fbpx
 
Zaporojanu, jupân la Poli pe banii Iașului

Zaporojanu, jupân la Poli pe banii Iașului


Directorul „Fotbal Hebdo Sport Consulting Management”, Arcadie Zaporojanu, vorbește, în exclusivitate, pentru REPORER DE IAȘI, despre implicarea în cadrul clubului ieșean, despre situația actuală a echipei și despre modul în care vede el dezvoltarea grupării din dealul Copoului.

 

Cine este Fotbal Hebdo?

Eu am fost ziarist, fiind reprezentantul Gazeta Sporturilor, Prosport și Sportul Românesc în Republica Moldova. La început, în martie 1992, am înființat săptămânalul Fotbal Hebdo. Din 1999, până în 2001, a fost o perioadă de tranzație spre agenție de impresariat. De la gazetărie la impresariat am ajuns din nevoia de a câștiga mai mulți bani. În Republica Moldova de-abia se implementa scrierea în limba română cu litere latine. Cei de la Rapid București au ajuns să joace în cupele europene cu o echipă din Lituania, iar cei din Giulești au apelat la mine să-i ajut cu informații. Când am vorbit în Lituania și cei de acolo mi-au cerut informații despre Rapid. Au continuat legăturile cu echipele din fostul spațiu sovietic, dar nu puteam să continui la infinit cu oferirea gratuită de informații. Totuși, nu puteam cere bani de la colegi care nici ei nu aveam foarte mulți bani. Așa am ajuns să intru în contact direct cu echipe de club și cu antrenori, pentru care să ofer jucători în schimbul unor comisioane.

 

Cum ați ajuns la colaborarea cu CSM Politehnica Iași?

Invitația de a colabora am avut înainte de Iași de la Șahtior Donețk și Dinamo Kiev. Trebuia să mă ocup de segmental sportiv. Nu am acceptat pentru că asta ar fi însemnat să lucrez exclusiv doar cu un singur club. De la Iași, invitația am primit-o de la primarul Mihai Chirica și viceprimarul Gabriel Harabagiu. Cu Florin Prunea am vorbit de-abia după ce s-a discutat despre despărțirea lui de Iași. Noi nu am solicitat niciun fel de schimbare, toate au fost făcute de către primărie. Nu ne interesează decât să colaborăm pe segmentul sportiv.

 

În ce constă parteneriatul cu gruparea ieșeană?

Financiar noi nu avem nicio implicare. Noi ne ocupăm de aducerea de fotbaliști, pentru care plătim sumele de transfer sau impresarul, acolo unde este cazul. Primele de instalare sunt achitate de noi. Jucătorii semnează și sunt proprietatea clubului ieșean. Acum, noi avem multe colaborări, în special cu două companii de impresariat portugheze. Una dintre aceste companii are contrac cu Victor Lindelof, jucător transferat acum de Manchester United (n.r. – transferat pentru 35 de milioane de euro) de la Benfica Lisabona.

 

Zaporojanu și Ambrosie, doi oameni care vor mai mult de la Poli: unul bani, celălalt performanță

 

Vă doriți preluarea clubului ieșean?

În urma managementului anterior, despre care nu vreau să vorbesc, clubul ieșean a rămas cu niște datorii (n.r. – 2 milioane de euro). În momentul când nu vor mai fi datorii, am fi interesați să investim financiar. Dacă primăria va fi mulțumită de munca echipei noastre de până atunci, se va crea o societate comercială, care să administreze clubul. În acea societate, noi ne dorim acțiuni, dar nu excludem din ecuație Primăria Iași, putând fi parteneri. Acum suntem într-o fază în care fiecare trebuie să demonsterze cu ce poate contribui.

 

Din parteneriatul cu formație ieșeană, ce are de câștigat Fotbal Hebdo?

