Luni, 25 03 2019
Mama unui băieţel de 5 ani a povestit pentru Braşov TV ce a păţit copilul său la o grădiniţă de stat din Braşov: “A fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă”. Într-o înregistrare cu camera ascunsă, directoarea instituţiei recunoaşte parţial faptele, susţine că şi educatoarea a recunoscut ce a făcut şi a fost sancţionată cu un avertisment scris.

 

Primarii localităților din județele Sibiu și Brașov par să fi renunțat la ideea că statul va construi curând o autostradă sau un drum expres între cele două reședințe de județ și vor să construiască un drum de mare viteză între Mândra (jud. Brașov) și Șelimbăr (jud. Sibiu) cu bani europeni, scrie publicația sibiană turnulsfatului.ro

Bărbatul care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, în luna martie a anului trecut, după ce i-a înjunghiat în timp ce dormeau, a fost condamnat, joi, de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov la închisoare pe viaţă. El este obligat să achite daune morale de aproape 200.000 de euro către familia soţiei sale

Tentativă de spargere a unui bancomat, azi-noapte, la Brașov. Mai mulţi indivizi au aruncat în aer un ATM în cartierul Răcădău. Încă nu se știe dacă infractorii au și reușit să sustragă vreo sumă de bani.

Un subofiţer de la Jandarmeria Braşov a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet în care se aflau ascunse 70 de grame de cocaină în valoare de circa 15.000 de euro.

Un cuplu bucureștean și-a uitat copiii într-un loc de joacă din Brașov, iar seara părinții au plecat către București, fără să-și dea seama că micuții nu se aflau cu ei.

Anunţul ministrului Transporturilor, Felix Stroe, în timpul şedinţei
de Guvern de ieri, prin care urmăreşte să pună cruce proiectului
autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş, este unul revoltător pentru
ieşeni. Noua variantă propusă de Guvern prevede ca două proiecte la
fel de importante (Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş şi Bacău-Braşov) să fie
comasate într-unul singur, prelungind însă cu sute de kilometri
drumul de la Iaşi până în Vestul ţării.
 
SOLUŢIA, CARE PARE UNA DE COMPROMIS ŞI CARE AR PĂREA CĂ ÎNCEARCĂ
SĂ REZOLVE PRETENŢIILE LEGITIME ALE REGIUNII MOLDOVA, ÎNCALCĂ NU
NUMAI BUNUL SIMŢ, DAR ŞI ÎNSUŞI PROGRAMUL DE GUVERNARE CU CARE S-A
LĂUDAT PÂNĂ LA ISTERIE PSD-UL. Având în vedere şi faptul că
guvernele Grindeanu şi Tudose au reuşit performanţa istorică de a nu
da în 2017 în exploatare nici un kilometru de autostradă, nu cred că
putem lua în serios nici memorandumul privind lucrările de
infrastructură pe care l-a scos, în prag de Anul Nou, ministrul Stroe.
 
 
REAMINTIM CĂ PSD PROMIS NU DOUĂ, CI TREI AUTOSTRĂZI PENTRU MOLDOVA:
UNGHENI-IAŞI-TG. MUREŞ, BACĂU-BRAŞOV ŞI IAŞI-BUCUREŞTI! Toate
sunt scrise negru pe alb în Sfântul Program de Guvernare, despre care
domnul Dragnea afirma răspicat în campania electorală că, dacă nu
va fi aplicat, PSD-ul pleacă de la Guvernare, asumându-şi oprobriul
public.
 
Nu de noi memorandumuri avem nevoie acum, de noi promisiuni fără
acoperire şi soluţii scoase din joben, ci doar de implementarea
Masterplanului pe Transport agreat cu Uniunea Europeană, demararea
licitaţiilor şi începerea lucrărilor.
 
BĂTAIA DE JOC LA ADRESA CETĂŢENILOR DIN MOLDOVA POATE FI OPRITĂ PRIN
PRESIUNE PUBLICĂ, DAR MAI ALES LA VOT! Nu mai putem ca, prin absenteism
la urne sau nepăsare, să lăsăm să se instaleze la Palatul Victoria
guverne mincinoase şi incompetente. Vedem acum ce costuri uriaşe
plătim şi cât de mult rău a putut face, în doar un an de guvernare,
coaliţia PSD-ALDE, o veritabilă coaliţie a neruşinaţilor.
 
  Prof. univ. dr. DUMITRU OPREA
  Deputat PNL

Sunt tot mai dese atacurile fiarelor pădurii. Azi-noapte, la Fundata, un lup a atacat o stână, un urs a dat târcoale unei pensiuni şi o turmă de mistreţi a trecut prin faţa grădiniţei. Dar probleme din cauza animalelor sălbatice sunt în toată zona turistică a Bucegilor.

Într-o singură noapte, nu mai puţin de 12 persoane au sunat la 112 să ceară ajutor, pentru că ursul încerca să le intre în gospodării.

În Poiana Braşov, un urs a intrat într-o anexă a Cabanei Postăvaru de două ori într-o singură săptămână.

Sursa: digi24


Deputatul Valentin Popa, secretar general executiv al organizației județene PSD Brașov, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de către procurorii DNA pentru șantaj și trafic de influență. Deputatul este acuzat că și-a folosit autoritatea pentru menținerea în funcție a unei persoane din conducerea unui spital, care urma să fie revocată.

 

Procurorii Serviciului Teritorial Brașov al DNA au dispus măsura controlului judiciar pe 60 de zile, din 30 octombrie, în cazul deputatului Mihai Valentin Popa. Acesta a fost timp de opt ani, până în 2016, președinte al Organizației Făgăraș a PSD, iar de atunci a devenit secretar general executiv al Organizației județene Brașov a PSD. Deputatul este acuzat de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și șantaj.

 


Un copac a căzut, în această dimineaţă, peste două ambulanţe parcate în faţa sediului Crucii Roşii Braşov.

 


Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top