Sambata, 20 01 2018
Copil de doi ani desfigurat de câinele vecinilor

Copil de doi ani desfigurat de câinele vecinilor

Un copil de aproape doi ani a fost adus zilele trecute, la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, cu plăgi muşcate în zona feţei. Micuțul a fost atacat de câinele vecinilor cu care obișnuia să se joace.

 

Medicii spun că, în urma discuţiei cu mama acestuia, s-a descoperit că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, copilul fiind şi în urmă cu câteva luni muşcat de acelaşi câine al vecinilor. Norocul său a fost atunci că era îmbrăcat destul de bine şi colţii nu au reuşit să pătrundă până la piele.

 

„De data aceasta, câinele l-a muşcat de faţă, copilul avea plăgi multiple la nivel facial. A fost adus la noi, nu a necesitat sutură, plăgile fiind superficiale, însă s-a făcut toaletarea, profilaxia tetanosului, fiind ulterior dirijat la Spitalul de Infecţioase. S-a făcut şi o radiografie la piramida nazală, însă nu a fost vorba despre fractură, fiind ulterior consultat şi de medicii de la ORL. Există prejudiciu estetic, cel puţin pe moment”, a explicat pentru „Ziarul de Iași” dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top