Lichidarea „ghetoului” din Tudor: milioane de lei pierdute

Lichidarea „ghetoului” din Tudor: milioane de lei pierdute

Primăria era proprietar, spitalul administrator, iar Termoservice contabil: haos general. Spitalul a acoperit sute de mii de lei din cheltuielile de întreținere ale celor 80 de chiriași din cămin DSP, aproape de Bucșinescu. Nu-și va recupera banii niciodată. Ioan Bârliba, managerul de la Sf. Spiridon, dă vina pe Termoservice, care n-a urmărit plățile. La 1 aprilie, Primăria preia blocul, evacuat complet. Se vor băga alte milioane din bani publici pentru consolidare și reparații capitale.

 

Aşa cum copilul cu multe moaşe rămâne cu buricul netăiat, şi colaborarea tripartită dintre Primărie- Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon” şi Termoservice s-a dovedit a fi un fiasco. Din cauza modului defectuos în care Termoservice a înţeles să-şi respecte angajamentele, peste 70 de familii, chiriaşe în căminul din strada Tudor Vladimirescu nr. 79, sunt somate cu evacuarea, iar Spitalul Sf. Spiridon se retrage pe minus dintr-o înţelegere pe care acum o regretă.

 

Blocul cu trei moașe

„În conformitate cu Hotărârea de Consiliu Local, în termen de 2 luni, acest cămin va fi predat Primăriei Municipiului Iaşi. Căminul a fost dat spre administrare, în urmă cu câţiva ani, Spitalului Sf. Spiridon şi Termoservice. E un copil cu trei mame, Primăria e proprietar, spitalul e administratorul, iar Termoservice trebuia să fie managerul financiar, ceea ce n-a făcut. Ne-am trezit noi, ca unitată acreditată pentru servicii sanitare, că administrăm un bloc unde locuiesc nu numai angajaţi ai spitalului Spiridon, ci din tot sistemul sanitar ieşean, că așa l-a predat DSP Iaşi către spitalul Sf. Spiridon. O prostie!”, a catalogat sec situaţia, Ioan Bârliba, managerul Spitalului Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon”.

 

Spitalul le-a plătit curentul

Neexistând un sistem de contorizare a energiei electrice, locatarii acestui cămin nu au plătit lumina individual niciodată, ci doar la pauşal. Contravaloarea luminii electrice era plătită de spital, din fonduri proprii, şi într-o cotă prea mică din sumele care erau încasate de la chiriaşi. „Ei au profitat din plin de acest lucru, toţi, cu mici excepţii, au consumat energie electrică în prostie, mai ales că nu aveau energie termică în sistem centralizat. În plus, blocul are mari probleme cu structura de rezistență, că nu s-a investit nimic acolo. Eu nu mai pot să țin acel cămin, pentru că toată energia e plătită din veniturile Spitalului Sf. Spiridon”, a mai precizat directorul Bârliba.

Spitalul le-a făcut angajamente de plată datornicilor, dar consumul de energie era atât de mare încât nu puteau fi acoperite din salariile chiriașilor, care erau mici. „Spiridonul a făcut un act de omenie, achitând consumul lor de energie electrică. Suma este foarte mare, de ordinul a câteva sute de mii de lei. Încercăm să recuperăm banii, îndreptându-ne împotriva lor”, mai spune Ioan Bârliba

 Blocul din Tudor, administrat prost, cu pierderi uriașe, va înghiți alte milioane pentru refacere

 

Structura de rezistență, cel mai bun pretext

În cele din urmă, spitalul a comandat o expertiză tehnică din care a rezultat că blocul trebuie evacuat, urmând a fi consolidat și supus reparațiilor capitale. Consiliul Local a scos o hotărâre prin care se dispune evacuarea chiriașilor, cu termen limită 1 aprilie 2017.

Totuși, parte din locatarii găsiți încă în cămin susțin că nu i-a anunțat nimeni. „De la spital nu ne-a venit nimic scris. Am auzit, din gură în gură, că ne mută provizoriu de aici până îşi fac ei damblaua să renoveze. Sunt sigură că odată ce ne mută, bun mutaţi suntem. Nu este nicio şansă să revenim aici”, ne-a spus una dintre chiriaşe.

Conform legii, chiriașii cu plata la zi vor avea dreptul la o locuință socială de la Primărie, dacă se vor găsi însă spații în fondul locativ disponibil. „25% sunt bun platnici, din 80 de apartamente. Eu nu mai pot să susțin acest cămin pentru că datoriile sunt foarte mari”, a concluzionat managerul de la „Sf. Spiridon”.

Directorul DAPPP, Letiția Palaga a dat asigurări că vor respecta prevederile Hotărârii CL, acordând locuințe de necesitate.

 

Facturi mari, neplătite niciodată

Prigoniți de zvonistică și nesiguranța zilei de mâine, jumătate din chiriași s-au mutat deja din bloc. Cei rămași nu beneficiază, încă din mai 2016, de niciun contract de închiriere. „Ca să nu am scandal, le-am dat curent în continuare, fără se le mai fac contracte, dar nici nu i-am dat afară. Termoservice nu a mișcat un pai, deși avea rolul de a urmări plățile chiriașilor, dar n-au făcut nimic ani de zile. Trebuiau citite contoarele, strânși banii, numit un administrator, dar n-am găsit înțelegere”, explică managerul Bârliba.

Potrivit acestuia, Termoservice încasa chiria direct la chiriaşi, iar apa şi lumina, care erau cele mai mari, veneau la Spiridon. Oamenii din bloc se plâng de facturile mari, că erau încărcați la apă și curent: „2.500 de lei din mai până în octombrie. De unde am consumat atâta într-o cameră de 16 mp?”, întreabă Elena Chiriac, una dintre locatare.

 

„Este un balast pe care eu l-am avut, deoarece eu trebuia să mă ocup de actul medical, de pacienţi, nu de case”, a conchis managerul spitalului.

 

Capii Primăriei admiră senin colapsul

În ce-i priveşte pe adevăraţii capi ai acestei situaţii încâlcite, respectiv Primăria Iaşi, poziţia acestora este una ciudată. „Căminul nu a fost preluat încă de Primărie. Din discuţiile cu spitalul, acesta s-a angajat ca la data de 1 aprilie să predea imobilul către noi, fără chiriaşi. Orice demers în acest sens trebuie să-l facă spitalul Sf. Spiridon”, este răspunsul dat de oficialii Primăriei Iaşi.

 

 Ioan Bârliba a reușit să scape de „blocul groazei”

 

 „Au găurit tot blocul”

Potrivit managerului de la Sf. Spiridon, calitatea defectuoasă a unei părți dintre chiriași a dus la degradarea structurii de rezistență a blocului: „Au distrus acel cămin în 27 de ani. Unii și-au făcut toalete, au găurit blocul, pardoseala, au făcut lucrări artizanale. Am avertizat Termoservice, dar nu a făcut nimic, așa că am luat această măsură radicală”.

 

Oameni care n-au plătit nimic de 6 ani

Ghetoitizarea căminului din Tudor Vladimirescu s-a produs odată cu acumularea datoriilor, unii neplătind nimic de 5-6 ani. Spitalul a făcut controale cu Poliția și Jandarmeria, fiind evacuați cei care stăteau fără forme legale. Cei cu datorii nu au fost scoși afară pentru că erau necesare hotărâri judecătorești, iar spitalul nu s-a ocupat de procese în instanță.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top