Miercuri, 20 03 2019
Colegiul Medicilor cere din nou măsuri după atacul asupra medicului din Galaţi

Colegiul Medicilor cere din nou măsuri după atacul asupra medicului din Galaţi

Cadrele medicale, doctori sau asistente, nu mai sunt în siguranţă niciunde, spun reprezentanţii Colegiului Medicilor. Cel mai recent caz făcut public este al unui medic ginecolog dintr-un spital privat din Galaţi. Bărbatul a fost împins cu o brutalitate extremă de un iubitul unei paciente, chiar pe holurile clinicii.

Legislaţia prea blândă este unul dintre motivele pentru care asemenea cazuri sunt tot mai dese, spun medicii. Dacă, până de curând, agresiunile erau mai frecvente în cazul echipajelor medicale aflate pe teren, acum altercaţiile apar nu doar în spitalele de stat, ci şi în cele private. În clinica din Galaţi, atacul s-a produs în urmă cu două săptămâni. Agresorul ar fi mers la clinică împreună cu iubita lui pentru o întrerupere de sarcină şi voia ca procedura să fie făcută pe loc. Conform unor surse, individului i s-a spus însă că femeia are nevoie de o programare. Răspunsul a fost cel care a declanşat scandalul, iar medicul ginecolog a fost împins cu brutalitate. Omul a decis să posteze imaginile surprinse de camerele de supraveghere pe internet ca să îşi facă, spune el, colegii să conştientizeze pericolele la care se expun. La câteva zile de la agresiune cadrul medical a depus plângere la parchet, iar individul este acum cercetat pentru loviri şi alte violenţe şi riscă până 2 ani de închisoare. Cei de la Colegiul Medicilor vor ca asemenea fapte să poată fi comparate cu ultrajul în cazul poliţiştilor. De altfel, a existat în Parlament o propunere de lege în acest sens, dar până acum a rămas tot la stadiul de propunere. 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top