Ar fi mult de spus, dar ne dorim implicarea pe care o avem la Șahtior. Acolo sunt aduși jucători pe milioane de euro și vânduți cu zeci de milioane. La Iași, aducem jucători de câteva sute de mii, pe care sperăm să-i vindem cu sume mai mari, de ce nu, milioane de euro. Un bun exemplu este ce a făcut CFR Cluj în perioada 2008-2009. Câștigul nostru vine din procentul luat la un eventual transfer. Acesta va fi de 15-20%. Restul banilor vor fi câștigul clubului, care va avea un buget care să-i asigure performanța.

 

Ce se întâmplă la o eventuală rupere a înțelegerii cu primăria Iași?

Fotbaliștii sunt proprietatea clubului ieșean. Nu există riscul de a-i pierde. Ba mai mult, noi i-am sfătuit să semeneze cu jucătorii pentru doi-trei ani, pentru a nu se ajunge îm situația din această vară, când Iașul a ajuns la final de contarct cu 14 jucători.

 

Vi se pare normal ca o echipă să renunțe la trei sferturi de lot? Cum poate forma un antrenor o echipă cu mai puțin de o lună până la începerea campioantului?

Din ce știu eu, jucătorii erau la final de contract și nu au dorit să continue în condițiile propuse de club. Misiunea ar fi fost imposibilă dacă s-ar fi continuat în condițiile financiare dorite de ei. Ne dorim să ajungem la zero cu datoriile și nu se mai putea tolera să se plătească lipsa de performanță. Misiunea antrenorului este dificilă, dar avem încredere că Flavius Stoican va reuși să creeze o echipă care să se bată cu echipele mari din campionat.

 

Câți jucători a transferat Fotbal Hebdo până în prezent?

Practic eu nu sunt un agent sau impresar de jucători, ci un intermediar care lucrează cu cluburile, la solicitarea acestora. Eu am fost și sunt un „club agent“. O intermediere între spațiul fotbalistic românesc și țările fost sovietice. Primul meu transfer a fost Mihai Drăguș, de la FC Argeș la Torpedo Moscova, în vara lui 1999. Tot atunci l-am transferat pe Damian Militaru de la Steaua la Shinnik Yaroslavl, în Rusia. A urmat Cătălin Necula, fiul lui Rică Răducanu. Foarte bine am lucrat cu Șahtior Donețk, Dinamo Kiev; Zenit St. Petersburg sau Torpedo Moscova. De-a lungul timpului, cele mai cunsocute nume pe care le-am transferat au fost Marian Aliuță, Marian Savu, Daniel Florea, Răzvan Raț, Flavius Stoican, Daniel Chiriță, Zeno Bundea, Ciprian Marica, Marius Lewandowski, Tomas Hubschman, Tiberiu Ghioane, Florin Cernat, Gabriel Tamaș, Adrian Iencsi, Florin Șoavă, Jadson sau Fernandinho. Sunt mulți jucători pe care i-am ajutat să plece în fostul spțiu sovietic. O relație specială am avut cu Mircea Lucescu, pe care l-am ajutat să ajungă anul trecut la Zenit St. Petersburg. Foarte puțini jucători au semnat cu mine ca impresar. Cei mai cunoscuți sunt Stoican și Raț.

 

În ce constă exact colaborarea cu aceste cluburi?

Am ajuns în timp să cunosc foarte mulți jucători. Având relații cu aceste cluburi, cei de acolo îmi solicitau jucători pe anumite posturi, dintr-o anumită regiune, cu un anumit profil șI pentru o anumită sumă. Eu contactez impresarii și negociez transferul, mandatat de respectivul club. La mulți dintre jucătorii români, impresari erau frații Becali, cu care am colaborat foarte bine. Cel mai dificil este cu jucătorii brazilieni, unde este un business național. Sunt care au și trei-patru impresari. Unul i-a ajutat financiar familia, altul i-a cumpărat acoperiș la favelă, altul cumpărat frigider. Eu trebuie să reușesc să-I conving pe toți pentru a-I transfera. Până acum, s-au adunat mulți jucători pe care i-am ajutat să se transfere, nu pot să spun o cifră

 

Care este implicarea lui Mircea Lucescu?

