fbpx
 
Un atac sângeros a avut loc marți, în apropiere de Timişoara. O tânără a fost înjunghiată chiar în faţa blocului în care locuiește.

Un tânăr a fost condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie, pentru crimă, după ce mama sa l-a predat poliției când a aflat că fiul ei a ucis un adolescent de 16 ani, înjunghiindu-l în inimă, potrivit Daily Mail.

Un bărbat de 33 de ani a fost rănit prin înjunghiere în locuinţa sa din municipiul Constanţa, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui scandal în care a mai fost implicat un alt bărbat, de 38 de ani, acesta fiind găsit de poliţişti la spital, cu o plagă prin împuşcare, transmite Agerpres.

Una dintre cele mai şocante crime petrecute în Bucureşti, la sfârşitul anului 2018, a fost lămurită de ofiţerii Poliţiei Capitalei iar principalul suspect a fost reţinut.

Un adolescent de 16 ani, care este fiul unei judecătoare din Argeș și nepotul unui parlamentar, a fost reținut de poliție după ce a înjunghiat doi minori, scrie „Adevărul”.

Mama copilului de 9 ani găsit decedat într-o locuinţă din municipiul Arad, cu răni produse prin înjunghiere, este acuzată de procurori de omor asupra unui membru de familie, după ce, iniţial, cercetările au avut loc in rem.

Doi cetățeni români, un bărbat și o femeie, stabiliți în Italia au fost găsiți morți în locuința unuia dintre ei.

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, a fost prins conducând fără permis duminică seara, el refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor din Capitală, care l-au urmărit în trafic şi au făcut uz de armă.

Tribunalul Iași l-a condamnat pe viață pe studentul Aurelian Giosan, într-o sentință dată astăzi. Aceasta nu este definitivă. 

Giosan a îngrozit România pe 9 noiembrie, 2015, când și-a înjunghiat doi colegi de cameră, în Campusul Târgușor din Copou, apoi a incendiat paturile în care aceștia agonizau între viață și moarte. Aurelian Giosan, student în anul I la FEAA, din cadrul Univ. „Al.I.Cuza”, a intrat în camera de cămin târziu, în noaptea dintre 8 și 9 noiembrie, venind de la club. Colegii lui de an, Victor Nour și Casian Harpă, dormeau. Giosan s-a apropiat de patul lui Nour, care dormea cu fața în jos, și i-a tăiat gâtul, apoi l-a înjunghiat de 20 de ori în spate. Harpă s-a trezit brusc și a apucat să se apere, dar a fost și înjunghiat cu mai multe lovituri. Criminalul a dat foc celor două paturi în care se aflau victimele, pentru a șterge urmele, a închis ușa și a fugit, discret, din cămin.

O femeie de serviciu a dat alarma, auzind strigătele de ajutor ale lui Casian Harpa, iar paznicul căminului C4 a spart ușa și a stins focul cu câteva găleți de apă. Imaginea i-a șocat. 

Colegii lui Aurelian Giosan au declarat că acesta era dependent de păcănele, că era tot timpul în sevraj și imprumuta foarte des bani de la ceilalți. 

Studentul criminal a fost prins de polițiști în mai puțin de 24 de ore. El a încercat să deturneze ancheta, declarând că a fost, la rândul său, victimă a atacului unei alte persoane. Conform versiunii sale, care în cele din urmă nu s-a verificat, în cameră se aflau patru tineri și jucau cărți: Giosan, Nour, Harpă și încă un tânăr a cărui identitate n-a vrut să o dezvăluie în prima fază. Aurelian Giosan declarase procurorilor că a patra persoană l-a atacat cu un cutit, a reușit să pareze lovitura și a fugit din cameră, neștiind ce se întâmplă în urma lui.

Până la urmă, mărturia lui Casian Harpă, care a supraviețuit, a fost decisivă, acesta indicându-l pe Giosan ca autor al crimei. 

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31