fbpx
 
Profitul Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, a crescut anul trecut cu 14,35%, la 2,49 miliarde lei, în timp ce Grupul Banca Transilvania a raportat un profit net de 2,98 miliarde lei, mai mare cu circa 20%.

O femeie din Marea Britanie a dezvoltat o afacere ingenioasă. Își închiriază soțul pentru suma de 45 de euro pe oră.

Bayerische Motoren Werke (BMW) a raportat un profit trimestrial mai ridicat şi a menţinut previziunile privind rezultatele financiare din 2022, deoarece preţurile ridicate au compensat majorarea costurilor şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, transmite Reuters, conform Agerpres.

Leafa merge, banul public se duce în groapă. Așa poate fi rezumat anul 2021 pentru Citadin SA, societatea Primăriei care se ocupă de asfaltările din oraș. Față de 2020, profitul net a scăzut de 3,3 ori, iar nivelul de investiții a fost la jumătate de cel preconizat.
În schimb, veniturile directorilor au rămas la fel, situându-se între 18.500 de lei și 21.500 de lei. Cel puțin bizar pe mâinile cui este lăsată această societate: patru dintre cei șapte șefi au între 63 și 81 de ani!

Banca Națională a României (BNR) a realizat un profit de 2,01 miliarde lei, în 2021, fiind de peste 3 ori mai mare decât cel planificat.

Astăzi, 13 mai 2022, Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti, raportul cuprinzând rezultatele economico-financiare aferente primului trimestru al anului 2022.

În primul semestru al acestui an, Antibiotice Iași a realizat un avans al cifrei de afaceri nete de 11% în comparație cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului precedent, ajungând la 163,39 milioane lei.

Recunoscută de multe ori drept compania de transport second hand, în special când vorbim despre flota de tramvaie, această firmă subordonată primăriei Iași este un loc propice pentru directori plătiți regește, cu declarații de avere incomplete, care includ doar salariul lunar net de peste 16.000 de lei pe lună pentru Cristian Stoica, în calitate de director general. A doua componentă a veniturilor este dată de suma încasată sub formă de bonus anual de performanță, valoare care nu este inclusă în documentele oficiale.  Acestea sunt cifrele pentru anul 2020, pentru că deși suntem la jumătatea acestui an, se pare că nimeni din conducerea Companiei de Transport Public din Iași nu a binevoit să își actualizeze declarațiile de avere și de interese la nivelul anului 2021.

Florian Tudor, alias „Rechinul”, a spus într-un interviu acordat Libertatea înainte de arestare, că este „victima unui complot al autorităților mexicane, care mi-au sustras obiecte și bani în valoare de 3,5 milioane de dolari”.

Pagina 1 din 6