Poliţiştii de frontieră din Albiţa au reţinut şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, căutat de autoritățile din Germania pentru săvârșirea unor infracțiuni cu violență.

Autorul atentatului terorist de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 21 de ani, a primit o pedeapsă record de 30 de ani de închisoare, sentinţă dată în primă instanţă de magistraţii Tribunalului Brăila, fiind condamnat pentru un cumul de infracţiuni, respectiv trei tentative de omor, tâlhărie, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează Agerpres.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat, marți, Portugalia să plătească 15.000 de euro fostului prizonier Daniel Petrescu, pentru tratament inuman și degradant. De asemenea, CEDO a cerut Lisabonei să ia măsuri astfel încât deținuții să beneficieze de condiții de detenție „conforme” standardelor europene pentru drepturile omului, relatează AFP.

Iulian Şerban Sănducu, şoferul unui Volkswagen Touareg care în 2015 a şicanat şi a lovit în trafic un autoturism Dacia Logan, în zona fântânii Mioriţa din Capitală, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Inițial, el fusese achitat.

O femeie de 41 de ani, din București, a fost arestată miercuri, în Spania. Pentru depistarea ei, autoritățile române și spaniole au cooperat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Inspectoratul General al Poliției Române.

Poliţia Română a dat-o în urmărire pe fosta şefă DIICOT Alina Bica, după ce instanţa supremă i-a respins apelul, aceasta rămânând cu pedeapsa 4 ani de închisoare cu executare. Fotografia şi detaliile despre Alina Bica au fost publicate pe site-ul Poliţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a trei magistraţi, între care se numără şi judecătoarea Geanina-Cristina Arghir de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a făcut parte din completul de trei judecători care l-a condamnat pe fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea în dosarul "DGASPC Teleorman".

O femeie, dată în urmărire internațională de mai bine de 7 ani, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 20 de ani, pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, a fost prinsă în Italia, în urma cooperării dintre Poliția Română și autoritățile judiciare italiene.

Este alertă în Constanța, unde poliţiştii îl caută pe patronul clubului „Beirut”, cel în care au ars de vii trei animatoare şi care a fost condamnat marți la 8 ani de închisoare.

Un bărbat de 28 de ani din județul Vaslui, tată a patru copii, a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la doi ani de închisoare în regim de detenţie pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Pedeapsa a rezultat după ce magistraţii au revocat o altă condamnare cu suspendare, primită de acelaşi inculpat, în urmă cu un an, tot pentru un scandal public. Pentru infracţiunea de violenţă în familie, agresorul nu a fost pedepsit atunci, deoarece mama, de frica fiului, a ales să nu depună plângere, scrie „Adevărul”.

Pagina 1 din 34

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top