fbpx
Print this page
Camera Medicilor din Kosovo confirmă că diploma medicului fals nu este validă

Camera Medicilor din Kosovo confirmă că diploma medicului fals nu este validă


Autoritățile medicale din Kosovo au reacționat în cazul esteticianului fals Matteo Politi, escrocul care a operat un an de zile în câteva clinici private din România, fără să aibă drept de liberă practică. 
Pleureat Sejdiu, președintele Camerei Medicilor din Kosovo, a explicat, printr-un comuncat oficial, cum relațiile tensionate dintre Serbia și Republica Kosovo, au făcut imposibilă verificarea diplomei pe care Matteo Politi a prezentat-o autorităților române și pe baza cărei i s-a eliberat parafa de căre un funcționar al DSP.

Acesta a precizat că o parte a teritoriului Republicii Kosovo a rămas și încă aparține de „instituțiile paralele ale Republicii Serbia”, așa cum le numește oficialul kosovar. 
„Aceste instituții paralele nu au permis controlul complet și efectiv al Instituțiilor publice ale Republicii Kosovo, pentru a putea verifica autenticitatea documentelor eliberate, și nici baza legală în concordanță cu legea aplicabilă în Republica Kosovo”, scrie în comunicat. 

Mai multe citiți pe Libertatea.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare