O clinică închisă și la alte trei a fost suspendată activitatea, după scandalul medicilor falși

O clinică închisă și la alte trei a fost suspendată activitatea, după scandalul medicilor falși

O clinică a fost închisă, iar altor trei li s-a suspendat activitatea şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei în urma controalelor făcute de Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti. Deciziile au fost luate în urma descoperirii medicului “fals” Matteo Politi/Matthew, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis luni presei.

“Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private din municipiul Bucureşti, ca urmare a apariţiei în mass-media a informaţiilor privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie. Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendare a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.200 de lei”, se arată în comunicat.

Mai mult, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte se desfăşurau activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).

Potrivit aceleiaşi surse, conducerea DSPMB a anunţat MS că a depus deja plângere penală împotriva angajaţilor care au întocmit şi verificat codurile de parafă.

Au fost înregistrate mai multe nereguli acolo unde au fost aplicate sancţiuni financiare şi închis/suspendat activitatea, dintre care: nerespectarea structurii spaţial funcţionale, prezentarea documentelor medicale pentru consultaţiile medicale efectuate de Matteo Politi, fără documente care să certifice calitatea de medic, nu se asigură dotarea minimă obligatorie pentru Cabinetul de Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reparatorie, nerespectarea ritmului de evacuare a deşeurilor medicale periculoase, identificarea de produse medicamentoase cu termen de valabilitate depăşit, lipsa din dotarea unităţilor a produselor biocide specifice dezinfecţiei mâinilor personalului şi instrumentarului, lipsa dispozitivului de termosudare a ambalajelor hârtie-plastic, lipsa evidenţei activităţii de sterilizare şi a personalului calificat pentru această activitate, neefectuarea verificării tehnice a aparaturii de sterilizare, existenţa materialelor sanitare şi a produselor medicamentoase cu termen de valabilitate expirat.

Alte nereguli descoperite în urma controalelor sunt lipsa graficelor zilnice orare cu operaţiunile de curăţenie/dezinfecţie efectuate pentru fiecare încăpere şi între intervenţii, nerespectarea structurii autorizate (sala recoltări probe biologice a fost transformată în depozit, lipsa vestiar/garderobă pacienţi), nerespectarea de către personal a precauţiunilor universale, protocoalele şi procedurile de lucru, identificarea în sala de operaţii de instrumentar şi material moale nesterile (cu termen de valabilitate depăşit).

“La data controlului, într-una dintre clinici nu s-a putut face dovada autorizaţiei sanitare de funcţionare, nu era asigurat grupul sanitar pentru personal şi nici iluminatul natural. În cazul clinicii care a fost închisă, unitatea acorda consultaţii medicale, deşi avea emisă Decizia de Suspendare a Activităţii nr. 36/02.09.2018, iar la una dintre cele 10 clinici verificările sunt în curs de desfăşurare, ele nefiind finalizate”, mai arată aceeaşi sursă.

Potrivit MS, în perioada următoare, inspectorii sanitari vor continua verificările şi la alte unităţi de acest tip.

 

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top