fbpx
 
Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă, fostul episcop de Huşi, și preotul Sebastian Jitaru, ambii cercetați penal pentru agresiune sexuală, au fost eliberați din închisoare, printr-o decizie de vineri a instanței supreme, ei urmând să fie puși sub control judiciar.

Trei preoţi, acuzaţi în cursul anului 2017 că l-au şantajat pe fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, şi condamnaţi ulterior la închisoare cu executare, au fost caterisiţi.

După ce câteva fețe bisericești l-au șantajat pe un important ierarh, a ieșit la iveală un sistem de abuzuri cu victime din cele mai tinere. Mușamalizarea dosarelor la DNA îi lasă pe elevii de seminar, abuzați ani de zile, expuși în continuare.

Retras din funcţia de episcop, în urma scandalului sexual şi a şantajului cree l-a avut în centrul atenţiei, Corneliu Bârlădeanu lasă în urma sa acuzaţii gave, pe care nicio instituţie juridică din România nu le anchetează, cel puţin până în prezent.

 

Poliţia şi unităţile de parchet îşi declină competenţele reciproc în privinţa autosesizării, motivând că nimeni n-a depus o plângere penală în scris în care să reclame faptele care se presupun că s-ar fi petrecut de-a lungul anilor la Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Gură de Aur”, din Huşi, acolo unde Preasfinţitul Corneliu a fost profesor încă din 1997, când s-a înfiinţat unitatea de învăţământ.

 


Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, implicat într-un scandal sexual în care a denunţat trei preoţi care l-au şantajat cu imagini compromiţătoare, se va întoarce în Moldova natală, după tentativa sa de a se retrage în Ardeal. El a refuzat oferta Sinodului de a se retrage în apropierea Mănăstirii Prislop, primind o altă ofertă de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

 


Purtătorul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat că fostul episcop de Huşi va locui într-o casă în apropierea unui schit bisericesc, în Episcopia Devei şi Hunedoarei, urmând să primească o remuneraţie în funcţie de munca prestată pentru mânăstirea respectivă.

 

„Fostul episcop de Huşi va locui într-o casă pusă temporar la dispoziţia lui, este o locuinţă modestă, care necesită reparaţii şi nu va mai primi salariu de episcop, pentru că nu mai ocupă această funcţie. Acesta va primi o remuneraţie în funcţie de munca prestată. Încă nu i s-a stabilit o fişă a postului, ca să spunem aşa, dar se poate ocupa de îndeletniciri pe parte culturală, el cunoaşte multe limbi străine, a studiat în Germania, poate să facă traduceri, de exemplu, pe care ar putea primi bani", a declarat purtătotul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu, potrivit Mediafax.

 


PS Corneliu, episcopul Huşilor, şi-a anunţat retragerea din funcţie după şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Informaţia privind retragerea din funcţie a episcopului de Huşi a fost confirmată de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

 


Cu doar câteva zile înaintea ședinței Sfântului Sinod unde se va hotărî soarta episcopului de Huși, implicat într-un răsunător scandal sexual, noi dezvăluiri ies la iveală.

 


În toiul scandalului care-l are în centrul atenţiei pe Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, acuzat de relaţii homosexuale cu elevi seminarişti sau clerici, o fostă angajată a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ Huşi dezvăluie lucruri grave petrecute în instituţia de învăţământ. Este vorba despre o fostă pedagogă a seminarului unde Corneliu Bârlădeanu predă cursuri de Noul Testament încă de la înfiinţarea şcolii, în 1997.

 


După scandalul sexual în care a fost implicat, Episcopul de Huşi s-a întors din vacanţa petrecută în Germania. Aşteaptă întrunirea Sinodului Permanent pentru a afla ce decizie va lua Biserica Ortodoxă în cazul său.

 

Deocamdată, Corneliu Bârlădeanu nu are voie să slujească. Şi asta pentru că ar fi fost filmat în ipostaze compromiţătoare, alături de un alt bărbat - în prezent preot cu parohie.

 


Pagina 1 din 2