fbpx
Print this page
EXCLUSIV. Marele jaf din parcările Primăriei

EXCLUSIV. Marele jaf din parcările Primăriei


Parcările administrate de Primărie gem de mașini, dar încasările oficiale sunt de 3-4 ori mai mici decât cele reale, verificate în teren, cu fiecare număr de înmatriculare. Sumele raportate zilnic ca fiind încasate în parcările din Iași sunt obținute în doar două-trei ore din cele opt de program. Diferența de bani dispare. Spre exemplu, în primele 8 zile lucrătoare din septembrie, cele 9 parcări cu taxă ale Primăriei au produs 13.500 de lei de pe aproape 400 de locuri disponibile. O medie de 4,2 lei pe fiecare loc. Adică mai puțin de 3 ore ocupate.

Incompetență, indolență sau pur și simplu furt din banul public. Astfel poate fi rezumat managementul șefilor din Primăria Iași în ceea ce privește parcările cu plată pe care le administrează. Pe scurt, în cele 9 parcări cu plată din oraș, Primăria are venituri anuale de doar 450.000 lei (echivalentul a 100.000 euro). Numărul locurilor de parcare este de aproape 400. Sâmbăta și duminica nu sunt taxatori, parcarea e la liber.

Asta înseamnă că Primăria obține, zilnic, în medie 4,3 lei pentru fiecare loc de parcare. Adică, echivalentul a mai puțin de trei ore de parcare. Dar cele 9 spații amenajate sunt mai mereu pline.

Jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au făcut, cu titlul de experiment, numărători în zile diferite, la ore diferite și în parcări diferite. Concluzia: se fură cel puțin încă pe atât. Adică, anual, avem în bugetul local o gaură de cel puțin 100.000 euro. Răspunsul viceprimarului Radu Botez e uluitor. Nu se pun bariere automate, că ar trebui să-i concedieze pe cei 9 taxatori și s-ar crea, chipurile, o problemă socială.

 

Parcarea de la Victoria, plină ochi la ora 15.30. Așa e toată ziua. Încasările arată că ar fi ocupată doar pe-un sfert

 

Încasări ridicole

Iunie 2017: 35.000 lei – 4,2 lei pe zi locul. Iulie: 38.500 lei – 4,5 lei locul. August: 35.600 lei – 4,2 lei locul. Primele 8 zile lucrătoare din septembrie: 13.516 lei – 4,2 lei locul. Pentru că sumele comunicate oficial de Primărie păreau, la prima vedere, incredibil de mici, am decis să numărăm, mașină cu mașină, prin sondaj la diferite ore din zi și la diferite parcări. Realitatea din teren bate statistica oficială.

 

O mașină la fiecare 69 de secunde
Ziua I: joi, 14 septembrie. Parcarea de la fostul Romtelecom, pe Independenței. Sunt deja 73 de autoturisme ce trebuie calculate la încasări, fiind deja acolo, pe un număr oficial de 39 de locuri. Ora de începere a numărătorii este 10 și 7 minute. În următoarele 60 de minute, în parcare au intrat 52 de mașini și au ieșit 47 de mașini. Le-am notat pe toate, cu număr de înmatriculare. Lista tuturor mașinilor poate fi pusă la dispoziție administrației locale. Taxatorul se prezintă la geamul fiecărui șofer, dar nu se înțelege bine, în toate cazurile, dacă dă bon sau nu.

Pentru ca experimentul să fie cât mai clar, am mai rămas o oră în parcare. Surprinzător, rezultatul este identic: au mai intrat 52 de mașini. Și pe-acestea le-am notat, număr cu număr. La ieșire au fost 48.

Acum, puțină matematică. Când am venit erau deja parcate 73 mașini ce trebuiau taxate cu minim 1,5 lei cât e o oră de parcare. La cele 73 se mai adaugă cele 104 mașini ce-au intrat pe parcursul celor două ore de experiment. Rezultă un total de 177 mașini ce trebuiau taxate cu măcar 1,5 lei. Rezultă un total pentru cele două ore de 265 lei.

Parcarea de la Golia, ora 14.20. N-ai unde să arunci un ac, sunt 50 de mașini. În două ore faci încasările pe care Primăria le raportează în 8 ore

 

Ar trebui să fie măcar duble

La finalul numărătorii, am solicitat de la Primăria Iași totalul încasărilor pe parcările din Iași, pentru 14 septembrie, precum și defalcarea pe fiecare în parte. Primim, inexplicabil, doar totalul: 1.915 lei: puțin peste 200 de lei pe fiecare parcare. Pe zi! Or, în doar două ore plus mașinile existente deja în parcare, noi am contabilizat la parcarea Romtelecom încasări de 265 lei.