Mă știu foarte bine cu Mircea (n.r. – Mircea Lucescu), dar nu s-a pus niciun moment problema ca el să vină sub o formă sau alta la echipa ieșeană. Cred că a fost o dezinformare voită. Mircea iubește Iașul, dar nu are și nu va avea vreo legătură cu Politehnia Iași.

 

Cine sunt colaboratorii Fotbal Hebdo?

Am foarte mulți colaboratori. Nu e un secret, da rmi-e greu să dau nume. Natalia Pieptu, spre exemplu, lucrează de mulți ani cu mine. Viorel Bodiu s-a implicat mult acum în proiectul cu clubul ieșean. Andrei, Timotei… sunt mulți implicați și nu știu în ce măsură contează cei care lucrează la noi. Unii negociază cu fotbaliști sau impresarii portughezi, alții se ocupă de alți jucători. Toți facem parte din Fotbal Hebdo.

 

Deciziile sunt luate de Fotbal Hebdo

Indirect, Arcadie Zaporojanu, a recunoscut implicarea în această vară în administrarea clubului ieșean, aducându-l pe antrenorul Flavius Stoican, pe secundul Eugen Trică, precum și alte modificări făcute la gruparea ieșeană. Oamenii care au fost aduși sunt angajați sau legături cu firma lui Zaporojanu.

„Noi am discutat cu primarul Mihai Chirica și ni s-a spus că va fi schimbată conducerea administrativă și tehnică. Noi l-am propus pe Stoican și pe ceilalți, dar decizia a aparținut primarului. Îl știu pe Flavius, l-am impresariat și știu ce poate. Jucătorii pe care i-am adus se pliază foarte bine pe piața ex-sovietică, unde ne dorim să-i vindem pe sume mult mai mari după ce confirmă la Iași. Stoican cunoaște foarte bine spațiul ex-sovietic, așa că sunt convins că va lucra foarte bine cu acești jucători“, spune Arcadie Zaporojanu.

Înaintea meciului amical cu Sheriff Tiraspol, la ședința tehnică a participat și Viorel Bodiu, colaboratorul lui Arcadie Zaporojanu, iar toți cei implicați în club recunosc direct sau indirect faptul că cei de la Fotbal Hebdo au putere de decizie la gruparea ieșeană.

Mai mult, la finalul amicalului, președintele executiv Adrian Ambrosie a discutat minute bune cu Arcadie Zaporojanu strategia pentru noua ediție de campionat.

 

Mai multe sedii

Numele firmei provine de la cuvântul hebdomadar (n.r. – care apare o dată pe săptămână), ziarul lui Zaporojoanu fiind la început un săptămânal sportiv.

„Am vrut inițial să-i spunem Fotbal Plus, dar a fost lansat un alt ziar în România cu acest nume. Atunci am optat pentru Fotbal Hebdo, mai ales că noi eram săptămânal. După ce ne-am transformat în agenție, am păstrat numele pentru că așa ne știa lumea. Am inițiat Federația Moldovenească de Fotbal, Comitetul Olimpic din Republica Moldova. Toate având în spate numele de Fotbal Hebdo“, menționează fostul ziarist.

Zaporojanu susține că firma sa are sediul într-un birou situat pe strada Kogălniceanu, din Chișinău, însă Viorel Badiu indică sediul situat pe strada Pușkin numărul 24.

„Dacă Guvernul nu poate avea toate ministerele într-un singur edificiu, de ce am avea noi?! Nu suntem atât de potențI finaciar. Suntem mulți colaboratori și atunci avem mai multe sedii. Într-un loc ținem ședințele, în altul purtăm negocierile, în altul ne întâlnim la o cafea“, explică Zaporojanu.


Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30