Vineri, 15 12 2017
Cel mai cunoscut pacient închipuit din Pașcani: Folosește ambulanța pe post de taxi, iar medicii nu au ce să-i facă Foto: NewsPascani.com

Cel mai cunoscut pacient închipuit din Pașcani: Folosește ambulanța pe post de taxi, iar medicii nu au ce să-i facă

Un bărbat de 30 de ani din localitatea ieșeană Cozmeşti folosește de multă vreme ambulanța pe post de taxi iar medicii, cel puțin până acum, nu au avut ce să-i facă! Omul nu are probleme medicale, dar şi-a făcut un obicei din a solicita ajutorul urgentiștilor din Paşcani.

 

Luni seara s-a întâmplat din nou. Tânărul, pe nume Florin Coniac a sunat la 112 şi a declarat că se simte rău şi vrea să meargă la spital. Conform procedurii, un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă din Paşcani a fost trimis la solicitare. Bărbatul îi aştepta pe medici în stare de ebrietate şi foarte vesel.

 

„Avem un pacient - client vechi pe care îl aducem aproape zilnic, cel mult la 3 zile. Prezintă etilism acut şi spune că vrea să ajungă la spital. Noi îl transportăm în Compartimentul de Primiri Urgenţe, acolo unde el refuză orice tratament şi pleacă. Din păcate nu este singurul caz de acest gen", a declarat, pentru NewsPascani.com, medicul Petronela Luca de la Serviciul de Ambulanţă din Paşcani.

 

Bucuros că a fost plimbat, tânărul a coborât din Ambulanţă, a scos telefonul şi a început să asculte manele. Ba, mai mult, pentru a se simţi bine, a cerut doi lei să-şi ia o bere de la non stop.

 

Din păcate, medicii confirmă faptul că astfel de cazuri sunt frecvente şi că există şi variante feminine ale lui Florin Coniac. 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top