Vineri, 16 11 2018
Chirica vrea să renoveze Palatul Braunstein cu judecătorii

Chirica vrea să renoveze Palatul Braunstein cu judecătorii

Un proces intentat în acestă lună de Primărie ar putea prelungi agonia unui monument istoric până în 2020. Ministerul Dezvoltării a respins contestaţia depusă de municipalitatea ieşeană în cazul finanţării Palatului Braunstein din fonduri europene. Anterior, finanţarea de 5 milioane de euro fusese scoasă de pe listă şi de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Ca ultimă soluţie, Primăria s-a adresat instanţei, cerându-i, cu tupeu, să oblige Ministerul să plătească cei 5 milioane de euro din fonduri proprii.

 

Reabilitarea Palatului Braunstein a fost pasată de municipalitatea ieşeană pe masa judecătorilor. Asta după ce şansa de a primi bani europeni pentru reabilitarea clădirii a fost spulberată de birocraţi la începutul lunii august. Ministerul Dezvoltării a respins contestaţia depusă de Primărie, care mai spera în a primi 22 de milioane de lei în cadrul unui proiect depus anul trecut. Municipalitatea cere acum magistraţilor să constate că proiectul este eligibil, iar dacă nu va mai prinde o felie din banii europeni în timp util, solicită ca Ministerul să suporte toate cheltuielile de reabilitare şi consolidare. Cum procesul poate dura şi doi-trei ani, Palatul are toate şansele să se dărâme în lipsa unei finanţări complete.

 

Vor din nou pe listă

Reabilitarea Palatului Braunstein cu fonduri europene pare să fi eşuat. Asta după ce, pe 3 august, Ministerul Dezvoltării Regionale a respins şi contestaţia la proiectul prin care se cerea de către Primăria Iaşi o finanţare de aproximativ 22 de milioane de lei.

Drept urmare, Primăria a dat în judecată, la Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) şi cere anularea tuturor documentelor emise în cadrul procedurii de evaluare a proiectului “Consolidare şi refuncţionalizare Palat Braunstein”, precum şi obligarea acestora să declare “conformitatea şi eligibilitatea proiectului”, cu consecinţa “includerii acestuia în următoarea etapă a procesului de evaluare şi selecţie”.

 

Palatul Braunstein este una dintre cele mai cunoscute clădiri din centrul Iaşului. Din păcate, se află în paragină

 

„Să plătească Ministerul”

„(...) Ca urmare a actelor administrative contestate, vă rugăm să dispuneţi în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene să suporte toate cheltuielile privind consolidarea şi reabilitarea imobilului Palat Braunstein, în situaţia în care etapele procedurii de evaluare şi selecţie sunt finalizate înaintea rămânerii definitive a prezentei cauze, până la concurenţa sumei de 5 milioane de euro, reprezentând valoarea totală a proiectului”, se scrie în acţiunea Primăriei. Cel mai probabil, municipalitatea se referă aici la includerea proiectului în finanţările PNDL sau ale Companiei Naţionale de Investiţii, lucru pe care, însă, un judecător nu este abilitat să le decidă. Această solicitare pare mai degrabă plasată demagogic pentru a fi invocată apoi în faţa opiniei publice.

 

Erori grave în proiect

Finanţarea care trebuia să asigure o reparare integrală a Palatului Braunstein, monument istoric amplasat în vecinătatea Pieţei Unirii, a fost cerută de municipalitate în cadrul unui proiect depus anul trecut la ADRNE. Solicitarea a fost respinsă din cauza unor probleme de natură tehnică descoperite de evaluator independenţi: o eroare în proiect, adică  o uşă de la blocul vecin care dădea în viitorul muzeu ce va fi adăpostit de palat. În plus, evaluatorii au constatat că nu au fost îndeplinite mai multe criterii: demonstrarea anumitor drepturi asupra infrastructurii, activităţile proiectului, “conformitatea administrativă (...), deoarece suprafaţa menţionată în documentele depuse nu este acoperitoare pentru investiţia propusă pentru a fi realizată”.

 

„Avem deja aprobate şi alocate circa 8 milioane de lei pentru demararea lucrărilor, indiferent de rezultat. Cu siguranţă, în această toamnă lansăm procedura”, Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi

 

„Decizia evaluatorilor este lipsită de orice temei legal”

S-a ajuns apoi în faţa superiorilor ADRNE de la Ministerul Dezvoltării care au dat acelaşi răspuns negativ, lucru care a nemulţumit municipalitatea. “(...) Considerăm, în opinia noastră, că decizia evaluatorilor este lipsită de orice temei legal, fiind emisă cu aplicarea greşită a normelor procedurale, această practică poziţionându-se practic în afara procesului de evaluare a proiectului desfăşurat în cadrul unei proceduri de selecţie care se realizează pe bază de competiţie” , se arată, printre altele, în acţiune.

Reprezentanţii Primăriei mai subliniază că “analiza şi fundamentarea” motivelor pentru care proiectul a fost declarat neconform administrativ şi neeligibil are la bază nota evaluatorilor independenţi care nu le-a fost comunicată.

Până la soluţionarea litigiului în instanţă este însă cale lungă, până în prezent nefiind stabilit un prim termen de judecată. Judecata poate dura chiar şi doi-trei ani, atât la fond, cât şi în calea de atac, timp în care palatul se degradează de la o zi  la alta.

La momentul primei respingeri a proiectului, în aprilie 2017, Primăria anunţa că a prevăzut bani pentru începerea restaurării din bugetul local. “Am banii prinşi deja în buget, în funcţie de răspunsul primit de la Minister îi folosim sau nu”, explica atunci edilul Mihai Chirica. Era vorba de 8 milioane de lei, circa o treime din suma necesară.

 

Anul trecut, după cutremurul din noiembrie, s-au desprins bucăţi din faţadă

 

Care este starea clădirii

În unul dintre raporturile tehnice realizate la Palatul Braunstein se vorbeşte despre afectări ale structurii, din cauza apei din subsol şi distrugerii faţadei. „Cea mai mare influenţă asupra stării generale a construcţiei a avut-o faptul că lucrările de întreţinere au fost minime, ceea ce a avut ca rezultat degradarea finisajelor. Acestea şi-au pierdut rolul de protecţie a elementelor structurale împotriva acţiunii agenţilor externi”, se arată într-un raport de evaluare a stării clădirii realizat de expertul Daniel Diaconu. Specialiştii vorbesc în acelaşi raport şi despre infiltrarea apei la nivelele superioare şi, mai ales, despre acţiunea de distrugere asupra clădirii, inclusiv prin ciclul îngheţ/dezgheţ.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top