Vineri, 24 11 2017

Clădirile şi amenajările care aparţin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vor fi scutite de avizarea sau autorizarea privind securitatea la incendiu, potrivit unui proiect de hotărâre pus luni în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De asemenea, nu va fi necesară avizarea corturilor pentur evenimente, fiind considerate construcţii provizorii. Iniţiatorii proiectului mai propun ca spaţiile comerciale din staţiile de metrou să fie supuse avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu, având în vedere pericolul existent în cazul unui incendiu, relatează News.ro.

Forma actuală a actului normativ prevede exceptarea de la avizare sau autorizare privind securitatea la incendiu a clădirilor cu caracter militar şi a clădirilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază.

Prin proiectul pus în dezbatere publică se propune ca, dintre instituţiile din subordinea MJ, excepţie de la avizare să facă doar clădirile care aparţin Adminsitraţiei Naţionale a Penitenciarelor, restul clădirilor din subordinea Ministerului Justiţiei să aibă obligaţia de obţinere a autorizaţiei sau avizului privind securitatea la incendiu.

„Propunerea se justifică prin aceea că Administraţia Naţională a Penitenciarelor este componentă a sistemului naţional de ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit prevederilor HG nr.756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. În acest context, doar pentru clădirile şi amenajările aparţinând ANP sunt incidente dispoziţiile art.47 alin. (1) din Legea nr.307/2006”, explică iniţatorii proiectului.

De asemenea, proiectul mai propune exceptarea de la avizare sau autorizare şi a clădirilor sau spaţiilor destinate fabricării, reparării şi modernizării produselor de tehnică militară, iniţiatorii proiectului invocând importanţa strategică a clădirilor.

„Această exceptare are în vedere importaţa strategică a acestora, rezultată din prevederile art.1 şi art.3 lit.d) din Legea nr.232/2016 privind industria naţională de apărare, (...) Sunt avute în vedere prevederile art.3 lit.b) şi l), precum şi cele ale art.31 alin.(1) şi (2) şi ale art.32 din Legea nr.232/2016, potrivit cărora exercitarea atribuţiilor de control revine persoanelor împuternicite de ministerul de resort şi/sau de autoritatea de specialitate care beneficiază de acces neîngrădit, în condiţiile legii, cu respectarea confidenţialităţii şi a regimului juridic al informaţiilor clasificate”, se arată în proiect.

Şi corturile de evenimente ar putea fi exceptate de la avizare, pentru că sunt construcţii provizorii, de importanţă redusă, iar pericolul este foarte mic.

În plus, se propune şi mărirea ariei desfăşurate în funcţie de care este necesară avizarea sau autorizarea clădirilor pentru învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau fără adăpost, astfel:  de la 150 de metri pătraţi la 600 de metri pătraţi pentru clădirile cu destinaţie de învăţământ secundar, profesional, postliceal sau universitar, inclusiv spaţiile de cazare aferente, de la 150 de metri pătraţi la 175 de metri pătraţi pentru grădiniţe, creşe şi învăţământ primar, de la 150 de metri pătraţi la 175 de metri pătraţi pentru clădirile cu destinaţie de servicii sociale cu cazare pentru supraveghere, îngrijire sau adăpostire a copiilor, de la 150 de metri pătraţi la 50 de locuri, indiferent de suprafaţă pentru clădirile cu destinaţie de servicii sociale cu cazare pentru supraveghere, îngrijire sau adăpostire a bătrânilor şi a persoanelor cu dizabilităţi  sau a celor fără adăpost.

O altă propunere vizează spaţiile comerciale din staţiile de metrou care să fie supuse avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu.

„Includerea spaţiilor comerciale aferente staţiilor de metrou având în vedere pericolul potenţial creat în cazul producerii unui incendiu. Facem precizarea că aceste spaţii comerciale se echipează cu instalaţii de detectare, alarmare, semnalizare şi stingere a incendiilor, suplimentar faţă de echiparea existentă pentru staţia de metrou”, se arată în proiect.

Proiectul mai propune majorarea numărului de camere sau de paturi pentru clădirile cu destinaţie turistică pentru cazare de la opt camere la 10 camere, de la 16 locuri la 50 de paturi, în prezent fiind supuse avizării clădirile cu destinaţie turistică cu mai mult de opt camere şi/sau 16 locuri. De asemenea, se introduc noi tipuri de cazare care intră în categoria primire turistică, respectiv apartamente şi camere de închiriat.

„Propunerea se argumentează prin aceea că potrivit prevederilor Normativului P 118/3- 2015 echiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu se face pentru structurile de primire turistică care au mai mult de 10 camere sau 50 paturi. Majorarea numărului de camere şi/sau a paturilor implică faptul că toate clădirile cu destinaţia specificată care au numărul de camere şi/sau paturi mai mic decât cel propus nu mai necesită aviz/autorizaţie pentru securitate la incendiu. De asemenea, completarea normei cu noi tipuri de cazare implică faptul că apartamentele şi camerele de închiriat care au mai mult de 10 camere, respectiv 50 de paturi se supun avizării/autorizării”, explică iniţiatorii.

Şoferul autocarului Jandarmeriei care a fost filmat în timp ce mergea cu viteză pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitală a fost amendat cu 1.450 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 30 de zile.

