Sambata, 20 01 2018
Spitalul de Neurochirurgie Iași: Starea polițistului rănit în misiune în Rădăuți, în continuare critică

Spitalul de Neurochirurgie Iași: Starea polițistului rănit în misiune în Rădăuți, în continuare critică

Starea polițistului rănit marți în timpul unei misiuni în Rădăuți este în continuare critică, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, Marius Dabija.

Potrivit medicului neurochirurg, polițistul sucevean se află în continuare la Terapie Intensivă, unde este ținut în comă indusă, prognosticul fiind în continuare rezervat.

„Pacientul este stabil, intubat, ventilat. Rămâne în aceeași stare critică. Nu a apărut nicio modificare nici în bine, nici în rău. El este stabil hemodinamic și este susținut de aparate”, a spus Marius Dabija.

Polițistul de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava a fost grav rănit, marți dimineață, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziții ce se desfășura la Rădăuți, potrivit IGPR.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate opt percheziții domiciliare.

La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate l-a atacat și rănit, cu o sabie, pe agentul șef adjunct de poliție Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, „rănindu-l foarte grav la cap și braț”, conform IPJ Suceava.

Citeste si...
Nota
(6 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top