Jurnaliștii REPORTER DE IAȘI au obținut, în cele din urmă, de la Primărie încasările pe primele 8 zile lucrătoare ale lunii în curs pe această parcare. Situația se prezintă astfel: 246 de lei pe 1 septembrie, 388 lei pe 4, 387 lei pe 5, 384 lei pe 6, 435 lei pe 7, 93 lei pe 8, 387 lei pe 11 și 345 lei pe 12 septembrie.

Apelăm încă o dată la matematică. În experimentul nostru, în parcarea Romtelecom au intrat, pe oră, câte 52 de mașini, adică încasări de minim 78 lei pe oră. Dacă acest ritm s-ar păstra pentru doar 6 ore, încasările ar trebui să fie de 468 lei, la 8 ore de 624 lei.

 

A doua numărătoare

Ziua II: luni, 18 septembrie, ora 13 și 10 minute. A doua numărătoare. Parcarea de la Mănăstirea Golia. La începerea numărătorii, în parcare erau deja 93 de autoturisme care, teoretic, fuseseră deja taxate cu măcar 1,5 lei, echivalentul taxei de staționare pentru o oră. În următoarele 60 de minute, pe fluxul de intrare am notat, cu oră și număr, 31 de autoturisme. Pe ieșire au fost 34 de mașini. Astfel, în ora petrecută la Golia, Primăria ar fi trebui să încaseze 186 lei.

Până la închiderea ediției, oficialii din Palatul Roznovanu nu au oferit cifrele aferente încasărilor din 18 septembrie de la Golia. În schimb, le-am comparat cu încasările zilnice din iunie până pe 12 septembrie. Pe primele 8 zile lucrătoare din septembrie la Golia s-a încasat: 1 septembrie – 246 de lei, 4 septembrie 264 lei, 5 – 365 lei, 6 – 285, 7 – 273, 8 – 210, 11 – 375, 12 – 378 lei. Adică ce-am numărat noi într-o oră (186 de lei), ei au raportat c-au făcut în patru ore lucrătoare (jumătate din 378 de lei – suma totală într-o tură de 8 ore).

Un automat de taxare ar crește de patru ori încasările. Așa e la Palas și în orice parcare privată. Primăria Iași e printre ultimele din țară care nu implementează sistemul

 

Media: trei ore pe zi
Ca o concluzie, Primăria a raportat anul trecut încasări de 450.000 lei pe 400 de locuri de parcare cu taxă. Adică, o medie de 1.724 lei pe zi la toate, 4,3 lei/zi/loc de parcare. Practic, ca medie, într-o zi un loc de parcare e ocupat, potrivit evidenței Primăriei, doar câte trei ore.

Iar cele 400 de locuri sunt doar declarate oficial, pentru că în parcări încape aproape un număr dublu de mașini, înghesuite în toate spațiile libere și pe aleile de acces.

 

Argument absurd: le-a fost milă de taxatori

La Iași a existat deja o licitație anulată pentru concesionarea parcărilor din Iași, iar viceprimarul Radu Botez spune că s-a intenționat în urmă cu câteva luni montarea unor parcări automate, cu barieră, în cele nouă zone amenajate. Care ar fi fost cheltuielile?

O barieră la intrarea din parcare costă între 3.700 și 6.000 de lei, la care se adaugă piesa cea mai scumpă și cea mai sofisticată: automatul de plată. Prețurile pentru un astfel de echipament care poate primi fise, bancnote și carduri și este conectat online cu centrul de control este de 100.000 de lei cu TVA.

Cu alte cuvinte, cu maxim 950.000 de lei s-ar fi automatizat toate parcările cu taxă din oraș. Cu încasările oficiale de pe doi ani. „Am avut calcule care arătau că sistemele automate erau amortizate mai repede de atât”, a admis viceprimarul Botez.

Avantajul la acest sistem automat este că acesta funcționează non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Deci, încasările ar crește fabulos. De ce nu s-a făcut? „Avem opoziția angajaților, a sindicatelor. Pentru că oamenii ar trebui dați afară dacă robotizăm”, explică Radu Botez. Răspunsul e uluitor. Primăria n-a pus bariere care ar face serviciul modern și rentabil pentru că nu voia să creeze o problemă socială prin concedierea celor 9 taxatori. Care nici măcar nu trebuia să fie dați afară, puteau fi relocați la alte servicii sau la alte societăți din subordinea Primăriei.

