fbpx
 
Apar noi detalii în cazul bebelușului din Suceava găsit mort în mașina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat.  

Instanța i-a anulat 10 diplome din 11 unui membru al comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiți din Parlamentul României, arată un raport realizat de voluntarii Integritate pe bune.

Global Initiative Against Transnational Organized Crime, o organizație cu sediul în Elveția, care realizează Indicele global al crimei organizate, primul instrument analitic global care oferă o evaluare a piețelor infracționale, pune România pe harta de tranzit a drogurilor de mare risc.

În România există sentimentul că lupta împotriva corupției a scăzut în intensitate – deoarece DNA a fost „cumva defrișată”, iar în funcțiile de conducere din justiție sunt preferate „figuri flexibile” -, dar s-a redus amenințarea directă la adresa autonomiei sistemului judiciar venită din partea partidelor aflate la putere, se arată în raportul Bertelsmann Transformation Index pentru anul 2024 (BTI 2024).

Fondul Monetar Internaţional a dat publicităţii un raport privind modul în care munca şi lucrătorii vor fi afectaţi de inteligenţa artificială.

REPORTER cere de 4 luni acest raport, dar a obținut o singură confirmare: s-au comis infracțiuni, a fost sesizat Parchetul General

Doar două persoane din Iași au citit acest raport: primarul Mihai Chirica și șefa Juridicului din Primărie, Cristina Oțeleanu

Consiliul Local și parlamentarii din Iași sunt total excluși dintr-un subiect care a distrus bugetul Iașului: pierderi de 40 milioane de euro în doar 6 luni de sezon rece

Mihai Chirica a jucat la Loteria bursei de energie pierzând o sumă imensă

Toate deciziile sale din iarna trecută au fost catastrofale

Ca de obicei, se ascunde după fostul viceprimar Cezar Baciu, care a semnat suplimentarea contractului pentru cărbune cu 10%

Curtea de Conturi impută prețul, cantitățile supradimensionate și creșterea valorii finale

REPORTER DE IAȘI cere desecretizarea acestui raport al Curții de Conturi: au fost bani publici, entitățile implicate sunt sub control public


Două concluzii sunt în raportul Curții de Conturi, care nu este încă dat publicității: Primăria a luat anul trecut cărbune cu un preț uriaș, nejustificat, și a suplimentat cantitatea printr-un act adițional imputabil

Prețul pe tonă a fost de 400 de dolari, în loc de 100, iar jumătate din cantitate nu a mai fost livrată, dar trebuie plătită

Mihai Chirica a semnat pentru o garanție de 17 milioane de euro, banii au fost trimiși în contul furnizorului Vitol, iar acum Primăria se chinuie să-i recupereze

Colac peste pupăză, am plătit 22 milioane de euro/an Certificatele CO2

Toate informațiile au fost prezentate în premieră de REPORTER DE IAȘI în luna septembrie

Săptămâna aceasta, primarul a decis brusc să renunțe la cărbune, să bage în conservare CET Holboca și să mizeze doar pe gazul de la CET 1 Tudor Vladimirescu

Cele două CAF-uri n-au funcționat niciodată timp de 6 luni de iarnă la foc continuu și sunt foarte vechi, nemodernizate

Iașul n-a aplicat pentru modernizarea CET diin fondurile PNRR pentru că Mihai Chirica a adormit cu capul pe propriile dosare DNA și DIICOT


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) condus de judecătorul Daniel Grădinaru a avut pe ordinea de zi miercuri, 25 octombrie, analiza unui raport al Inspecției Judiciare cu privire la judecătorul Alexandru Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București. Acesta însă nu a fost invitat la ședința CSM.

Tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Primarul comunei Bixad, Ioan Tătar, a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Satu Mare, ca urmare a rămânerii definitive a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Pagina 1 din 14

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30