Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat, vineri, rezultatele finale, după contestaţii, obţinute de candidaţii care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019.

Absolventul unui liceu din Oradea, care s-a spânzurat a doua zi după ce susţinuse Bacalaureatul, a obţinut la examen media 9,25, ocupând locul al 29-lea dintr-un total de 119 candidaţi din liceul pe care îl terminase, arată Mediafax.

Iașul s-a situat pe locul al doilea la nivel național, după Cluj, în ceea ce privește promovabilitatea la examenul de bacalaureat. Au fost înregistrate 12 medii de 10, cele mai multe din 2015 până în prezent, dat fiind faptul că în 2017 sau 2018 s-au înregistrat câte 8 medii de 10.

Procentul de promovabilitate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an este aproape similar cu 2018, iar 177 de elevi au obţinut media 10,00, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Rezultatele de la Bacalaureat 2019 au fost afișate la avizierele liceelor, au fost publicate de ministerul Educației pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Acestea sunt primele rezultate de la BAC 2019; tinerii nemulțumiți de notele de la examene pot să depună contestații, începând de la ora 12:00 și până la ora 16:00. Rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea contestațiilor, sâmbătă pe 13 iulie, informează edupedu.ro.

Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afişate luni în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care stătea pe o bancă din Piteşti, împreună cu alţi colegi cu care urma să intre la examenul de Bacalaureat, a fost rănit, joi, de locatarul unui bloc din oraş, nemulţumit de gălăgia pe care o făceau tinerii.

Fraudă masivă la Bacalaureat, în Franţa. 19 proaspăt absolvenţi de liceu din Franţa au fost chemaţi la audieri de poliţie, pentru fraudă la bacalaureat. 12 dintre ei, de la Paris şi Marsilia, sunt reţinuţi deja.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat se va încheia joi cu proba scrisă la alegere a profilului şi specializării - E)d).

Un absolvent de liceu din Iași a fost dat afară din examen astăzi, pentru tentativă de fraudă, anunță Inspectoratul Școlar Județean.

Pagina 1 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top