vulcanizare și montaj anvelope) cu Poliția Locală în 2015
- 1.892 lei (anvelope vară și iarnă) cu Poliția Locală în 2015
- 4.620 lei (anvelope iarnă) cu Poliția Locală în 2015
- 2.000 lei (vulcanizare) cu Poliția Locală în 2015
- 2.000 lei (vulcanizare) cu Poliția Locală în 2016

O ciubucăreală și la Casa Studenților
La câteva luni de la numirea în funcția de director a lui Bogdan Crucianu, Casa de Cultură a Studenților a atribuit un contract de formare profesională către o firmă de-a unui cunoscut tânăr pesedist. Firma BVA Condev, înființată în august 2017, de Alexandru Bîndar (consilier al ministrului Educației) a prins în octombrie un contract cu Casa Studenților din Iași. Procedura de selecție, făcută pe portalul achizițiilor publice, s-a făcut pe 24 octombrie, inițiată la 9:27 și atribuită la 10:15. Adică, în doar 48 de minute.

A cules din mai multe surse
Pe 8 august 2017, în calitate de proaspăt director al Casei de Cultură a Studenților, Bogdan Crucianu a depus o declarație de avere. Potrivit acesteia, deține peste jumătate de hectar extravilan și 429 mp de teren intravilan în Iași. Totodată, în 2016 a achiziționat o casă de locuit de 81 mp și o anexă de 133 mp.

Crucianu a mai precizat că are un credit la CEC, contractat în 2016 și scadent în 2041, valoarea inițială fiind de 178.860 lei. La rubrica venituri a precizat 8.780 de lei (realizat în 2016 din funcția de director al Safe Wheeels), 13.030 (tot în 2016, consilier juridic la Koncylion), 4.545 lei (în anul 2016 ca director la Safe Wheels Prest), 6.167 lei (jurist consult la Safe Wheels Invest, din ianuarie și până în iulie 2017), aproape 5.500 de lei din calitatea de Consilier Local, 14.000 lei, dividende ridicate în 2017 de la Radman Corporation și 9.146 lei pe 2016 ca membru AGA la Salubris.


Publicat in Anchete