fbpx
 
FabLab, cum să faci din Iași un oraș în care să rămâi

FabLab, cum să faci din Iași un oraș în care să rămâi


Hub-ul de inovare nu e o poveste pe hârtie, ci un mod concret de a aduce creierele aici și de a le păstra. 700 mp de spații de lucru, conferințe și producție de prototipuri – o colaborare Dan Zaharia-Universitatea Tehnică. Prin FabLab inovările primesc un ajutor concret. După Radix, niciun start-up IT din Iași n-a mai avut un exit de succes. Aici poate fi atrasă „materia cenușie” din Moldova, Basarabia și Ucraina.

 

Un concept apărut în Boston, ce reprezintă o platformă independentă care să catalizeze inovația și colaborarea, funcționează în Iași sub numele de FabLab, acronimele de la Fabrication Laboratory și se adresează comunității tehnice din Iași. Ideea a fost pusă în aplicare de omul de afaceri ieșean Dan Zaharia.

 

FabLab, munca în comun

„Am gândit un laborator de prototipare. Ne dorim să trecem dincolo de idee, pe care o aplici și pe urmă te adresezi unor producători sau vezi ce alte cerințe sunt în piață. Este al cincilea spațiu de lucru comun apărut în Iași, dar care are toate componentele. Am îmbinat zona de spațiu comun de lucru (coworking), zona de transfer de cunoștințe (conferințe, seminarii în antreprenoriat, inovare și tehnologie) și zona de producere a echipamentelor, care urmează să fie funcțională. Avem un spațiu de 700 de metri pătrați, dintre care 200 pentru echipamente. În jumătate de an, FabLab va fi un spațiu plin, iar în maximum un an sperăm să devenim substantiv comun“, explică Dan Zaharia.

 

Unul din spațiile de conferințe

 

Investiție de peste 150.000 de euro

În spațiul amenajat în corpul Tex6, aripa de vest a Universităţii Tehnice din Iaşi, Dan Zaharia susține că va investi aproximativ 150.000 de euro, urmând să aibă echipamente de ultimă generație, prezente în toate FabLab-urile din lume.

„Până în prezent, investiția este de aproximativ 100.000 de euro. Toate echipamentele pe care le vom aduce mai costă aproximativ 50.000 de euro. Vom avea un laborator de fabricație digital echipat cu mașini cu comandă numerică, ce va oferi utilizatorilor posibilitatea de a realiza aproape orice prototip. În cadrul acestuia vor putea fi folosite imprimante 3D, echipamente de gravare/tăiere cu laser, mașini de frezat, dar și imprimante de circuite electronice. Vom avea și CNC pentru lemn sau laser-cutter“, spune Dan Zaharia, care adaugă că sunt și dotări pentru susținerea de videoconferințe: „Avem dotări pentru a susține videoconferințe cu alte FabLab-uri din lume. Suntem deja conectați cu cele din Barcelona, Utrecht și Haifa. Încercăm să ne extindem în zonele apropiate“.

Aceste conectări cu FabLab-uri din lume le oferă posibilitatea celor din Iași să aibă anumite facilități: tarife speciale la acele FabLab-uri, schimburi de experiență sau susținerea de conferințe.

 

Puncte de lucru pentru freelanceri

 

Proiecte pentru studenți

În baza parteneriatului cu Universitatea Tehnică Iași, studenții pot avea acces gratuit la FabLab dacă lucrează la un proiect și au recomandarea venită din partea unui profesor.

„Ne-am propus să dezvoltăm programe de stimulare a studenţilor şi absolvenţilor de la facultăţile de profil tehnic pentru facilitarea inovaţiei, a fabricaţiei digitale şi a spiritului antreprenorial în rândul acestora. Am vorbit cu cinci asociații ale studenților acre vor susține conferințe la noi“, precizează omul de afaceri ieșean.

În cadrul FabLab, curusul de robotică pentru copii se bucură de un real succes.

„Am început cu zona de conferințe-cursuri. Există un interes foarte mare pentru cursul de robotică pentru copii. Am adus Școala Informală de IT. Avem o grupă de studenți, care vor ține cursuri pentru tineri de liceu și facultate. Mai sunt arhitecți, designeri industriali și ingineri, care își pun ideile în aplicare la noi“, menționează Dan Zaharia.

În plus, la FabLab sunt așteptați antreprenori, freelancerii și cei care lucrează de acasă pentru companii care nu sunt prezente în Iași.

„Iris Robotics este una dintre aceste firme. Suntem în discuții cu freelanceri cărora le oferim posibilitatea să se întâlnească la un birou pe care să îl numească «al lor»“, adaugă Zaharia.

 

Dan Zaharia, unul din ieșenii care nu doar vorbește, ci face

 

Susținerea comunității IT

În cadrul FabLab, mediul IT din Iași are parte de susținere, dorindu-se o coagulare a tuturor celor acre lucrează în acest domeniu.

„Încercăm să adunăm cele 23 de comunități tehnologice din Iași. Le oferim gratuit posibilitatea să susțină conferințe, care până acum erau susținute la diverse companii. Ne dorim atragerea unor investiții care să permită finanțarea, pentru început, a două-trei start-up-uri în domeniul IT, în Iași. Concurența pe piața globală este foarte mare și de aceea o firmă de IT din Iași are într-adevăr nevoie de susținere. De la Radix încoace sunt puține exemple de exit-uri de succes sau de atrageri de investitori puternici în investitori puternici companii ieșene“, menționează inițiatorul FabLab Iași.

 

Atragerea tinerilor din Europa de Est

Dan Zaharia nu ascunde faptul că își dorește ca prin manifestările organizate la FabLab să atragă atenția spre Iași a tinerilor care pot veni la facultate aici din toată zona Europei de Est.

„Ne dorim ca prin aceste manifestări organizate să atragem atenția spre Iași a tinerilor din zona Moldovei și a Republicii Moldova, care în ultima perioadă au ales Bucureștiul sau Clujul pentru a merge la facultate și să le arătăm că și aici au oportunități de dezvoltare. Luăm în calcul și Ucraina. Ar fi bine să le oferim acestor tineri un master la Iași și să le arătăm că pot avea un loc de muncă aici, bine plătit, după terminarea studiilor“, menționează Zaharia.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30