Luni, 11 12 2017
La numai 3 ani, a stat ore întregi în frig lângă mama moartă

La numai 3 ani, a stat ore întregi în frig lângă mama moartă

Momente cumplite pentru o copilă de trei ani din Iaşi, care şi-a văzut mamă fără viaţă şi a rămas nedezlipită de braţul ei ore în şir. Tatăl fetiţei a fost cel care le-a găsit pe amândouă, seara, când s-a întors de la serviciu.

 

Femeia nu a mai putut fi salvată de doctori iar fata, îngheţată de frig şi vizibil afectată emoţional, a fost dusă la spital. Familia locuia în condiţii greu de imaginat, într-o casă fără electricitate şi căldură. După externare, copila va ajunge în grija unor asistenţi maternali.

 

Apelul disperat la 112 a fost făcut chiar de soţul femeii găsită fără suflare, lângă propriul copil. Nimeni nu îşi explică până acum care a fost cauza decesului şi sunt aşteptate rezultatele necropsiei.

 

Fetiţa de trei ani a ajuns în grija medicilor pediatri, care au îmbrăcat-o şi i-au dat să mănânce. Va mai sta câteva zile în spital din cauza unei răceli, iar în acest timp va intra şi în atenţia unui psiholog.

 

Dr. Tamara Roşu Solange: „Fetiţa de 3 ani a fost adusă în unitatea de urgenţă de un echipaj SMURD, de la domiciliu, fără însoţitor legal. Fetiţa este neîngrijită, era într-o ţinută inadecvată şi chiar flămândă"

 

Familia locuia în condiţii greu de imaginat, într-o locuinţă fără electricitate şi căldură chiar din curtea unui muzeu-casă memorială.

 

Cei doi mai aveau încă doi copii, care stăteau la bunica maternă într-o localitate de lângă oraş. Angajaţii de la muzeu spun că cei doi părinţi ar fi fost avertizaţi de mai multe ori de asistenţii sociali cu privire la consumul de alcool şi la condiţiile în care îşi ţin copiii.

 

Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt la Protecţia Copilului Iaşi: „Era o familie fără forme legale, trăiau în concubinaj. Mama era alcoolică şi tatăl la fel. Urmează ca la externarea din spital, copilului să i se instituie o măsură specială, respectiv plasamentul la un asistent maternal".

 

După ce va ieşi din spital, copila va ajunge în familia unui asistent maternal. Între timp, poliţiştii au deschis şi un dosar de moarte suspectă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top