Bridaga Rutieră a Capitalei a anunţat, luni, că şoferul autocarului Jandarmeriei care a fost flmat circulând cu viteză pe linia de tramvai a fost audiat la sediul instituţiei.

Declaraţia sa a fost completată cu declaraţiile vatmanilor din zonă şi s-au vizionat şi alte imagini identificate pe traseu, în afara celor apărute în spaţiul public săptămâna trecută, relatează News.ro

S-a dispus sancţionarea contravenţională a celui în cauză cu suma de 1.450 de lei pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare”, anunţă Brigada Rutieră.

De asemenea, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Un autocar înmatriculat la Ministerul de Interne a fost filmat în timp ce depăşea coloana de maşini mergând cu viteză pe linia tramvaiului 41 pe bulevardul Averescu din Capitală, după difuzarea imaginilor Poliţia Capitalei anunţând că este un vehicul al Jandarmeriei şi că au loc verificări pentru a stabili identitatea şoferului şi a aplica măsurile legale.

În imagini poate fi văzut autocarul cu numere de înmatriculare specifice Ministerului de Interne depăşind coloana de maşini pe linia de tramvai, iar din cauza vitezei evită în ultimul moment un tramvai al liniei 41 care vendea din sens opus.

Jandarmeria Română a transmis că a fost identificat şoferul autobuzului, fiind vorba despre un plutonier major încadrat în anul 2007 şi că au fost dispuse măsuri de urgenţă pentru a stabili vinovăţia acestuia.

Autocarul apartine unei unităţi din cadrul Jandarmeriei, iar în acest moment s-au dispus măsuri de urgenţă pentru a stabili vinovăţia şoferului implicat. Şoferul autobuzului a fost identificat, plutonier major E.M, încadrat în anul 2007. Acest comportament în trafic nu este tolerat şi nu este specific conducătorilor din cadrul instituţiei noastre. Ne cerem scuze pentru această situaţie”, a transmis Jandarmeria.

La rândul său, ministrul de Interne Carmen Dan a afirmat că şoferul „va suporta rigorile”.

Aproximativ 7.200 de angajaţi din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), s-au pensionat de la începutul anului până în 14 septembrie, data până la care s-au aplicat prevederile legii pensiilor militare.

 

Considerat un caz ilustrativ pentru modul în care sistemul îşi răsplăteşte fidelii pe cârca cetăţenilor de rând „mulşi" de taxe şi impozite pentru a plăti pensii şi salarii obscene, Cornel Ciocoiu a demisionat din MAI.

 

Se anunțase o vară de lucru intensă la Palatul Victoria. Premierul Mihai Tudose, proaspăt instalat la Palatul Victoria de Liviu Dragnea, spunea luna trecută că niciun membru al Guvernului nu va avea concediu în iulie și august.

 

Tudose susținea că nu-şi va lua zile libere în această vară pentru că Guvernul are foarte multă treabă, dar că va permite miniştrilor săi să aibă câte patru-cinci zile de vacanţă, pentru că „suntem oameni, nu mașini”.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că de vineri până marţi au depus cereri de pensionare 700 de poliţişti, media de vârsta fiind de 55 de ani, citează Agerpres.

 

Valul de pensionări din Armată, SRI şi Ministerul de Interne continuă. Importanţi lideri din structurile militarizate, printre care şeful Forţelor Terestre, generali din structuri NATO şi şeful Jandarmeriei Române, au fost trecuţi în rezervă la cerere în vederea pensionării. Printre ei și șeful Poliției județului Iași, chestorul Ioan Scripniciuc.

 

Decretele au fost semnate azi de preşedintele Klaus Iohannis. Vorbim de 3 generali SRI, 12 generali din Ministerul Apărării Naţionale şi 3 generali din Ministerul de Interne.

 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează, miercuri, o dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind cartea electronică de identitate, care ar putea asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate. Proiectul de lege nu impune schimbarea cărţii de identitate actuale, astfel că cei care refuză obţinerea cărţii de identitate electronice pot opta în continuare pentru cea simplă.

 

„Proiectul de lege propus urmăreşte simplificarea procedurilor şi debirocratizare, asigurând în acest fel un cadru adecvat, la dispoziţia cetăţeanului, menit să-i faciliteze accesul la serviciile circumscrise conceputului de administraţie electronică şi să-i ofere posibilitatea de a utiliza un instrument modern în interes personal sau în relaţia cu diverşi terţi care generează servicii electronice", se arată în expunerea de motive a proiectului.

 

Premierul Sorin Grindeanu a semnat, luni, decizia de demitere din funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, responsabil cu activităţile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, a lui Cornel-Gabriel Ciocoiu, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

 

Bonurile în valoare de 59 lei emise pe 30 mai au ieşit câştigătoare la extragerea lunară a loteriei fiscale, astfel încât toate persoanele care deţin astfel de bonuri îşi pot revendica premiul printr-o cerere depusă la ANAF în următoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de premianţi.

 

Ministerul Finanţelor a organizat duminică a şasea extragere lunară a loteriei bonurilor fiscale din acest an, pe lângă extragerea specială de Paşte, în studioul TV al Loteriei Române, la care au participat toate bonurile fiscale emise în luna mai, notează News.ro.

 

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top