Joi, 26 04 2018
Ministerul Sănătății preia cele 12 hectare de teren din Moara de Vânt destinate construirii Spitalului Regional de Urgență Iași

Ministerul Sănătății preia cele 12 hectare de teren din Moara de Vânt destinate construirii Spitalului Regional de Urgență Iași

Ministerul Sănătăţii preia cele 12 hectare de teren din municipiul Iași pe care va fi construit Spitalul Regional de Urgenţă, arată o hotărâre de Guvern adoptată în şedinţa de astăzi.

 

Terenul a trecut în domeniul public al statului român, din cel al municipalității în noiembrie 2016, printr-o hotărâre a Consiliului Local Iaşi. Ministerul Sănătăţii are printre obiectivele prioritare construirea a trei spitale regionale de urgenţă, investiţie pentru care există o finanţare alocată de 300 milioane euro prin Programul Regional Operaţional (POR). De asemenea, în decembrie 2016, Ministerul Sănătăţii a încheiat un Acord de asistenţă tehnică cu Banca Europeană de Investiţii, în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă.

 

Potrivit schiţei calendarului proiectului Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi, până la sfârşitul acestui an se va finaliza soluţia tehnică, documentaţia va fi depusă spre finanţare la Comisia Europeană în primul trimestru al anului 2018, urmând ca, după aprobarea finanţării, lucrările să demareze la sfârşitul anului 2018, cel târziu la începutul anului 2019, astfel încât să fie finalizate în cursul anului 2022.

 

„Salut decizia de astăzi a Guvernului României cu privire la construirea Spitalului Regional de Urgențe de la Iași. Vreau, de asemenea, să mulțumesc personal echipei de la Ministerul Sănătății pentru modul profesionist în care a tratat oportunitatea demarării investiției pe amplasamentul propus de Primăria Municipiului Iași. Faptul că suntem primul oraș, din cele trei în care se vor construi Spitale Regionale de Urgență, care beneficiază de o asemenea măsură din partea Guvernului denotă seriozitatea cu care am pregătit acest proiect. În același timp, nu pot să nu condamn actul de trădare al PNL Iași care a încercat de mai multe ori, cu o insistență demnă de o cauză mai bună, să mute amplasamentul în comuna Miroslava, urmărind niște interese de grup și nu pe cele ale orașului Iași. Primăria Municipiului Iași a sprijinit acest proiect încă de când s-a vorbit prima oară de această investiție uriașă în sistemul medical și va continua să se implice activ în ducerea proiectului la bun sfârșit. Ne dorim parcurgerea cu maximă rapiditate și seriozitate a tuturor etapelor acestui proiect fundamental pentru Iași, pentru Regiunea de Nord-Est, dar și pentru întreaga țară. Prin această investiție, Iașul își confirmă încă o dată statutul de centru medical de excelență”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

Proiectul de hotărâre inițiat în noiembrie 2016 de executivul Primăriei Municipiului Iași a fost adoptat la limită, consilierii locali PNL opunându-se adoptării hotărârii, dorind o analiză mai atentă asupra amplasamentului viitorului Spital Regional. Primarul Chirica a militat atunci pentru urgentarea adoptării hotărârii de CL pentru ca Iașul să nu piardă această investiție importantă.

 

 

PNL: Încă o dovadă a faptului că primarul Mihai Chirica a mințit cu privire la urgența stabilirii amplasamentului Spitalului Regional de Urgență Iași

 

„Astăzi, 21 septembrie a.c., Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care terenul situat în zona Moara de Vânt a trecut în administrarea Ministerului Sănătății, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgențe Iași.

Prin urmare, au trecut aproape 10 luni de când a fost adoptată HCL 373 din 25 noiembrie 2016, privind transmiterea terenului din Moara de Vânt din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea CL Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății. La acea vreme, primarul Mihai Chirica a insistat, de nenumărate ori, asupra urgenței adoptării acestei HCL, spunând că, dacă nu se acționează imediat, Iașul riscă să piardă demararea proiectului construirii Spitalului Regional.

Iată cum, apelând la minciuni, Mihai Chirica a încercat, și în mare parte a reușit, să oprească orice dezbatere cu privire la cea mai bună variantă de amplasare a Spitalului Regional. Mai mult, acesta a acuzat consilierii liberali că se opun acestui proiect. Nimic mai fals! Noi, consilierii liberali, am atras atenția de nenumărate ori că locația din Moara de Vânt este o variantă total nepotrivită. Tocmai pentru că ne dorim ca acest proiect să fie unul de succes, am încercat prin toate mijloacele să solicităm o dezbatere amplă, cu specialiști din domeniul sănătății și nu numai, pentru a găsi varianta cea mai bună. Dar, prin minciunile vehiculate în mod repetat în spațiul public, Mihai Chirica a indus ideea urgentării luării deciziei cu privire la amplasamentul SRU.

La 10 luni de la adoptarea HCL 373, nu putem decât să ne întrebăm: care a fost această urgență?! Putem doar presupune că, în luarea atât de rapid a acestei decizii, fără o analiză pertinentă, pentru primarul și majoritatea PSD-ALDE din Consiliul Local au primat alte interese decât cele ale comunității ieșene (ca, de exemplu, cele imobiliare?). Din păcate, de abia în momentul în care Spitalul Regional va fi funcțional, se va vedea cu adevărat cât de greșită a fost soluța celor care conduc astăzi Iașul. Când zeci de ambulanțe vor traversa orașul dintr-un capăt în altul, când timpii de intervenție la urgențe majore vor fi crescuți datorită infrastructurii rutiere din zona Spitalului, când se va limita dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași, toți ieșenii vor simți pe propria piele decizia eronată a Primarului Chirica și a consilierilor săi”, arată consilierii locali PNL într-un comunicat de presă. 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top