Marti, 19 03 2019
SRU Iași ar putea beneficia de finanțare europeană în perioada curentă, dacă vrea Dăncilă

SRU Iași ar putea beneficia de finanțare europeană în perioada curentă, dacă vrea Dăncilă

"Cele 3 spitale regionale pot fi finanțate din fonduri europene în perioada curentă de programare", afirmă comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, într-un răspuns la o interpelare pe această temă formulată de europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu. Corina Crețu adaugă că "La ora actuală așteptăm depunerea proiectelor de către Guvernul României." Corina Crețu confirmă, în scrisoare, că autoritățile locale pot deveni beneficiari ai banilor europeni pentru construcția spitalelor regionale, în locul Ministerului Sănătății, condiția fiind aceea ca Guvernul să solicite acest lucru Comisiei Europene.

 "În ceea ce privește propunerea dumneavoastră de a desemna Consiliile Locale din cele 3 județe ca beneficiari ai proiectelor, aș dori să vă asigur că o implicare serioasă în cadrul acestui proces este de o importanță deosebită atât la nivel național, cât și la nivel local. Recomandarea mea este ca toți actorii locali să se angajeze într-un dialog tehnic cu Ministerul Sănătății pentru elaborarea planurilor locale de dezvoltare în domeniul sănătății", arată comisarul european. 

 Potrivit scrisorii comisarului european pentru politică regională, Corina Crețu, Guvernul României nu a depus până acum nici un proiect la Comisia Europeană pentru cele 3 spitale și nu a finalizat vreun studiu de fezabilitate.

 "Vă asigur că dacă vom primi cererile de finanțare pentru cele 3 spitale regionale, atât serviciile mele DG Regio, cât și Banca Europeană de Investiții (BEI) vor face tot ce le stă în putință ca ele să fie finalizate cu succes. Guvernul român trebuie să ia deciziile necesare pentru a evita întârzierile suplimentare care ar submina posibilitatea lansării cu succes a celor trei proiecte și, ca urmare, utilizarea fondurilor Uniunii Europene disponibile în acest scop până la sfârșitul perioadei actuale de finanțare, în 2023.", afirmă Corina Crețu.

 La rândul său, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu acuză că "Guvernul PSD-ALDE îngroapă proiectul spitalelor regionale. Comisarul pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a răspuns în scris interpelării mele și confirmă că spitalele regionale ar putea fi construite acum, și nu în 2020, cum doresc miniștrii Rovana Plumb și Sorina Pintea. Mai mult, consiliile județene din Dolj, Cluj și Iași ar putea oricând deveni beneficiari în locul Ministerului Sănătății. Cu o singură condiție: guvernul trebuie să dorească și să solicite acest lucru Comisiei, mai afirmă Comisarul Crețu."

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu atrage atenția premierului Viorica Dăncilă, precum și miniștrilor Rovana Plumb și Sorina Pintea că după 2021 România va beneficia de mai puțini bani de la UE. Mai exact, acum România poate beneficia de până la 85% cofinanțare din partea UE, iar din anul 2021 doar de 70%.

La rândul său, ministrul Sănătății, Sorina Pintea susține că spitalele regionale (Iași, Craiova și Cluj) ar urma să fie construite după anul 2021, însă cu un procent mai mare de co-finanțare din fonduri europene, România solicitând o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni, în exercițiul financiar 2021-2027, de la 50% la 85%. 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top