Vineri, 24 05 2019
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a lansat joi seara, la Antena 3, scenariul fraudării alegerilor europarlamenatare. Mai exact, Dragnea a susţinut că a auzit un zvon cum că alegerile europarlamentare ar putea fi fraudate.

UDMR nu va susţine, începând de joi, nicio iniţiativă sau măsură a Guvernului, iar protocolul de colaborare dintre această formaţiune şi coaliţia PSD-ALDE rămâne fără obiect, a anunţat joi liderul Uniunii, Kelemen Hunor.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PNL Marius Bodea, președintele PNL Municipiul Iași, a avertizat că intenția PSD-ALDE-Chirica este ca în ședința de CL de mâine, 24 mai, să dea cel mai mare tun imobiliar din istoria orașului.

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, miercuri, acuzaţii dure la adresa PSD, susţinând că formaţiunea lui Liviu Dragnea încearcă să boicoteze referendumul căci pesediştii se tem de el. De asemenea, şeful statului a criticat şi CNA-ul, după ce instituţia a refuzat să acorde timpi de antenă unui videoclip de promovare a referendumului din 26 mai. Potrivit preşedintelui, refuzul CNA se datorează unui ordin dat de Liviu Dragnea.

Primarul PSD de Constanţa, Decebal Făgădău, a fost huiduit şi pus pe fugă marţi, în timp ce acorda un interviu, de doi constănţeni nemulţumiţi de prestaţia social-democratului ca edil al oraşului.

Românii sunt încurajați să raporteze orice tentativă de fraudă la votul de pe 26 mai pe www.oprestefrauda.ro

Preşedintele USR Mehedinţi a fost atacat şi desfigurat în timp ce împărţea ziare şi pliante cu Alianţa 2020 USR PLUS, acuză, printr-o postare pe Facebook, USR Mehedinţi.

Vizita de lucru în județul Vaslui a premierului Viorica Dăncilă nu a fost lipsită de incidente. Aceasta a fost huiduită la Bârlad, la ieșirea de la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman”, cât și după vizita de la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că va anunţa duminică seară, după alegerile europarlamentare, dacă va candida la prezidenţialele din toamnă.

Realizarea unei infrastructuri moderne, cu drumuri asfaltate, a fost una dintre prioritățile anunțate de Maricel Popa la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Iași, în vara anului 2016. Acum, la aproape trei ani distanță, lucrările la sute de kilometri de drumuri sătești, comunale și județene sunt finalizate sau în diferite stadii (proiectare, în proceduri de licitație sau execuție).

Pagina 1 din 61
PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top