Marti, 18 06 2019
Verificarea statusului profesional, în ajutorul angajatorilor

Verificarea statusului profesional, în ajutorul angajatorilor

Furnizorii de servicii medicale pot cunoaşte statusul profesional al asistenţilor medicali angajaţi sau al celor cu care intenţionează să încheie contracte de muncă.

 

Ei pot verifica, printr-o adresă către Filiala Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, dacă actualii sau viitorii angajaţi sunt înscrişi în organizaţie sau deţin certificatul de membru, condiţii obligatorii pentru a lucra legal ca asistent medical/moaşă. De asemenea, vor putea verifica dacă asistenţii medicali respectivi au mai lucrat în trecut şi dacă au avut aviz de liberă practică.

 

„Acest lucru este atât în avantajul colegilor noştri, cât şi al furnizorilor de servicii medicale. Dacă la unităţile sanitare publice nu avem, în general, probleme, există cazuri de angajatori privaţi care nu acordă atenţia cuvenită verificării statusului profesional curent. De aceea încercăm să le venim în ajutor. Sperăm ca într-un viitor apropiat această verificare să se facă şi online, aşa acum este în ţările civilizate”, a precizat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi.

 

Solicitările de verificare a statusului profesional curent al asistenţilor medicali/moaşelor din judeţul Iaşi pot fi adresate Filialei. Angajatorul trebuie să se identifice cu denumirea corectă şi completă, adresa şi codul unic de înregistrare. Răspunsul din partea OAMGMAMR Iaşi va fi dat în maximum trei zile lucrătoare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top