„De multe ori, aceste perioade sunt mai lungi decât execuţia în sine a unei lucrări. Legat de subiectul autostrăzii Moldova - Transilvania, domnul ministru Cuc (Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, n.r.) a prezentat în întâlnirea noastră comună planul pe care îl are, şi anume, ajutat şi de această schimbare legislativă, pe parcursul acestui an va fi reactualizat studiul de fezabilitate astfel încât să fim în situaţia să putem să lansăm spre licitaţie proiectarea şi execuţia în acelaşi timp şi să nu facem lucruri separate“, a declarat prim-ministrul Grindeanu, citat de „Ziarul de Iași”.
El a adăugat că, în timp ce fosta guvernare a prevăzut începerea lucrărilor la autostradă cel mai devreme în 2020, actualul executiv nu are în vedere în niciun caz „termene de acest tip“, ci mai devreme.
„V-am spus dorinţa noastră, vorbim de bani europeni, dorim să atragem cât mai mulţi bani europeni, iar domeniul infrastructurii este una dintre priorităţile guvernului pe care-l conduc“, a explicat premierul.
În acelaşi timp, prim-ministrul a precizat că, în cadrul şedinţei comune cu executivul din Republica Moldova, s-a vorbit şi despre faptul că autostrada Moldova - Transilvania va fi legată inclusiv de Chişinău.