Luni, 16 07 2018
Unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi din Iași, găsit incompatibil de ANI

Unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi din Iași, găsit incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat ieri starea de incompatibilitate în cazul prof.dr. Mircea Onofriescu, fost manager al Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi în perioada 2010-2015, actual şef secţie Obstetrică I.

 

„În perioada 20 august 2010 - 2 martie 2015 a deţinut simultan funcţia de manager interimar, respectiv manager al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă“ Iaşi şi pe cea de medic ginecolog în cadrul S.C. Asklepios-Ro S.R.L. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea 95/2006. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Onofriescu Mircea nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare“, se menţionează în comunicatul ANI, citat de „Ziarul de Iași”.

 

Astfel, în art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea 95/2006 se precizează că funcţia de manager persoană fizică „este incompatibilă cu lit. a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică (...) lit. g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.

 

Prof. Onofriescu şi-a dat demisia din funcţia de manager al maternităţii în luna februarie a anului 2015, imediat după raportul de gardă din acea zi, fără să ofere explicaţii cu privire la această decizie, încă de atunci fiind bănuit că la baza deciziei sale s-ar afla probleme de incompatibilitate.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top