 

Parcarea de la Romtelecom, aproape plină la 15.48

 

Amortizare în 8 luni

Un calcul similar pentru automatizarea parcărilor a făcut și Marius Dangă, pe vremea când era viceprimar PNL. „Calculele le-am făcut pentru parcarea de la SRI, pe vremea când era 1 leu pe oră. Încasările oficiale erau undeva la 6.000 de lei pe lună în acel caz. Creșterea încasărilor era de patru ori, cu barieră și taxare automată, până la 25.000 de lei. Echipamentele costau 165.000 de lei de fiecare parcare automată, cu stații de intrare și ieșire, bariere pe intrare și ieșire, stații de plată, sistem de supraveghere video, consumabile. Amortizarea s-ar fi făcut în 8 luni și profitul deja din primul an ar fi fost de 76.000 de lei. Repet, pe o singură parcare, doar prin eliminarea factorului uman”, a explicat Dangă.

 

La privat banul curge

În mediul privat, banii din parcări sunt o sursă importantă de venit. Spre exemplu, la Hotel Unirea sunt amenajate 200 de locuri de parcare supra și subteran. „Avem 75% grad de ocupare în permanență. Sunt ocupate tot timpul 150-160 de locuri. Tariful pentru parcarea noastră este de 3 lei ora, dar avem totul automatizat, avem camere, există supraveghere și siguranță”, au explicat reprezentanții Hotelului.

Încasările pe doar 8 ore la parcarea hotelului aruncă în aer orice tabel Excel cu realizări al Primăriei. La 150 de locuri închiriate zilnic, doar 8 ore, cu 3 lei ora, suma finală este de 3.600 de lei. Dacă tariful ar fi fost 1,5 lei/h, ca la Primărie, încasările ar fi de 1.800 lei/zi. Comparativ. Or la 150 de locuri, Primăria raportează doar vreo 800 de lei încasări. Restul de 1.000 de lei dispare. Zilnic! Înmulțiți cu 261 de zile într-un an (am exclus sâmbetele și duminicile) și vedeți o diferență de 261.000 de lei, dispărută în neant. Parcările Primăriei gem de mașini la fel ca parcarea subterană a Hotelului Unirea.

 

Parcarea de la Hala Centrală, plină și ea la 16.10, după închiderea programului

 

Ridicol: 60 de lei pe zi la Piața Nicolina

Pentru luna septembrie, parcarea cu cele mai slabe venituri a fost cea de la Piața Nicolina unde, în 8 ore, au fost taxate aproximativ 40 – 60 de mașini (la un total de 60 de locuri). Sumele încasate la Piața Nicolina în zilele lucrătoare din septembrie au fost cuprinse între 60 și 93 de lei. Toate parcările din Iași au generat încasări zilnice, în septembrie, cuprinse între 1.296 de lei și 1.922 de lei (3,2 și 4,8 lei zilnic pentru fiecare loc).

Marian Nistor, cumătrul lui Mihai Chirica, a ajuns șef la Parcări, un om de casă. Anterior, s-a încercat privatizarea parcărilor în beneficiul unuia din sponsorii PSD Iași, Florin Boca

 

Omul de casă, noul șef de la parcări

Marian Nistor, finul lui Sorin Iacoban și cumătru de-al primarului Mihai Chirica, a fost transferat șef al serviciului de parcări, după ce a fost angajat, printr-un concurs contestat, la Direcția de Asistență Comunitară. DAC nu a transmis încă redacției REPORTER DE IAȘI care este situația postului de pe care a plecat Marian Nistor.

 

Un loc de parcare la Cluj produce dublu decât la Iași!

Conform declarațiilor Biroului de Presă al Primăriei Cluj Napoca, aici există, în sistem de plată cu ora aproximativ 1.500 de locuri în zona centrală a orașului. Încasările sunt de aproximativ 3 milioane de lei (2.000 de lei produce anual fiecare loc, față de puțin peste 1.100 de lei la Iași).

Totuși, reprezentanții Primăriei spun că tendința din ultima perioadă este ca aceste încasări să scadă, din cauza majorării tarifelor pentru zona 1. Măsura dublării tarifelor a fost tocmai descurajarea clujenilor să mai intre în centru cu mașina. Tariful pe zona 1 este de 2 lei/30 de minute, 4 lei/h etc, iar pe zona 2 de 2 lei/h.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare