fbpx
 
La cererea Parchetului European (EPPO) din Iași (România), au fost efectuate ieri șapte percheziții domiciliare, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 2 milioane de euro în proiecte IT. Două persoane au fost reținute, printre care și principalul suspect, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar, se arată într-un comunicat al instituției.

Ultimul lot de 38 de mijloace de mobilitate terestră 4x4 pentru teren dificil a intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române. Acestea întregesc completul de 50 de autovehicule achiziționate din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Proiectului Fondul de Securitate Internă. Primul lot format din 12 autospeciale de patrulare dotate la standarde de ultimă generație, destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră în luna august a acestui an. Acestea şi-au dovedit deja eficienţa fiind utilizate în misiuni cu grad ridicat de dificultate.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31