fbpx
 
Drumul croit prin pădure are o lungime de câteva sute de metri, o lățime de 6 metri și e în serpentine

Sunt sute de arbori tineri culcați la pământ și nimeni n-a autorizat așa ceva. Pădurea e a statului

Un complet de la Instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în cazul unei persoane care comite un furt având masca sanitară de protecţie, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, instanţele vor aplica la condamnare forma agravantă a infracţiunii.

Reprezentanţii Sindicatului Europol afirmă că alcoolemia de 0,161 (BAC) a premierului Florin Cîţu atunci când a fost prins conducând în Statele Unite "se traduce" în aproximativ un litru de tărie (whiskey, vodcă) sau aproximativ 5 sticle (750 ml) de vin sau foarte multe sticle de bere (500 ml) băute în multe ore. Fapta "reprezintă o veritabilă infracţiune", adaugă aceştia.

* CNI Imobiliare au construit un fel de ghetou pe Dealul Galata, plecând de la 10 apartamente și ajungând la 50 de bucăți pe 3.000 mp
* Au avut tot concursul șefilor din Primărie: li s-a aprobat dezmembrarea a două blocuri construite anterior, li s-au dat indicatori mai mari și un subsol tehnic
* Proprietarii au construit un etaj în plus, subsolul l-au făcut demisol cu apartamente, spațiu pentru 50 de parcări nu există
* Afacerea e groasă: nicio regulă respectată, spații sufocate, sprijin al autorităților
* Mihai Chirica respinge acum intrarea în legalitate, după ce ani de zile a încurajat așa-zisul urbanism sălbatic

Fundaţia „Visul Luanei” atrage atenţia asupra unui nou caz de braconaj: un codalb, pasăre răpitoare din familia vulturului a fost găsită de reprezentanţii fundaţiei cu o fractură la piciorul stâng şi fragmente de alice sub piele la nivelul membrului drept. Pasărea rănită a fost găsită într-un câmp din comuna Fântânele, lângă oraşul Zimnicea din Teleorman, scrie Digi24.

„Upskirting-ul” sau realizarea fotografiilor pe sub fustele femeilor fără știrea acestora va deveni o infracțiune în Germania, a anunțat guvernul miercuri, la câteva luni după ce o lege similară a fost votată în Marea Britanie, relatează AFP.

Poliţia Română avertizează asupra unei noi metode infracţionale, de tipul „e-mail fraud”, care are ca scop deturnarea transferurilor bancare dintre societăţile comerciale.

Politicianul plăteşte o amendă de peste 200 de euro pentru a da exemplu.

Ministrul Afacerilor Interne din Australia s-a prezentat marţi, 21 martie a.c., la o secţie de poliţie să se autodenunţe şi să plătească o amendă de 325 de dolari australieni (233 euro) pentru comiterea unei infracţiuni în trafic. Fapta ministrului Troy Grant a fost utilizarea telefonului mobil în timpul condusului şi a comis-o deoarece a fotografiat o maşină în care se afla o oaie care călătorea înghesuită în spate.

Un profesor de yoga din Rusia a fost acuzat că desfăşoară activităţi misionare, ilegale pe baza unei noi legi controversate.

Programatorul Dmitri Ugai a fost reţinut de poliţia din St. Petersburg în octombrie 2016, în timp ce susţinea un discurs la un festival despre filosofia din spatele yoga.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31