fbpx
Print this page
Ordin de restricţie împotriva bătăuşilor de părinţi

Ordin de restricţie împotriva bătăuşilor de părinţi


Deşi, în 90% dintre cazuri, vizaţi sunt soţii sau iubiţii, există situaţii în care agresorii sunt fiul sau soţia. Sătui de scandalurile provocate de fiu, doi pensionari din Iaşi au obţinut un ordin de protecţie împotriva acestuia. Bărbatul a fost evacuat din casă, nu are voie să se apropie la 200 de metri de părinţii săi şi este obligat să meargă la psiholog.

 

Viaţa celor doi pensionari de pe strada Tabacului a fost transformată într-un calvar de fiul lor de 38 de ani. Astfel, în luna mai, F.I. şi-a luat inima în dinţi şi a cerut Judecătoriei Iaşi un ordin de protecţie împotriva fiului său. Pensionarul a susţinut că băiatul lui nu a avut niciodată loc de muncă, fiind întreţinut de părinţi, consumă frecvent alcool, face scandal, are un comportament violent şi nu mai poate locui împreună cu el în aceeaşi casă.

 

Le-a vândut şi hainele

Susţinerile sale au fost confirmate şi de soţia sa, care a fost audiată ca martor de magistraţi. „De foarte mulţi ani pârâtul este foarte violent, atât verbal, cât şi fizic, în sensul că sare la bătaie, iar în ultimii 2-3 ani comportamentul său s-a agravat. (...) Consumă băuturi alcoolice aproape zilnic. Acesta a vândut tot din casă, inclusiv hainele părinţilor, pentru a cumpăra băuturi alcoolice”, se relatează, în sentinţa cazului, ce a spus femeia în faţa instanţei.

Pensionarii au decis să-şi evacueze fiul din apartament, după ce acesta şi-a agresat tatăl pe 21 mai. Bărbatul a venit din nou beat acasă şi le-a cerut părinţilor bani pentru alcool, a povestit femeia. „Reclamantul i-a spus că nu au bani, iar pârâtul l-a prins de gât, l-a lovit cu pumnii în zona feţei, precum şi peste umăr şi coaste şi i-a adresat injurii”, a mai spus pensionara în instanţă. Aceasta a susţinut că a vrut să iasă din locuinţă, dar fiul ei a împins-o şi i-a cerut bani, astfel că i-a dat 20 de lei.

Pensionara a mai declarat şi că, în urmă cu un an, fiul lor a distrus uşa de la intrare, cea de la dormitor, pereţii, lustra şi frigiderul.

După ce a fost agresat de copilul său, pensionarul şi-a scos certificat medico-legal.

 

Trimis la dezintoxicare

Judecătoria Iaşi a emis un ordin de protecţie împotriva bărbatului de 38 de ani pentru şase luni. Astfel, acesta a fost evacuat din casă şi trebuie să păstreze o distanţă de minimum 200 de metri faţă de părinţii săi şi locuinţa acestora şi nu are voie să-i contacteze telefonic şi prin scrisori.  “Având în vedere că pârâtul manifestă de mai mulţi ani un comportament violent fizic şi verbal şi consumă frecvent băuturi alcoolice, instanţa (...) îl va obliga pe pârât să urmeze consiliere psihologică în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi va recomanda pârâtului tratament în scopul dezintoxicării”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Iaşi.

 Suferinţe inimaginabile pentru părinţii agresaţi de copii

 

Se înmulţesc astfel de cazuri

Părinţii au mai cerut şi anul trecut un ordin de protecţie împotriva fiului lor, obţinând evacuarea acestuia din locuinţă pentru trei luni. Însă aceştia i-ar fi permis în continuare să locuiască în apartament, potrivit unor surse judiciare. “De cele mai multe ori însăşi membri de familie, care solicită ordinul de protecţie, îl încalcă, permiţându-i agresorului să locuiască în continuare în imobil. Astfel, se ajunge la situaţia în care conflictele degenerează şi sunt puşi în situaţia de a cere din nou emiterea unui alt ordin de protecţie. Aşa cum cred că s-a întâmplat şi în cauza de faţă”, a precizat Georgiana Păun, avocatul uneia dintre părţile din acest dosar.

Apărătorul a mai menţionat că la nivelul Judecătoriei Iaşi situaţiile în care se solicită ordin de protecţie sunt din ce în ce mai numeroase. “Este vorba de cele mai multe ori de violenţă fizică, verbală sau psihică. Membrii de familie sunt adesea puşi în situaţia de a cere evacuarea agresorului din propria locuinţă, chiar dacă acesta are drept de proprietate asupra imobilului. Evacuarea acestuia se face de către organele de poliţie în maximum cinci ore de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti”, a mai declarat avocatul Georgiana Păun.

 

Drama din Ciurchi

Alţi bătrâni din Iaşi care au trecut prin chinuri similare trăiesc pe strada Ciurchi. Alexandru Gheorghe a depus de două ori până acum, în numele său şi al soţiei, cereri de restricţie împotriva fiului său, Daniel Cristian. Ambele au fost admise de judecători, în 2014 şi 2016, fiul fiind evacuat din locuinţă pentru şase, respectiv patru luni. În faţa judecătorilor, bătrânul Alexandru a relatat că Daniel Cristian „pe fondul consumului cronic de alcool şi-a schimbat comportamentul şi au existat numeroase episoade de ceartă cu el şi cu mama sa, adresându-le injurii şi expresii obscene şi agresându-i.” 

 

„Regula” există pentru a fi încălcată 

 

Soţul, victima soţiei

Un bărbat din Ciurea a obţinut anul trecut un ordin de protecţie împotriva soţiei, după ce aceasta l-ar fi opărit. Ulterior, femeia a fost trimisă în judecată pentru lovire şi alte violenţe. “După ce a terminat de hrănit animalele din curte, persoana vătămată s-a întors în locuinţă şi s-a aşezat în pat. În acest timp, inculpata T. Doina încălzea apă pentru a spăla anumite rufe. La un moment dat, inculpata T. Doina i-a reproşat numitului T. Mihai anumite lucruri legate de administrarea şi gospodărirea locuinţei şi a animalelor. Pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpata s-a enervat şi a luat un ibric cu apă fierbinte, pe care a aruncat-o pe soţul său, care era încă întins în pat, provocându-i leziuni în zona feţei, gâtului şi a mâinii stângi”, se arată în rechizitoriu. Bărbatul a avut nevoie de 23-25 de zile de îngrijiri medicale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare