fbpx
 
Polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cu vârste între 23 și 30 de ani, cercetate pentru trafic de persoane.      

Polițiștii și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, au destructurat o grupare infracțională ai cărei membri ar fi recrutat persoane minore și majore, în scopul practicării prostituției pe teritoriul Germaniei.

Un mecanic auto al Inspectoratului de Poliție Județeană Vaslui este cercetat penal deoarece ar fi reușit să convingă patru tinere să se prostitueze pentru el. O adolescentă de 15 ani se numără printre victimele pe care bărbatul le-a ademenit cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate.

Nouă percheziţii pentru destructurarea unei grupări specializată în traficul de persoane au avut loc, joi dimineaţă, la Timişoara. Mai multe tinere, printre care şi minore, au fost exploatate sexual de către membrii reţelei.

Trei bărbați din Târgu Bujor, reținuți pentru proxenetism. Aceștia sunt acuzați că au convins, folosind metoda „Loverboy”, diferite fete să se prostitueze în beneficiul lor.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 19 ani, cercetat pentru trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal.        

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au depistat miercuri, doi bărbați din municipiul Constanța, bănuiți de trafic de persoane.

Statul român face demersuri în Italia, pentru a obține informații despre activitatea infracțională a lui Gheorghe Dincă în Peninsulă. Conform realitatea.net, cercetările s-au extins în Italia, unde criminalul de la Caracal în Italia a stat o lungă perioadă de timp.

Polițiștii de investigații criminale au reușit să dea peste un bordel ce funcționa într-un apartament din municipiul Bacău.

Pagina 10 din 14

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31