fbpx
 
Poliţiştii din Harghita caută o minoră, în vârstă de 14 ani, din municipiul Gheorgheni care a plecat de acasă, miercuri seara, doar în cămaşă de noapte şi papuci de casă.

Trei persoane bănuite că ar fi furat 78.000 de euro dintr-o locuinţă din municipiul Braşov au fost prinse, marţi după-amiază, în municipiul Topliţa, de poliţiştii harghiteni.

Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Harghita a început o anchetă, după ce un fost profesor de istorie de la Colegiul Naţional "Márton Áron" din Miercurea-Ciuc, fost membru UDMR şi consilier municipal, este acuzat că, în ultimii 20 ani, ar fi abuzat sexual mai multe eleve, o anchetă internă fiind deschisă şi la nivelul instituţiei de învăţământ, transmite Agerpres.

Un bărbat din localitatea Dârjiu, care conducea beat un microbuz şcolar, s-a ales cu dosar penal, fiind depistat de poliţişti după ce a provocat un accident cu pagube materiale, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.

O ursoaică a fost împuşcată, vineri, după ce a fost lovită de o maşină, pe DE 578, între localităţile Sînmartin şi Cozmeni, iar rănile suferite erau incompatibile cu viaţa.

Poliţiştii din Harghita solicită sprijinul cetăţenilor pentru găsirea unui tânăr din Odorheiu Secuiesc, plecat la muncă în străinătate, care nu a mai dat niciun semn de viaţă din luna ianuarie şi pe care familia nu îl poate contacta, relatează Agerpres.

Poliţia Rurală din Gheorgheni investighează dispariţia unui cioban de la o stână din comuna Lăzarea, fiind solicitat ajutorul tuturor celor care pot oferi informaţii, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.

O femeie din localitatea Joseni, care dispăruse de acasă de câteva zile, a fost găsită moartă pe un câmp, decesul survenind, cel mai probabil, din cauza hipotermiei.

Poliţiştii au desfăşurat o amplă acţiune în zona Gheorgheni, în urma căreia un bărbat a fost reţinut, au fost aplicate mai multe amenzi, au fost confiscate bunuri şi au fost constatate infracţiuni, a informat, duminică, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.

Un adolescent de 17 ani a murit şi două persoane au fost rănite, marţi seara, după ce o autoutilitară condusă de un şofer de 70 ani i-a acroşat pe cei trei pietoni, pe marginea DJ137, în afara localităţii Porumbenii Mari.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31