Parchetul General a trimis în judecată un bărbat pentru uz de fals şi înşelăciune, după ce ar fi folosit diplome false ce atestau că a absolvit Politehnica, pentru a se angaja ca inginer la Transelectrica. Bărbatul e în arest preventiv, iar procurorii au pus sechestru pe 2 imobile şi un cont bancar, informează Mediafax.

Trei percheziţii au loc marţi în Bucureşti şi Ilfov, la domiciliile fostului şef al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, cercetările fiind pentru folosirea de documente false care atestau studii necesare angajării în companie, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Consiliul de Supraveghere de la Transelectrica l-a demis azi pe preşedintele directoratului, Marius Carașol, în urma scandalului apărut după ce presa a dezvăluit că şi-a falsificat CV-ul.

Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-a trecut în CV o diplomă pe care nu a obținut-o, susținând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București.

Alerta de criză energetică anunţată astăzi de Guvern vine cu declaraţii şi cifre contradictorii de la autorităţi. Calculele ministrului Energiei despre rezervele de cărbune şi consumul de gaz natural sunt contrazise de companiile din domeniu. Dacă ne luăm după ele, criza stocurilor despre care vorbea ieri Cabinetul Grindeanu nu mai pare atât de aproape.

 

Confruntat cu vârfuri istorice de consum la gaze şi electricitate, ministrul Energiei făcea ieri un anunţ neaşteptat.

 


Situaţie de criză iminentă în funcționarea Sistemului Energetic Naţional, anunţă Transelectrica. Anunţul a fost făcut în cadrul şedintei de guvern. Printre motive se numără prognozele meteorologice.

 

Guvernul a adoptat o Hotărâre care permite monopolului de stat Transelectrica să ia mai multe măsuri extreme, precum întreruperea exporturilor de energie, în caz de situaţie extremă, actul normativ fiind propus de ministerele Energiei şi Economiei, care au fost notificate miercuri de către Transelectrica cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional.


Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top